Care vaci? Care bășini?

on

|

views

and

comments

Nu mă număr printre cei care se îndoiesc de impactul activității umane asupra planetei. Explozia demografică, revoluția industrială, o societate guvernată de rațiunile economice și o economie bazată pe consum nesăbuit reprezintă, neîndoielnic, factori de luat în seamă. Și fiecare dintre aceste elemente ar merita o discuție pe îndelete – poate va veni vremea și pentru asta. Am însă mari îndoieli atunci când vine vorba despre datele legate de impactul real și de iminența apocalipsei.

În primul rând e vorba de calitatea datelor. Se livrează statistici (mereu trunchiate, incomplete, filtrate pentru a servi demonstrației), dar nu e acceptată dezbaterea lor. O căutare pe Google legată de marea barieră de corali, v-ar aduce în față, imediat acest rezultat:

Urmează o serie de legături către articole care asigură că Marea Barieră va fi moartă în 2021 (!), în 2030 etc. Cu puțină strădanie ați putea descoperi, totuși, și informația reală, bazată pe observație, nu pe predicțiile apocaliptice ale unor părerologi.

O veste bună, nu? Sigur, Marea Barieră e în continuare vulnerabilă, fără îndoială noi, ca specie, avem păcătoasa capacitate de a face enorm de mult rău. Dar realitatea e una, prăpădul promis de propaganda oficială nu are legătură cu realitatea.

E doar un exemplu. Am putea continua cu astfel de exemple vreme bună. De la făgăduitele temperaturi record (contrazise de datele istorice), la iraționalul război împotriva carbonului. De fapt, aproape întreaga gălăgie e legată de carbon. Iar asta ar trebui să fie deja un motiv de suspiciune.

Sigur, discutăm despre niște echilibre fragile, la nivelul atmosferei, al planetei în genere. Există, în natură, un ciclu al carbonului – acesta e un detaliu pe care propovăduitorii apocalipsei îl omit sistematic. Toată materia vie, pe această planetă, are la bază tocmai infamul carbon. Altfel spus, nu există viață fără el. Vegetația preia acest carbon și îl transformă în materie organică – orice copil de școală știe asta. Soluția, ar spune orice om rațional, ar fi împădurirea, grija față de vegetație. Inclusiv culturile agricole au rolul lor în această privință. Dar nu, noi nu știm nimic – ne spun autoritățile. Soluția reală e o nouă taxă!

Războiul împotriva carbonului înseamnă un război, practic, împotriva vieții. Interesant, nu? Ce fel ar putea o taxă menține acel echilibru despre care vorbeam, cum ar putea-o face mai bine decât o face natura, cu ajutorul vegetației? Asta e deja o întrebare neîngăduită, iar simpla formulare a ei îți aduce etichete, de la negaționist la asasin al planetei. Ești, încă o dată, somat să te încrezi în știință! Dar doar în ceea ce ți se livrează pe cale oficială, prin canalele de propagandă autorizate ca fiind știință. Orice brumă de rațiune trebuie suspendată. Trebuie să admiți că bășinile vacii sunt cea mai mare primejdie pentru planetă!

Râurile, mările, oceanele sunt sufocate de miliarde de tone de deșeuri. S-a găsit o soluție: înlocuim paiul de plastic prin care își sorbea norodul băutura, cu paie de hârtie. Gata! Omorâm vacile, distrugem fermele. Reducem deplasarea – transportul e câh. Renunțăm la automobilele cu motoare care folosesc hidrocarburi și trecem la mașini electrice, care sunt, ineficient, mult mai ineficient și mai păcătos, alimentate cu energie produsă arzând… hidrocarburi. Nimic n-are sens, totul e o aiureală complet irațională, o grozavă bulibășeală.

Continuăm să producem bunuri cu durată de viață programată. Imprimanta dvs., de exemplu, este încă din fabricație programată să crape după un număr de utilizări. Reîncărcarea ei presupune achiziționarea unei noi tulumbe de plastic, nu pur și simplu, mai ieftin și mai puțin poluant, introducerea de cerneală. Telefonul mobil, televizorul, frigiderul sau orice alt dispozitiv este, de asemenea, pre-programat să moară. Nu pot fi reparate, ca odinioară, de cele mai multe ori. Le aruncăm și cumpărăm altele noi. Pentru că, desigur, capitalismul înseamnă consum. Iar pentru că trebuie să le cumpărăm, ni se impune o taxă. Numită de reciclare. Nimeni nu reciclează, de fapt, nimic. E doar o taxă. Americanii aruncă anual peste 150.000.000 de telefoane. Știți câte sunt reciclate?

