AcasăCamera de gardaCum l-a rupt tataia...

Cum l-a rupt tataia pe Putin

Despre gălbejirea jurnalismului, cu osebire a celui de la noi, s-a tot scris. S-a vorbit despre degradarea limbajului, mototolirea stilisticii, bălăceala într-un senzaționalism de periferie sau despre alte păcate ale presei de azi. Calitatea presei de azi e direct legată de calitatea celor care fac presa – e un inevitabil truism. Iar aici lucrurile arată jalnic. Mecanismul de recrutare ale „tinerelor talente” pune puțin (spre deloc) preț pe minima competență, pe o relație măcar amicală cu limba română, limpezime a exprimării ori o zveltă inteligență.

Cârdășia cu politica e un alt greu păcat, de neignorat. Nici nu are cum fi altfel, câtă vreme patronatul, în cea mai mare parte, e reprezentat chiar de învârtiți ai politichiei. Ori de escroci de carieră, care au bălăngănit-o ba în politică, ba în presă.

Dacă am fi onești, am recunoaște că, de fapt, n-am avut o presă mai acătării nici acum un deceniu, ori două. Ori trei. Imediat după ’90 ne-a copleșit revărsarea de hârtie mânjită cu cerneală și ne-am imaginat că avem o presă consistentă, solidă. N-aveam. Aveam ciubucari, învârtiți, șmecheri și semidocți ambițioși. Și, poate, o mână de oameni cu condei și un robust sistem de valori. Așa că nu e nimic de mirare că azi suntem unde suntem.

Azi, totuși, a devenit insuportabil de grețos. Pupincurismul, abjecția, slăvismul și slujirea destoinică (și contra-cost) a oricărei cauze livrate de stăpâni, fără discernământ, fără filtru critic, fără măcar roșeața obrazului au ajuns într-un punct în care voma convulsivă nu mai poate fi domolită. Orice imbecil dornic să slujească, obedient și agramat, cauza, e degrabă împins pe pagina întâi. Orice voce critică sau îndemn la o rațională evaluare e suprimat, acoperit cu scuipat, călcat în picioare. Mizeria asta se numește, azi, presă, în România.

Să luăm un exemplu. Un „editorial” împins în ochii imprudentului cititor, în „Adevărul”. Încă de la titlu e limpede că autorul e strașnic atașat programului dinainte aprobat, destoinic slujitor al stăpânilor: Dacă intenţia lui Putin de a folosi arme nucleare devine evidentă, NATO ar trebui să intervină.

În stil tătăiesc, opintit, prăfos și bine adăpat la școala lui Gâgă, autorul, care se recomandă a fi profesor, spune: Mintea deraiată a lui Putin  a dus la pierderea a zeci de mii de militari ruşi,  mjoritatea tineri, care meritau să trăiască, nu să moară. Sclipitor. Se mai omite câte o literă, sigur, o pățim cu toții, dar constatarea că meritau să-trăiască-nu-să-moară e, firește, o deducție sclipitoare, venită în urma unui amplu și complex efort intelectual.

Pasajul imediat următor e antologic:

Şi preşedintele american Joe Biden a înţeles  demenţa lui Putin, când a declarat: „pentru numele lui Dumnezeu, omul ăsta nu poate rămâne la putere”. Deşi Casa Alba a nuanţat declaraţia preşedintelui Biden, se pare că a avut dreptate sută la sută.

Avântul pupincuristic nu poate fi stăvilit, țâșnirea limbii spre găozul indicat nu poate fi împiedicată. Să vorbești despre Joe Biden ca fiind un lucid observator al demenței altcuiva e absolut remarcabil. Apoi: deși a nuanțat, se pare că, dreptate sută la sută. Tătăița răpune orice logică, doboară orice mecanism rațional care ar îndrăzni să se insereze în frază, destoinica lui aplecare spre curul care trebuie pupat nu îngăduie repaos și reflecție.

Mai departe, cu însuflețire din belșug și minte ioc, tătăița recită repertoriul obligatoriu: Putin a pierdut, dar nu știe; Putin e disperat; ucrainenii bat la ruși ca la fasole etc. etc. etc. În doar câteva fraze omul golește toată damigeana propagandistică, fără să se împiedice de șanțurile logice ori de faptul că rostirea unei lozinci se izbește de rostirea următoare.

