Pentru cei care s-au întrebat de ce am lipsit câteva zile, răspunsul e: pentru că am fost absent. Cine ar fi crezut? Pentru cei care nu s-au întrebat, răspunsul e: nu-mi găseam masca. Hai că avem treabă!
1.Blonda
Interesul românilor pentru alegerile din Italia nu ar trebui să surprindă. Dincolo de legătura căpșuneză via moși & babe, ar mai fi niște motive. Primul e eternul microbism din căruță. Nu știi cine joacă, habar n-ai care e miza, dar ții și tu cu „a lu’ ăia”. Așa, din mersul căruței. Cvasi-majoritatea celor care fie jubilează, fie sunt distruși la splină pentru că alegerile au fost câștigate de coaliția de centru-dreapta, habar nu au cum se numesc partidele care alcătuiesc această coaliție. Sau restul formațiunilor care au îndeplinit pragul de intrare în Parlament. Pentru chibiți e simplu: ai lu’ blonda și ăilalți.
Al doilea motiv de interes ține de nătânga speranță că poate o schimbare pe undeva, pe acolo prin Vest, le-ar putea folosi și lor rumânilor, aducându-le pe de-a moaca ceea ce ei nu-și pot aduce singuri.
14 formațiuni vor avea reprezentare în viitorul legislativ italian. Asta spune totul despre capacitatea politicii italiene de a genera soluții coerente. Entuziasmul cu care a fost votată acum alianța condusă de Meloni e perfect comparabil cu cel cu care, nu cu mulți ani în urmă, a fost votată o alianță având în frunte Mișcarea 5 stele, a lui Beppe Grillo. Dacă în cazul M5S se putea vorbi despre o orientare, mai degrabă, de stânga, acum este vorba despre o alianță cu un cert mesaj (cel puțin) de dreapta. Ce au în comun cele două? Mesajul vehement anti-Bruxelles. De la asta ar trebui pornită orice analiză.
Deja nu mai este doar o ipoteză, avem demonstrația că italienii sunt foarte scoși din sărite de politicile Bruxelles-ului. Fie că e vorba de sud ori nord, de stânga ori dreapta, de săraci, bogați, intelectuali sau rândași, există o certă și tot mai robustă respingere a aberațiilor emanate de la Bruxelles. De altfel, în întreaga campania electorală, cam toate formațiunile au pedalat pe asta. Mai zgomotos sau mai discret. Ce a lipsit aproape în totalitate din discursurile de campanie a fost rahatul care se vântură, de regulă, pe la noi, ăla cu solidaritatea europeană, cu măreția UE ș.a.m.d. Nici măcar Stânga Italiană și Europa Verde nu au pedalat prea tare pe așa ceva.
Capacitatea Italiei de a influența semnificativ politica europeană este redusă. Sigur, nu e în situația României, dar chiar și așa. Dacă în cazul Germaniei, de exemplu, se acționează în bloc, la nivel european, indiferent de partidul sau afilierea personală, în cazul Italiei, divizarea excesivă reduce capacitatea de a influența, cum spuneam, în mod semnificativ politica europeană. De regulă se merge pe mize mici, cu câștig sigur, care vizează cercuri de interese apropiate și cam atât.
Victoria alianței care o are în frunte pe Georgia Meloni, de fapt, nu înseamnă nimic. Alianța e un ghiveci, adunând personaje cu opțiuni și interese diferite: Meloni, Salvini, Berlusconi, Lupi. Fiecare dintre acești lideri vine cu o agendă personală. Și alcătuirea viitorului guvern va trebui să satisfacă, în primul rând, acele agende personale. Nu e loc de așteptări. Va fi, destul de probabil, un guvern cu viață scurtă și multe scandaluri.
Propaganda dezlănțuită împotriva Georgiei Meloni îi va scoate din sărite pe mulți, iar asta i-ar putea prelungi blondei perioada de grație. Concret, totuși, ce poate face ea? Nu mare lucru. Dincolo de discursuri și lozinci, instrumentele sunt puține, alianța pe care se sprijină e fragilă, iar perioada e proastă. Fără o schimbare dramatică de linie, la nivel european, problemele economiei, europene și italiene, se vor adânci. Meloni nu are cum deveni un Orban. Nu are în spate majoritatea acestuia și sprijinul popular aferent. Doar o majoritate fragilă, bazată pe o alianță și mai fragilă. Așa că, în plan economic, nu prea are multe opțiuni.
