AcasăRabbi ziceUn pas prea departe

Un pas prea departe

Un bramburit merge la plajă cu nevasta. Ajuns acolo e tulburat de prisosul de epidermă care îmbracă varii forme de relief – munți, dealuri, văi. O năprasnică ofensivă împotriva erecției. În locul bucilor rotunde și netede, straturi de slănină creponată, în locul sânilor fermi, bidoane strivite de excavator. Lipsit de experiența stagiului militar obligatoriu, bramburitul nu știe să aprecieze gratuitatea goliciunii, cu toate inconvenientele sale. Așa că se vaită către ăi de-l bagă în seamă, amestecând considerații anapoda despre legătura dintre lipide și pubertate.

Aș fi avut ce spune, la acel moment. Așa cum mulți au avut ce spune. Prezența în UM Social Media aproape te obligă să emiți păreri despre orice. E musai să te urci în căruța „chestiei”, indiferent care e chestia zilei. Trebuie, cu orice preț, să răcnești umanității ce crezi tu despre „chestie”, chiar dacă vocabularul e mai lovit de sancțiuni decât Germania, chiar dacă pierzi mereu războiul cu ortografia. Ai datoria, în calitate de înmatriculat în social media, să livrezi un calambur sărmănuț, să scremi o glumiță căznită și mai ales să fii prezent la ședințele de indignare colectivă.

Am ales să nu spun nimic, la acel moment, mi se părea mult mai interesant să urmăresc încotro se duc lucrurile. Intuiam deja ce ar putea urma și, așa cum am văzut, intuiam corect. Oricum, toți ceilalți spuneau. De toate. Așa cum anticipam, euforia reacției suspenda orice precauție rațională, entuziasmul afilierii la indignarea de masă anula orice filtru logic. Demolarea bramburitului devenea o cauză demnă de viguros și zgomotos atașament. Totul e îngăduit, orice exces e de salutat, câtă vreme servește „chestia”. Și, ca întotdeauna, greu e până se face primul pas prea departe.

Despre ce vreau să scriu, aici, de fapt? Nu e vorba despre zevzecul ăla, care năucit de iluzia importanței sinelui se socotea îndreptățit să arunce devotaților urmăritori orice năzbâtie îi locuiește lui vremelnic neuronul. E un simptom comun, identificabil la tot mai mulți dintre noi. Porcăria asta numită social media ne-a stricat vizibil, dezvoltând în noi un soi de supărător și inargumentabil narcisism. Narcotizați, nu mai suntem capabili să rezistăm impulsului care ne îndeamnă să grăim public, fie că avem ce spune ori ba, fie că știm să o spunem ori nu. Am devenit, cumva, dependenți de minima reacție a „celorlalți”, semn al unei acute însingurări.

Spuneam că nu despre berbecul ăla vreau să scriu. Nici despre opiniile lui ori ale altora despre rotunjimea formelor, despre ce înseamnă un stil de viață sănătos ori despre revoluția noii estetici. Uriașa gălăgie care a însoțit acest minor subiect e mult mai interesantă dintr-o altă perspectivă. Iată care:

1.Cancel culture. Nu știu să traduc această expresie. Nu știam. Sigur, o traducere ad litteram e ușor de operat, dar nu ajută. Nici nu m-am străduit foarte mult, alegând să mă bucur de faptul că, deși foarte la modă în unele locuri, expresia nu are un echivalent la noi. Nu mai e cazul. Pot îndrăzni să cred că întâmplarea cu bramburitul îndrăgostit de contururi pubere a fost un test în privința asta. Test  reușit. Iată, români care altfel ar fi respins ideea de cancel culture, care ar fi respins vehement așa ceva, acum s-au dăruit, cu nesănătos entuziasm, tocmai unei astfel de cauze. Iar cei mai mulți dintre ei nici măcar nu realizează asta. Pentru că, nu-i așa, aici era vorba de … ăăă … „chestie”… de apărarea „chestiei”… de aia și aialaltă, nu despre cancel culture, nu? Cum spuneam, test reușit. Bramburitul trebuie anulat, desființat, spulberat. „Chestia” impune asta.

2. Body positivity și corolarul luptei împotriva body shaming. Din nou, expresie pe care am vrut să le socotesc intraductibile. Și, iată, conștienți ori ba, entuziaștii vociferării tocmai le-au importat și introdus în conversația noastră publică. Ideologia woke tocmai și-a trimis primii emisari.

Cu toții, înaintând în vârstă, suntem în situația de a constata că, pe noi, carnea nu mai stă ca odinioară. Ține de înaintarea în vârstă, de un stil de viață, uneori e vorba de anumite afecțiuni, dar suficient de frecvent e vorba de lene, delăsare. Cel care scrie aceste rânduri nu e deloc străin de păcatele astea. Putem încerca să dregem neajunsul ăsta, ori putem alege să îl acceptăm, mai mult sau mai puțin resemnați. Nu cred că împăcarea cu asta e neapărat blamabilă – sunt un astfel de exemplu. Dar la fel de bine socotesc că e ridicol să încercăm să redefinim canonul estetic, pentru a se potrivii noii noastre înfățișări. Coperta nu știu cărei reviste care ne arată o matahală despuiată, revărsându-și slana și fiindu-ne prezentată ca noul ideal de frumusețe o fi o operațiune de succes a ideologiei woke, dar tot prostie e. Or tocmai asta s-a întâmplat la noi, atunci când, așa cum spuneam, s-a făcut primul pas prea departe. De la efortul de anulare a zevzecului s-a trecut, mai departe, la o autentică simfonie, o veritabilă odă adusă osânzei crescute anapoda.

O mai spun o dată. Testul a reușit. Avem acum demonstrația că, dacă agregarea social media e corect executată, românii pot fi înrolați în gălăgia woke. Iar bună parte dintre ei nici nu-și vor da seama. Decât când e prea târziu. Pentru asta există social media, aceasta e adevărata rațiune a existenței sale. Ceea ce nu e îngăduit e cenzurat, nesupusu e anulat, evacuat, suspendat, interzis, ceea ce corespunde directivei e promovat, încurajat, rostogolit. Mai spun o dată? Test reușit.

Așa că nu, n-a fost nicio clipă vorba despre bezmeticul ăla. Nici despre uriașul și nejustificatul lui narcisism. Nici măcar despre prostiile pe care le-a spus. A fost vorba despre optima valorificarea a justei indignări și transformarea ei în instrument de transfer al unui mizerabil curent ideologic. Un experiment cu nimic diferit decât cel cu stegulețul de la poza de profil. De data asta rata de reușită cu mult mai bună. Data viitoare va fi și mai bună.

Bun venit în Meta!

 

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....