1.
Mai întâi a apărut constatarea că cei din Qatar bat galeș din gene către BRIC. Apoi, nu avea cum trece neobservată impertinența celor din Qatar, care cer bani pe petrolul și gazele după care plâng odraslele Europei. Așa că, mai mult decât previzibil, s-a constatat, în regim de urgență, că atribuirea organizării CM de fotbal, în 2010, e pleznită de corupție. În 2010, da. Da’ acum s-a băgat de seamă.
Poate părea bizar să-l acuzi de corupție pe cel care a beneficiat de atribuirea organizării și nu tocmai pe cei care au luat acea decizie. Pentru că există o certă distincție între ipoteticul corupător și potențialul corupt. Dar astea sunt mofturi cu care vrednica, onesta și strașnica presă occidentală nu-și mai bate capul. Din nou, vedem operând regula cu care ne-am obișnuit atât de bine: corupție e când zicem noi, nu când o vedeți voi!
Nenumăratele scandaluri de corupție în care este implicată Președinta Comisiei Europene, Ursula vondertreabaei, nu interesează. Marea afacere a vaccinurilor nu zbârcește pagina ziarelor occidentale, nu, problema e în Qatar, unde nu e voie cu berica pe stadion. Apropos de CM din Qatar, dar blaturile dezgustătoare de acolo nu țin tot de corupție, despre alea nu e de vorbit?
Puțoiala isterică a securicilor de presă (mai există și presă nesecuricită?) trebuia musai însoțită de grohăitul câtorva lustragii de prin politica europeană, care cer sancțiuni! Sancțiuni, nene! Sancțiuni la tot cartieru’! Că UE doar ce a deprins meșteșugul sancțiunilor și a învățat cum se balansează corect tesla în grăbita ei țâșnire către coaie. Pardon. Așa cum s-a văzut și din noile sancțiuni, bașca poreclirea, îndreptate împotriva Rusiei. Cum bine spunea un hâtru: ăștia îl tot sancționează pe Putin până ne termină.
Europenii și la fel de isteții lor stăpâni de peste ocean trec printr-o euforie a auto-mutilării pe care au găsit potrivit să o poreclească: sancțiuni. Cum mai trag o sancțiune, cum le mai apare o gaură în turul nădargilor, dar ei o țin înainte. Îmi amintesc că, pe când eram copii, mergeam la calea ferată. Cum trecea trenul, ne scremeam să scuipăm spre el, convinși fiind că așa îl deraiem. Seamănă, nu?
Oricum, Qatarul trebuie sancționat, au decis carcalacii (hrană europeană) occidentali. Pentru că acolo nu există libertate de exprimare. Spre deosebire de Europa. Unde există. Doar să nu spui ceva despre vaccinuri, că te dă afară din FB și te ia potera. Sau despre homosexuali ori femei cu puță, că e caz de pârnaie. Sau despre Zelenski și marea victorie a Ucrainei. Sau despre… În fine, în Europa e libertate, nu ca în Qatar.
2.
Tot din Qatar.
A băgat lumea de seamă că japonezii au un ciudat nărav. După meciuri, mai rămân pe stadion și strâng gunoiul. Adică adună jegul din urma lor. Bizare apucături!
La început am socotit că am a mă rușina de prosteasca miștocăreală pe care o făceau ai noștri prin ” .ro” pe seama fraierilor de japonezi. „Păi, ce? N-are ăia indieni să strângă gunoaiele acolo?”. Apoi am văzut că și prin alte părți ale bătrânei și civilizate Europe e aceeași tălâmbă veseleală pe seama japonezilor. Care strâng gunoaiele ca fraierii, în loc să-și bage belciug în nas, să-și vopsească părul în mov și să dea cu tocană în Van Gogh ca să salveze planeta. Clar, e nevoie de sancțiuni și împotriva japonezilor! Scârbili naibii!
3.
Qatarul trebuie clar sancționat. S-a observat că s-a constatat în baza observației care s-a înregistrat în urma analizei văzându-se și anume că acoloșa muncitorii străini sunt prost plătiți și prost tratați. Rușine Qatar! Ce nu s-a mai băgat de seamă e că acolo cvasi-totalitatea lucrărilor sunt atribuite unor mega-companii occidentale. Care angajează muncitori străini. Pe care îi tratează… șșșt! Că se lasă cu sancțiuni.
4.
Poftiți de luați:
Putem cădea de acord că există un punct dincolo de care toleranța nu mai e o virtute, ci un semn de prostie?
Degenerați aflați în căutarea unei anume validări, dornici de o grabnică normalizare a stricatelor apucături, socotesc că e îngăduită depășirea oricăror limite. Iar aici, limpede, orice limită a fost depășită. Ceea ce acum se testează ca ipoteză, să nu vă mire, în scurt timp va fi impus ca certitudine. Iar oricine ar cuteza să se îndoiască devine pasibil de chestii. Am văzut rețeta asta folosită de atâtea ori.
De data asta, îmi spun eu, e prea mult. Și? Dacă eu îmi spun asta, ce? A mai fost ruptă o pecete. S-a mai depășit o limită. Nu mai e vorba nici de abominație, nici de sacrilegiu, e doar încă una din duhorile care înseamnă respirația vremurilor cele noi.
Onest vorbind, văzând mizeria asta am fost surprins nu de nesimțirea ălora. Ci de propria-mi reacție. Aș fi vrut să simt revolta tulburându-mă, să mă simt înfuriat de josnicia aceasta. N-a fost cazul. Revolta abia a înmugurit, furia n-a dat în clocot. A fost, mai degrabă, o placidă și ostenită constatare: deci aici s-a ajuns. Nu, nu resemnare. Doar istovire. Iar asta spune totul.
Facebook Comments