Războiul dintre ăia buni și ăia răi a trecut de la faza pe calorifere, la înțepatul țevilor. În mod normal, acum ar trebui să urmeze zgâriatul mașinii, spartul geamurilor și tăiatul anvelopelor. Aici ar putea interveni o întrebare: care-s ăia buni și care ăia răi? Răspunsul, cred, depinde în bună măsură de prețul pe care vrei să-l plătești pentru benzină.
Ați fugit după fentă, nu? De fapt nu există buni și răi. Există nemernici și ticăloși. Indiferent cu care dintre ei ați alege să vă jucați, e țeapă. Nici nu apucați să vă articulați indignarea aflând despre vreo porcărie a găștii unora că vin ăilalți cu una și mai crăcănată. Nu mai e vorba despre naivitate, ci despre prostie zdravănă, cu burtă, să cauți binele în teribila revărsare de mizerie la care suntem nu martori, ci tâmpite victime.
Forțoșii forțoșilor, ciumeții planetei se amenință, răcnit, tropăind și bubuind cu pumnii în piept, cu bubuiala nucleară, dar tot ce îndrăznesc să miște asta e: înțeapă țevi. Blocul occidental (sau bună parte din el), cu golanii de la Washington pe post de tartori nu-și poate îngădui o confruntare directă, deschisă cu Rusia lui Putin. Costurile ar fi enorme, șansele unei victorii extrem, extrem de reduse. Una e să te dai zmeu în fața unui stat ca Libia, Iraq ori Afganistan și cu totul altceva să înfrunți o putere autentică, în stare să te rupă. Mai ales când acea putere nu mai e nici ea singură, ci a reușit să-și construiască propriul sistem de alianțe.
În lipsa unei opțiuni militare, se utilizează un vast arsenal de diversiuni, dezinformare, sabotaj etc. Nimic nou. Spațiul public e inundat cu informație, pentru un observator lucid devine, practic, imposibil, să mai filtreze ceea ce reprezintă informație corectă de avalanșa de dezinformare și propagandă. Mușterii rețelelor de socializare, deveniți subit competenți prin contactul cu Google, se transformă în destoinici răspândaci, contribuind extrem de eficient la poluarea informațională. Fiecare dintre ei/dintre noi e ferm convins că are filtrele corecte, că a identificat sursele valide. Fals. Nu filtrăm nimic, nu există surse valide. Doar alegem, pe baza raționamentului gastric, să-i credem pe unii ori pe alții.
În cazul Nord Stream, avem o singură certitudine. Țeava e spartă. În rest nu știm nimic. Ba, la o analiză extrem de riguroasă, de fapt, nu știm cu certitudine nici că țeava e spartă. Ni s-a spus asta. Și ambele părți vorbesc despre asta. Înseamnă, deci, în mod automat că avem de a face cu o informație validă? Nu. Înseamnă doar că noi alegem să validăm acea informație. Instituim o prezumție. Iar întreg raționamentul care urmează se sprijină pe noi prezumții, presupuneri și pseudo-deducții. Pe scurt, selectăm din iureșul de informații ceea ce socotim că ar putea valida o concluzie deja existentă sau filtrăm ceea ce ne închipuim că ne-ar permite să formulăm o judecată cât de cât temeinică. Doar că nu controlăm nimic, filtrele noastre sunt rareori eficiente, discernământul nostru e sistematic asaltat de grozăvia propagandistică.
În vreme ce analiștii durerii și specialiștii de Facebook se epuizează construind scenarii, identificând vinovați, scormonind în rahat în căutarea grăunțelor nedigerate, nimeni nu mai are vreme să observe lipsa de reacție. Exact. Perforarea țevii ar fi trebuit să genereze reacții violente. Nu există. Nu avem acolo flote militare care să supravegheze o investigație, nu dau ture avioane de supraveghere, nu se mișcă trupe, nu există consecințe. Există doar declarații. Declarații de formă, fără substanță, fără implicații, simple plescăieli din buze. Or, date fiind consecințele sabotajului, te-ai aștepta la replici mult, mult mai consistente.
Sigur, conducta nu intrase în exploatare. Sigur, polonezii și norvegienii, în aceeași zi, taie moțul propriei țevuști. Care e doar un strop de carmol la ditamai frasinul. Și atunci? Despre ce e, de fapt, vorba? Pentru a găsi un răspuns e nevoie de un raționament care să omită tot, absolut TOT ceea ce este răspândit ca informație, oficială ori ba. Iar asta nu e la îndemâna oricui. Cui prodest? nu mai e o întrebare utilă. Interesele aflate în competiție sunt mult prea complexe, planurile puse în mișcare urmăresc obiective pe termen lung, nu doar imediate, un eveniment izolat nu poate fi citit ca atare, pentru că, aproape sigur, e parte a unei înlănțuiri. Devine obligatorie, deci, depărtarea. Un pas în spate, încă unul. Până când cadrul se lărgește, imaginea de ansamblu devine ceva mai evidentă.
Recapitulăm?
Ni s-a propus o listă de suspecți. Cu argumente care ar justifica introducerea pe listă. Rusia – argumente fragile și nu tocmai sprijinite pe logică solidă, dar cum spuneam, într-o probabilă înlănțuire, de ce nu? SUA – declarațiile lui Biden, madam Nuland sau informările pe care le-ar fi trimis CIA către autoritățile germane ar constitui posibile argumente. Polonia – rusofobia polonezilor e dublată de o aproape la fel de consistentă germanofobie, deci ar fi doi iepuri dintr-o pălitură. La asta se adaugă și eternele ambiții de mare putere ale Poloniei, pe care nimeni nu vrea să le ia în seamă, și recent inaugurata conductă. Pe listă mai sunt introduși danezii, suedezii, finlandezii, ba și vreo două dintre statele baltice, ucrainenii, serviciile franceze (!!!) sau britanice. De fiecare dată cu argumente mai degrabă fragile.
Contemplând lista de potențiali suspecți, s-ar putea introduce un prim filtru: capacitatea de a executa nedetectat o astfel de operațiune. Lista devine mult mai scurtă.
Stop. Ați început deja eliminarea din listă conform flitrului deja pomenit? Greșit. Estonia, să spunem, nu are mijloacele, nici motivele pentru a executa o astfel de operație. Dar Washington-ul, cu care este aliată Estonia, le are. Și le poate furniza, împreună cu sprijinul operativ necesar. Iar lipsa motivației estoniene e un excelent argument în favoarea unui astfel de scenariu. Cine i-ar bănui? Urmând ipoteza asta, ar putea apărea întrebarea: de ce s-ar băga estonienii în asemenea rahat? Dar noi de ce ne-am băgat în atâtea rahaturi, de la războiul din Afganistan la avioanele CIA?
Tocmai ați descoperit, plecând de la absolut ipoteticul scenariu, că da, Estonia ar putea fi un suspect valid, nu? Din nou, greșit. Reluați lipsa de suspecți. Recitiți, analizați. Aștept. Gata? Ați făcut-o? Greșit. Important nu e cine e pe lista de suspecți, ci mai ales cine lipsește. Ați auzit pe cineva pomenind China printre posibilii suspecți? Are tot: motivație, capacitate etc. Nu, n-ați auzit. Cum n-ați auzit, alt exemplu, pomenindu-se Israelul sau Turcia. Știu, devine tot mai complicat. Încă un pas în spate, încă unul. Acum cadrul e corect. Vedeți? Încă nu? Nicio problemă. Veți mai primi niște indicii, în următoarele zile. Doar continuați să priviți cadrul larg.
Facebook Comments