Putin mai are dor arma nucleară dacă vrea să nu fie izgonit, eventual să-şi piardă viaţa. – conchide sfătos și omniscient tataia.

Trebuie, totuși, înțeles, că tataia nu slujește doar curul pe care-l pupă (cururile, că-s mai multe), ci scrie pătruns, apăsat pe prostată de grija umanității:

Întrebarea este când va deveni evidentă pentru serviciile secrete occidentale intenţia lui  Putin de a  apela la arme nucleare. În acel moment NATO trebuie să intervină, altfel va fi prea târziu pentru omenire.

Apoi vine lovitura de grație:

În mintea defectă a lui Putin funcţionează idea (sublinierea mea, MM) că ar putea distruge tot restul omenirii cu arme nucleare, înainte ca aceasta să reacţioneze, cu armele ultra moderne pe care le are doar Rusia, iar occidentul nu le are. N-a înţeles nimic din evoluţia de până acum a războiului din Ucraina.

Idea, ca idea, că tataia a fost profesor și știe el mai bine cu se scrie, dar prăvălirea frazei nu lasă minții sănătoase nicio șansă de mântuire. Pentru că, desigur, restul omenii ar reacționa cu armele ultra-moderne pe care le are doar Rusia?

În anul 2018, Rusia a prezentat torpila ca modalitate de a garanta supremația militară a țării, cu toate că specialiștii nucleari au afirmat că același rezultat poate fi obținut cu o rachetă intercontinentală. 

Aia e! Tataia a sesizat. Că știe de la specialiștii nucleari (în domeniul nuclear, că n-or avea reactoare în burtă).

Omit restul delirului. Umorul involuntar și tătăismul greoi se opintește gâfâind să ducă textul până la borta de ieșire, iar acolo vine, apoteotic, finalul:

Există un moment cheie în care NATO poate reacționa la ordinul dat de Putin pentru apelul la arme nucleare. El trebuie ales cu grijă, şi ar trebui să însemne anihilarea centrelor de comandă, de informaţii şi comunicaţii, sistemele digitale, depozitele de armament şi de rachete nucleare rusești. Decizia este greu de luat, dar dacă alternativa ar fi distrugerea lumii, ea nu poate fi evitată.

Nu pot fi făcute publice astfel de decizii şi măsuri împotriva folosirii de către Putin a armelor nucleare. Fără îndoială ele există, pentru că ţările lumii libere nu pot sta pasive în faţa pericolului în care un om nebun poate da foc la întreaga planetă.

Aici, deja, neuronul nu mai rabdă și urlă: cum pizda mă-sii alegi cu grijă momentul în care poți reacționa la ordinul de folosire a armei nucleare? Cum funcționează chestia? Ăla dă cu bomba și tu alegi cu grijă: băieți, nu ne grăbim chibzuim, alegem cu grijă, să spunem joi? sau mai bine vineri, că sâmbătă e weekend? sau lăsăm pe luni?

Tataia e certat cu ortografia, regulile de punctuație, logica, dar știe că se poate bizui pe neuronul stâng. Așa că vrea să anihileze sistemele digitale cu arma nucleară. Că zboară alde 0 și 1 la toți dracii când vine bubuiala.

Sincer, acum, la final, parcă îmi e și rușine că râd de un bătrân evident dus cu sorcova. Bașca tâmpit nativ. Dar, de vreme ce el se vâră în ochiul public, iar meseriașii de la Adevărul țin să-l promoveze, asta e. Iar astfel de rodnică prostie nici nu trebuie lăsată să dea în pârg fără meritată pomenire.

S-a înțeles? Editorial de „Adevărul”. Jurnalism de România. Rămânem, și după isprava asta, cu o întrebare: chiar nu se poate scrie pe subiectul ăsta decât astfel? Potopul de texte, peste care am dat, sunt toate asemenea. Chiar nu se poate scrie un text critic la adresa lui Putin fără râgâieli propagandistice grețoase? Toate textele de tipul ăsta trebuie să fie scrise de idioți, sferto-docți și îmbibate cu bale? Probabil atât se poate. Atât poate presa română, oricât ai împinge francul spre ea. E și ăsta un semn. Când doar tembeli pot fi aduși în slujba cauzei, atunci cauza însăși e o problemă.

Ajunge. Pa!

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...