În vreme ce apocalicaptologii ne vestesc că s-a dus vremea când covrigul era rotund și se apropie clipa marii judecăți de atunci când tot norodul va să vină cu facturile în dinți și certificatul de înțepare tatuat pe buci, la marea cântăreală, ce fac rumânii? În primul rând chefuiesc.
Invariabil, orice traversare a existenței, la rumâni, e evaluată prin măsurarea și declararea răcnită a cantității de dixtracție consumată. Dixtracția înseamnă răcnit, dat de-a berbeleacul, îmbuibarea cu mâncare proastă, dar multă. Mai înseamnă bubuitul ritmic și scuturatul din slănină, datul de-a berbeleacul după necesara și obligatorie matoleală până la marginea delirului. Fie că merge în vacanță, la un concert, la bodegă, la nuntă ori la muzeu, când se întoarce, rumânul musai să îți explice cât s-a dixtrat.
Nu există trăire interioară, introvertiții sunt ptiu! Experiența trecerii prin existență e redusă la consumul de dixtracții, la chiolhan și râgâitul de om sătul. Cât se poate. Când nu se poate, e bună și holbarea la râgâitul altora. Iar visul la marele chiolhan ține loc de aspirație, în vreme ce marea ciozvârtă rumenită pe grătar în zarvă de lăutăreală devine ideal și scop al existenței.
Șmenarii politichieii au înțeles repede cum merge treaba. Care viziune, preocupare pentru viitor, ce programe, de unde proiecte! Norodul vrea chefuială! Cu cât e mai mare chiulabaua, cu atât mai bine. De ce să risipești energie, inteligență (de unde?), competență ( de unde?) pe proiecte complicate, pe zidirea temeliei pentru un mâine incert, când dacă pui la cale, azi, un chef monstruos, șeptelul e fericit și gata să te aplaude! Așa se face că țara asta nu mai are primari, ci cheflii, mari organizatori de chefuri.
Prost disimulat sub aparența festivalismului, chefuismul a luat proporții. Nu era de ajuns grozăvia de la Cluj, prezentată drept „festival muzical”. Oroarea, de fapt, a devenit un model, pentru aproape orice primar din țara asta, care s-a văzut cu bani pe mână, dar cu mintea din născare. Așa că unde scapi privirea, fie sat sau oraș, e rost de ceva festivaleală. Adică de chiolhanuri însoțite de lăutari. Primărița din Craiova (altfel harnică și cu aparența unei zidiri sănătoase) de o lună de zile se consumă pe Facebook în zeci de postări despre marele „festival” pus la cale. Care e încă o șușă mizerabilă, cu zgomote vândute drept muzică. Și de dimineața până seara, distinsa primăriță are de anunțat, cu o suspectă și nătângă euforie, despre grozava veste „DJ Cutare vine la Craiova!”. Zeci de postări, toate în același registru. Doamna primar va fi devenit organizator de șușse, nu primar.
La Tulcea, asemenea. Festival de motociclete. Că Tulcea ducea lipsă. Fără motociclete, dar cu nelipsita chiulaba și nelipsiții digei. Și tot așa, pretutindeni, o nație căpiată, năpădită de jeg, lipsită de destin, dar țopăind îndrăcit la marele chef, pentru că „oveațăareomu”.
Altfel, sigur, lumea a luat-o razna. Apolicaptologii nu încetează să ne prevină. Se anunță o teribilă criză energetică. Ce soluție are statul român? Mai vinde o termocentrală. Pe nimic. Așa cum a vândut și petrolul. Și băncile. Așa cum v-a vândut și pe voi. Și? Nu conteazăăăă! Cântă DJ Foamea!
Vestea bună e că mai avem o speranță. Norodul ăsta, în grozava-i înțelepciune, a găsit un ditamai putineiul de speranță. Pentru că nația asta știe și poate să producă lideri de soi. Și cum capacitatea unui papagal de a conduce destinul unei comunități și/sau o națiune e judecată după capacitatea sa de a pune la cale un chiolhan monstruos, iată, l-am găsit pe mântuitor. Pe ăla care a pus la cale un chiolhan cum n-a mai văzut rumânul. El e! Ce școală are? Lasă! Ce meserie? Hai, bre! La ce se pricepe? Cum la ce? N-ai văzut ce chiolhan? N-ai văzut câți artiști ai șprițului, câți arhitecți ai cotletului, câți ingineri ai ciorbei de burtă s-au înghesuit acolo? Gata, România și-a găsit proțapul!
Și mai e o veste bună! Salam n-a murit!
Facebook Comments