Când vine vorba despre mesajul ei de campanie, cel legat de familie, tradiții etc., din nou, rămâne mesaj de campanie și atât. Sunt teme pe care le va repet, periodic, în discursuri și atât. Pentru că, în plan concret, nu poate face nimic. Drepturile ălora din aglomerația LGBT nu pot fi atinse, pentru că ar veni prăpădul. Orice gest concret în direcție legebeilor ar atrage consecințe serioase. Și ea știe. Și, repet, nu e în situația lui Orban. Discursuri, gargară și atât. În treacăt, fie spus, apărătoarea familiei tradiționale are un copil, cu partenerul ei. Cu care nu e căsătorită. Personal nu văd nicio problemă, dar Italia catolică s-ar putea să aibă altă părere.
Cam atât despre blondă. Zero așteptări. Alegerea ei e mai utilă pentru stânga isterică, acea stângă care acum poate pune să urle sirena întru mobilizarea propriului electorat, folosind la greu propaganda și amenințarea cu sperietoarea fascismului.
Notă: N-ai cum să nu te caci pe tine de râs văzând mobilizarea isterică a propagandei. Propagandă care zbiară despre pericolul fascist. Adică fix motivele invocate de Putin pentru năvala în Ucraina. Cu diferența că în Ucraina fascismul e viu și mișcă, iar Zelenski e un clar reprezentant al acestei ideologii ( e de ajuns doar cea mai recentă declarație a lui, cea în care îi somează pe americani să dea cu arme nucleare în ruși, pentru a ne lămuri). Într-o parte, pentru propagandă, fascismul e câh, în cealaltă e slava! Hai, sictir!
2. Țeava
Am lungit-o cam mult cu blonda, așa că aici voi fi concis.
S-a spart țava! Sau, mai corect, s-au spart țava. Fanii Greuceanu și Alba ca Ninsoarea n-au decât să cânte despre coincidențe. Ăia normali la cap se pot întreba cui folosește. Iar răspunsul e unul singur.
Că a fost vorba despre un act de sabotaj e deja cert. Există suficiente informații care pot susține teza asta. Dar asta nu înseamnă nimic. Urmează, desigur, anchete, investigații, bla-bla. Asta e ceea ce se va vedea. Ceea ce se va vedea mai puțin va fi răspunsul Kremlinului. Se vor vedea consecințele.
Pentru Putin asta s-ar putea să nu fie o mare problemă, dată fiind reorientarea fermă spre Asia. Dar e un gest ostil care nu poate rămâne nesancționat. Probleme vor fi pentru niște țări europene. Grave. Cu Germania în frunte. Iarna e aproape și consecințele ar putea fi uriașe. Europa va ieși din iarnă fie în flăcări, fie transformată definitiv într-un vasal al SUA, cu o economie fragilă și în totală degringoladă. Pentru Putin e nevoie doar de răbdare. Și el are timp.
Notă: Dacă în săptămânile următoare veți auzi din nou despre centrale electrice americane atacate de hackeri sau conducte petroliere puse pe butuci, să nu vă mire.
3. Rezerviștii
Nu, nu despre ai lui Putin vreau să vorbesc. Într-o discuție recentă, cineva îmi spunea că, dacă iese bucluc, și noi vom avea nevoie de rezerviști. Care rezerviști, am întrebat? Că ăștia n-au făcut armată, se împușcă singuri în picior. Păi, mi s-a răspuns, generația ta! Ceea ce e corect. Doar că generația mea a cam depășit vârsta mobilizării. Dar asta e situația. Aici suntem. Avem o generație care se cam duce și puhoi de tefeliști care au oră la epilat și nu au timp de răzbel.
Oricum, ne bazăm pe vrăjeala cu NATO, care ne apără, nu? Da, bine. Ce-o să ne mai apere! Pentru că armata noastră are doar mulți, mulți generali. În rest e o glumă. Cincizeci și ceva de mii de oameni, care fac ce pot cu ce se găsește. Adică, asta înseamnă cam 20 de minute de rezistență în fața unui inamic ca Putin ( că acolo e maaaaarea primejdie, nu?).
Hai să ne înțelegem. Securitatea națională începe cu industria de apărare. Nu poți avea securitate dacă depinzi de armele pe care trebuie să ți le vândă alții. Care vor sau nu să ți le vândă. Care îți vând, oricum, ce vor ei, nu ce-ți trebuie ție. Care au chef să îți livreze muniția, piesele de schimb etc. de care e nevoie. Și pe care trebuie să le plătești. Scump. În avans. Așa că, să fim serioși, armata noastră e un banc. Poate sunt militari care vor citi aceste rânduri. Înainte de a se da ofensați, să-mi spună unde greșesc.
În final, un cântec vesel să cântăm:
În vremea asta de criză
cine-i șmecher și bazat
bagă degetele-n priză
trage un electrocutat
bărbații adevărați
sparge mii de kilowați
Facebook Comments