Chefuismul

În vreme ce apocalicaptologii ne vestesc că s-a dus vremea când covrigul era rotund și se apropie clipa marii judecăți de atunci când tot norodul va să vină cu facturile în dinți și certificatul de înțepare tatuat pe buci, la marea cântăreală, ce fac rumânii? În primul rând chefuiesc.

Invariabil, orice traversare a existenței, la rumâni, e evaluată prin măsurarea și declararea răcnită a cantității de dixtracție consumată. Dixtracția înseamnă răcnit, dat de-a berbeleacul, îmbuibarea cu mâncare proastă, dar multă. Mai înseamnă bubuitul ritmic și scuturatul din slănină, datul de-a berbeleacul după necesara și obligatorie matoleală până la marginea delirului. Fie că merge în vacanță, la un concert, la bodegă, la nuntă ori la muzeu, când se întoarce, rumânul musai să îți explice cât s-a dixtrat.

Nu există trăire interioară, introvertiții sunt ptiu! Experiența trecerii prin existență e redusă la consumul de dixtracții, la chiolhan și râgâitul de om sătul. Cât se poate. Când nu se poate, e bună și holbarea la râgâitul altora. Iar visul la marele chiolhan ține loc de aspirație, în vreme ce marea ciozvârtă rumenită pe grătar în zarvă de lăutăreală devine ideal și scop al existenței.

Șmenarii politichieii au înțeles repede cum merge treaba. Care viziune,  preocupare pentru viitor, ce programe, de unde proiecte! Norodul vrea chefuială! Cu cât e mai mare chiulabaua, cu atât mai bine. De ce să risipești energie, inteligență (de unde?), competență ( de unde?) pe proiecte complicate, pe zidirea temeliei pentru un mâine incert, când dacă pui la cale, azi, un chef monstruos, șeptelul e fericit și gata să te aplaude! Așa se face că țara asta nu mai are primari, ci cheflii, mari organizatori de chefuri.

Prost disimulat sub aparența festivalismului, chefuismul a luat proporții. Nu era de ajuns grozăvia de la Cluj, prezentată drept „festival muzical”. Oroarea, de fapt, a devenit un model, pentru aproape orice primar din țara asta, care s-a văzut cu bani pe mână, dar cu mintea din născare. Așa că unde scapi privirea, fie sat sau oraș, e rost de ceva festivaleală. Adică de chiolhanuri însoțite de lăutari. Primărița din Craiova (altfel harnică și cu aparența unei zidiri sănătoase) de o lună de zile se consumă pe Facebook în zeci de postări despre marele „festival” pus la cale. Care e încă o șușă mizerabilă, cu zgomote vândute drept muzică. Și de dimineața până seara, distinsa primăriță are de anunțat, cu o suspectă și nătângă euforie, despre grozava veste „DJ Cutare vine la Craiova!”. Zeci de postări, toate în același registru. Doamna primar va fi devenit organizator de șușse, nu primar.

La Tulcea, asemenea. Festival de motociclete. Că Tulcea ducea lipsă. Fără motociclete, dar cu nelipsita chiulaba și nelipsiții digei. Și tot așa, pretutindeni, o nație căpiată, năpădită de jeg, lipsită de destin, dar țopăind îndrăcit la marele chef, pentru că „oveațăareomu”.

Altfel, sigur, lumea a luat-o razna. Apolicaptologii nu încetează să ne prevină. Se anunță o teribilă criză energetică. Ce soluție are statul român? Mai vinde o termocentrală. Pe nimic.  Așa cum a vândut și petrolul. Și băncile. Așa cum v-a vândut și pe voi. Și? Nu conteazăăăă! Cântă DJ Foamea!

Vestea bună e că mai avem o speranță. Norodul ăsta, în grozava-i înțelepciune, a găsit un ditamai putineiul de speranță. Pentru că nația asta știe și poate să producă lideri de soi. Și cum capacitatea unui papagal de a conduce destinul unei comunități și/sau o națiune e judecată după capacitatea sa de a pune la cale un chiolhan monstruos, iată, l-am găsit pe mântuitor. Pe ăla care a pus la cale un chiolhan cum n-a mai văzut rumânul. El e! Ce școală are? Lasă! Ce meserie? Hai, bre! La ce se pricepe? Cum la ce? N-ai văzut ce chiolhan? N-ai văzut câți artiști ai șprițului, câți arhitecți ai cotletului, câți ingineri ai ciorbei de burtă s-au înghesuit acolo? Gata, România și-a găsit proțapul!

Și mai e o veste bună! Salam n-a murit!

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...