Poate cel mai greu păcat al societății noastre post-decembriste este legat de raportarea la propriile principii. A devenit limpede că societatea românească, azi, nu mai operează cu un unic sistem de valori. Regulile, principiile, morala – dacă vreți – la care ne raportăm nu mai alcătuiesc un pachet unitar, cunosc nuanțări, reformulări sau abrogări, în funcție de afilierea nu neapărat la o anume ideologie, cât, mai cu seamă, la o anume bulă. Nu e un fenomen particular, identificabil doar în cazul României, desigur.
Cei mai vehemenți răcnitori împotriva comunismului sunt foști comuniști, cei mai zgomotoși anti-securiști sunt vechi ori noi securiști, iar scursurile celei mai dezgustătoare promiscuități zbiară despre imperativele morale. Acul rahatometrului stă să sară din cadran!
Am inventat, după ’89, instituții care, în enunț, aveau rostul de a veghea la puritatea morală a societății și, mai ales, a statului român. De fapt, autentice sinecuri, în care au fost proptite organisme cu mațul larg și atât. CNSAS ar fi trebuit să asigure acel filtru care să nu le îngăduie celor mai odioși turnători la securitate accesul la demnități publice. Am inventat un departament special, neprevăzut în termenii constituționali, care să fie mai presus de parchetul obișnuit: DNA. Al cărui rost era, zice-se, să ne curețe de înfiorătoarea corupție. Și exemplele pot continua.
Vreme de două decenii, umflații bine plătiți parașutați la CNSAS, ne-au asigurat că veghează. Și ne-am trezit cu Traian Băsescu președinte. În rândurile societății civile existau suficiente și edificatoare probe ale faptului că personajul e un fost turnător. CNSAS ne asigura, răstit, că habar n-avem despre ce vorbim. La încheierea mandatului, rahatul n-am mai putut fi sub capac și a dat pe dinafară. Băsescu era, așa cum știam deja, un jegos turnător. CNSAS continuă să existe, plătește lefuri și asigură limuzine pentru apărătorii principiilor.
Sigur, e prea ușor să dăm toată vina pe CNSAS. Grozava corupție a lui Băsescu și a clanului său ar fi trebuit, nu-i așa, serios cercetată și apoi sancționată de vrednica justiție, cu DNA cu tot. Nu e cazul. Ceva praf în ochi, dosare deschise pentru a fi închise și eterna belire a vreunui acar Păun. Dar nici CNSAS, nici mândrețea de justiție nu mai pot fi în întregime responsabile pentru faptul că mizerabilul personaj este azi europarlamentar și cuvântă, predicând despre morală, principii și integritate. A fost votat.
Un alt exemplu: Klaus Iohannis. Acea pungă a societății românești care nu încetează să behăie despre principii, hărnicie, integritate etc. a găsit că nu există un mai bun cur pentru așezarea în jilțul lui prezidențial decât curul lui Iohannis. Și au așezat acel cur în acel jilț. Individul se făcuse vinovat de trafic de persoane. Afacerile sale imobiliare puțeau de trăzneau. Puturos, greu de cap și arogant – tipul de aroganță pe care doar parvenitul cu minte puțină o poate exersa. Instituțiile care ar fi trebuit să cerceteze fărădelegile l-au ocolit, cu suspectă bunăvoință, iar vrednicul popor care cerea morală, integritate, hărnicie și inteligență l-a votat. Deși era evident imoral, corupt, puturos și prost. Pentru că, din nou, principiile există doar ca o rangă cu care să desfaci țeasta celor care nu ți-s pe plac – indiferent dacă antipatia e rațional articulată ori ba. Sau mai simplu, ca să crăpi căpățâna care ar îndrăzni să se ridice din altă bulă decât a ta.
Cetățenii care proclamă necesitate, urgența reînmatriculării în canoanele moralei și prințipurile l-au făcut pe Boc primar pe viață. Falcă e euro-parlamentar! Falcă! Flutur e stăpân peste Suceava. Roberta Anastase este în Senat. Ciucă – cel puțin suspect de plagiat – e premier! Iar Clotilde Armand bine-merci, primăriță la Sectorul 1. Iar exemplele pot continua cu sutele! De la Portocală – procuror anti-corupție cică, până la madam Kovesi, azi procuror european!
Privind către instituțiile statului român, apoi către lista principiilor și canoanelor morale proclamate de grozava societate românească, descoperi că, de fapt, condiția accesului la funcții publice este încălcarea cât mai fățișă și cât mai flagrantă a cât mai multor astfel de principii, de canoane. Societatea românească behăie despre importanța educației, dar e condusă de agramați, analfabeți și sferto-docți. Votați de aceeași grozavă societate. Cu doctorate cumpărate de la taraba din angro.
Apoi e presa. Ham-ham de pază a democrației. Care nu e nici ham-ham, nici miau-miau, nici măcar chiț-chiț. E doar un uriaș pârț amplificat. Alți vrednici luptători în slujba moralei și împotriva corupției. Împotriva corupției reprezentată de patronul trustului concurent. Asta până ajungi să iei leafă și tu de la patronul ăla. Iar patron de presă înseamnă, aproape de fiecare dată, cazier. Cârdășia dintre mâncătorul de rahat din politică și cel din politică e la vedere. Experiența mâncatului de rahat le permite să treacă lejer dintr-o parte în cealaltă, fără probleme. Stăpânii sunt aceiași și colo, și dincolo. Mai o sinecură la televiziune/radioul de stat, mai o funcție de purtător de cuvânt, consilier etc. Totul e o lungă și dezgustătoare cârdășie. Totul pute a corupție, imoralitate și lipsa totală a oricăror principii. Iar mândrețea de societate românească are o singură preocupare: să decidă cu care dintre găștile astea de mitocani, borfași, imbecili și nesimțiți să se alinieze.
În România de azi principiile, repet, sunt doar ranga necesară sfărâmării celuilalt. Morala e doar o imputație, mereu către ceilalți. Ori poate greșesc. Impostură, nesimțire, corupție, lipsă de educație, imoralitate, puturoșenie, impertinență. Poate, de fapt, toate astea reprezintă adevăratul sistem de valori și unii ca mine încă nu s-au dezmeticit îndeajuns încât să priceapă asta. Iar dacă așa stau lucrurile, atunci ce va să vină e fix ce ne trebuie.
Pa!
Facebook Comments