Un bramburit merge la plajă cu nevasta. Ajuns acolo e tulburat de prisosul de epidermă care îmbracă varii forme de relief – munți, dealuri, văi. O năprasnică ofensivă împotriva erecției. În locul bucilor rotunde și netede, straturi de slănină creponată, în locul sânilor fermi, bidoane strivite de excavator. Lipsit de experiența stagiului militar obligatoriu, bramburitul nu știe să aprecieze gratuitatea goliciunii, cu toate inconvenientele sale. Așa că se vaită către ăi de-l bagă în seamă, amestecând considerații anapoda despre legătura dintre lipide și pubertate.
Aș fi avut ce spune, la acel moment. Așa cum mulți au avut ce spune. Prezența în UM Social Media aproape te obligă să emiți păreri despre orice. E musai să te urci în căruța „chestiei”, indiferent care e chestia zilei. Trebuie, cu orice preț, să răcnești umanității ce crezi tu despre „chestie”, chiar dacă vocabularul e mai lovit de sancțiuni decât Germania, chiar dacă pierzi mereu războiul cu ortografia. Ai datoria, în calitate de înmatriculat în social media, să livrezi un calambur sărmănuț, să scremi o glumiță căznită și mai ales să fii prezent la ședințele de indignare colectivă.
Am ales să nu spun nimic, la acel moment, mi se părea mult mai interesant să urmăresc încotro se duc lucrurile. Intuiam deja ce ar putea urma și, așa cum am văzut, intuiam corect. Oricum, toți ceilalți spuneau. De toate. Așa cum anticipam, euforia reacției suspenda orice precauție rațională, entuziasmul afilierii la indignarea de masă anula orice filtru logic. Demolarea bramburitului devenea o cauză demnă de viguros și zgomotos atașament. Totul e îngăduit, orice exces e de salutat, câtă vreme servește „chestia”. Și, ca întotdeauna, greu e până se face primul pas prea departe.
Despre ce vreau să scriu, aici, de fapt? Nu e vorba despre zevzecul ăla, care năucit de iluzia importanței sinelui se socotea îndreptățit să arunce devotaților urmăritori orice năzbâtie îi locuiește lui vremelnic neuronul. E un simptom comun, identificabil la tot mai mulți dintre noi. Porcăria asta numită social media ne-a stricat vizibil, dezvoltând în noi un soi de supărător și inargumentabil narcisism. Narcotizați, nu mai suntem capabili să rezistăm impulsului care ne îndeamnă să grăim public, fie că avem ce spune ori ba, fie că știm să o spunem ori nu. Am devenit, cumva, dependenți de minima reacție a „celorlalți”, semn al unei acute însingurări.
Spuneam că nu despre berbecul ăla vreau să scriu. Nici despre opiniile lui ori ale altora despre rotunjimea formelor, despre ce înseamnă un stil de viață sănătos ori despre revoluția noii estetici. Uriașa gălăgie care a însoțit acest minor subiect e mult mai interesantă dintr-o altă perspectivă. Iată care:
1.Cancel culture. Nu știu să traduc această expresie. Nu știam. Sigur, o traducere ad litteram e ușor de operat, dar nu ajută. Nici nu m-am străduit foarte mult, alegând să mă bucur de faptul că, deși foarte la modă în unele locuri, expresia nu are un echivalent la noi. Nu mai e cazul. Pot îndrăzni să cred că întâmplarea cu bramburitul îndrăgostit de contururi pubere a fost un test în privința asta. Test reușit. Iată, români care altfel ar fi respins ideea de cancel culture, care ar fi respins vehement așa ceva, acum s-au dăruit, cu nesănătos entuziasm, tocmai unei astfel de cauze. Iar cei mai mulți dintre ei nici măcar nu realizează asta. Pentru că, nu-i așa, aici era vorba de … ăăă … „chestie”… de apărarea „chestiei”… de aia și aialaltă, nu despre cancel culture, nu? Cum spuneam, test reușit. Bramburitul trebuie anulat, desființat, spulberat. „Chestia” impune asta.
2. Body positivity și corolarul luptei împotriva body shaming. Din nou, expresie pe care am vrut să le socotesc intraductibile. Și, iată, conștienți ori ba, entuziaștii vociferării tocmai le-au importat și introdus în conversația noastră publică. Ideologia woke tocmai și-a trimis primii emisari.
Cu toții, înaintând în vârstă, suntem în situația de a constata că, pe noi, carnea nu mai stă ca odinioară. Ține de înaintarea în vârstă, de un stil de viață, uneori e vorba de anumite afecțiuni, dar suficient de frecvent e vorba de lene, delăsare. Cel care scrie aceste rânduri nu e deloc străin de păcatele astea. Putem încerca să dregem neajunsul ăsta, ori putem alege să îl acceptăm, mai mult sau mai puțin resemnați. Nu cred că împăcarea cu asta e neapărat blamabilă – sunt un astfel de exemplu. Dar la fel de bine socotesc că e ridicol să încercăm să redefinim canonul estetic, pentru a se potrivii noii noastre înfățișări. Coperta nu știu cărei reviste care ne arată o matahală despuiată, revărsându-și slana și fiindu-ne prezentată ca noul ideal de frumusețe o fi o operațiune de succes a ideologiei woke, dar tot prostie e. Or tocmai asta s-a întâmplat la noi, atunci când, așa cum spuneam, s-a făcut primul pas prea departe. De la efortul de anulare a zevzecului s-a trecut, mai departe, la o autentică simfonie, o veritabilă odă adusă osânzei crescute anapoda.
O mai spun o dată. Testul a reușit. Avem acum demonstrația că, dacă agregarea social media e corect executată, românii pot fi înrolați în gălăgia woke. Iar bună parte dintre ei nici nu-și vor da seama. Decât când e prea târziu. Pentru asta există social media, aceasta e adevărata rațiune a existenței sale. Ceea ce nu e îngăduit e cenzurat, nesupusu e anulat, evacuat, suspendat, interzis, ceea ce corespunde directivei e promovat, încurajat, rostogolit. Mai spun o dată? Test reușit.
Așa că nu, n-a fost nicio clipă vorba despre bezmeticul ăla. Nici despre uriașul și nejustificatul lui narcisism. Nici măcar despre prostiile pe care le-a spus. A fost vorba despre optima valorificarea a justei indignări și transformarea ei în instrument de transfer al unui mizerabil curent ideologic. Un experiment cu nimic diferit decât cel cu stegulețul de la poza de profil. De data asta rata de reușită cu mult mai bună. Data viitoare va fi și mai bună.
Bun venit în Meta!
Facebook Comments