Mitul reciclării supraviețuiește de bună vreme, deși e, cum spun, doar un mit. Tomberoanele colorate care vă invită să triați deșeurile pentru a putea fi reciclate există doar pentru a vă face să vă simțiți mai bine. Ceea ce se reciclează, la noi, nu ajunge la 1% din deșeuri. În „țările civilizate” cifrele arată puțin mai bine, între 5 și 8% din deșeurile de plastic, de exemplu, sunt reciclate. Cifrele arată ceva mai bine când e vorba de hârtie, dar acolo e vorba de rațiuni economice mai degrabă decât cele de mediu (hârtia, în cea mai mare parte, este biodegradabilă). Iar toată povestea asta se rezumă la câteva state occidentale, pentru cea mai mare parte a lumii deșeuri=groapa de gunoi. E cumva de înțeles, costurile reciclării sunt uriașe. Cu excepția hârtiei și metalelor, reciclarea costă mai mult decât face.

Dacă vorbim despre sustenabilitate, ar trebui să o facem în mod serios. Nu putem limita deplasarea cetățenilor, dar să le permitem „elitelor” să se joace cu avioanele private când și cât au chef, nu? Un exemplu recent este al nu știu cărei „vedete” care, de două ori pe zi, lua avionul dintr-o parte a Los Angeles în cealaltă, ca să evite traficul. 50 km!

 

Despre asta e vorba!

Dacă decidem că vrem cu adevărat să facem ceva, hai să lăsăm vacile de lapte și bășinile lor și să începem cu boii și vacile astea. Și bășinile lor!

Și, ca să fie limpede, nu e vorba despre mediu și nu e vorba despre salvarea planetei. Continuăm să producem imprimante programate să crape. Telefoane care mor după un an. Computere care… s-a înțeles. E vorba doar despre o nouă taxă. Și un instrument de control. Și despre plebe. Nesimțita aia, care avea de străbătut orașul cu avionul, a produs în 4 minute mai multă mizerie decât produc eu într-un an. Și ea o face de câteva ori pe zi. Zi de zi. Și ca ea alte mii, sute de mii de nesimțiți. De la prințișorul Ciarlie, la tot felul de Klauși, Gheiți sau închipuite vedete. Și despre asta e vorba! Pentru ca ei să își poată face de cap, trebuie ca noi, aștialalți, să o ducem mai rău, să mai plătim niște biruri și să mâncăm greieri.

Cum spuneau davosienii?

„Nu vei avea nimic și vei fi fericit!”

E un citat trunchiat. Continuarea era: Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.

Facebook Comments

Share this
Tags

Must-read

Democrația taiwaneză

Tot aud, de ceva vreme, cum trebuie protejată democrația taiwaneză. Dacă trebuie protejată, trebuie. O fi în pericol, precum cocostârcul de stâncă. Sau veverița...

Brici, maimuță – clar?

  Ori de câte ori aud vorbindu-se despre legume și beneficiile pe care le-ar aduce acestea, mă gândesc la Joe Biden. Cred că afirmația se...

Un pas prea departe

Un bramburit merge la plajă cu nevasta. Ajuns acolo e tulburat de prisosul de epidermă care îmbracă varii forme de relief - munți, dealuri,...

Recent articles

More like this

1 Comment

  1. Și în toată mocirla asta mediatică un ajutor prețios vine din partea televiziunilor care anunță zilnic câte o apocalipsă.
    Problema e, cred eu, că la ora actuală există pe planeta Pământ câțiva nebuni atât de bogați încât nu au nevoie nici de bănci, nici de state, pentru a transpune în practică planurile lor absurde.
    Nu au nevoie deoarece deja au cumpărat o mare parte din ele. Corupția adevărată este acolo, nu altundeva.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.