AcasăCapitalismul proletarNeaoșismul gastric

Neaoșismul gastric

Vreau, (mai degrabă) nu vreau, publicitatea sare pe mine la fiecare pas, la fiecare mișcare. În mediul digital și nu numai. E parte a noii economii din care vreau, (mai degrabă) nu vreau, fac parte. O economie care se înșurubează tot mai insistent în existența noastră, fără încetare, chiar dacă nu întotdeauna realizăm că, în fiecare clipă, suntem prezenți în câte o tranzacție. O lejeră navigare pe o platformă social media înseamnă un șir lung de astfel de tranzacții; primim recomandări, îndemnuri, sfaturi și oferte. Platforma de socializare e gata să ne îndese orice sub ochi, contra-cost.

Un salut către prieteni e obligatoriu însoțit de reclama pentru o pastă de dinți, mâncare pentru pisici sau cel mai nou model de telefon mobil. Platformele de socializare se întrec în a se lăuda că știu cât mai multe despre noi. Marfa pe care o au ele de pus pe tarabă suntem noi înșine, timpul nostru, răbdarea noastră.  Iar noi ne străduim să fim o marfă cât mai atrăgătoare. Cu fiecare click, cu fiecare privire, cu fiecare invitație lansată sau acceptată, cu fiecare mesaj postat. Din laptop, televizor sau telefon, sindicatele biților urmăresc tot ce spunem, facem, căutăm. Indexează, arhivează, construiesc algoritmi. Ni se spune, frecvent, că în felul ăsta ni se face o favoare: vom primi „reclame personalizate”. E, de fapt, un mecanism de sortare, pentru că asta se întâmplă: suntem sortați, lustruiți, pentru a deveni o marfă interesantă, gata de livrat celor care sunt dispuși să plătească pentru a primi un loc pe ecranele noastre, în privirea noastră, în existența noastră.

Agresivitatea acestui asalt e cu atât mai insuportabilă cu cât mesajele publicitare sunt, cu extrem de rare excepții, impertinente, tembele sau pur și simplu ghiolbănești. Explic.

Tutuirea nediscriminatorie a interlocutorului, oricine ar fi el, oricare a fi contextul, a căpătat proporții îngrijorătoare. Dacă, inițial, acest prost obicei era de găsit cu precădere la mai tinerele generații, de el par să se fi molipsit și cei din generația mea ori chiar mai vârstnici. Contaminați de acest păcătos microb al ireverenței, al  bătutului pe burtă la grămadă, acești vârstnici au senzația că, în acest fel, rad niște ani din buletin, că sunt cool sau trendy, că reușesc, în felul acesta, să prizeze ceva din zeitgeist. Îmi explica, sigur de sine, cu emfază, un domn din industria publicitară că e, de fapt, vorba despre un oportun și necesar import de la americani, unde, mă asigura el, limba engleză nu cunoaște pluralul politeții. Ar merita descrisă expresia de totală buimăceală de pe chipul respectivului domn atunci când i-am atras atenția că, în realitate, limba engleză, la care făcea referire, nu cunoaște decât pluralul politeții. Nu există adresare la singular, în acea limbă.

În publicitate, mai mult ca oriunde, mitocănia tutuielii e aproape obligatorie. Departe de a dizolva barierele, de a aduce un raport intim, foarte personal, între comunicator și cel căruia îi e adresată comunicarea, e doar impolitețe. Impertinență. Lipsă de respect. Negustorul, prin vocea agentului publicitar, îți transmite că nu-i meriți respectul, despre asta e vorba. Succes în afaceri!

Lipsa de respect față de potențialul consumator este nota comună a concepției publicitare, mai cu seamă la noi. Creativitatea e redusă la calambururi cretinuțe, de școală ajutătoare. Subtilitatea nu vinde, iar dacă ar vinde le e, oricum, străină publicitarilor noștri. Un calambur tembeluț, scremut și „creativii” noștri (cum le place să fie socotiți) se pot fuduli cu isprava lor. Obositoare deja, plicticoase, de-a dreptul insuportabile, imbecilele calambururi care au fost năpustite peste noi de-a lungul anilor au devenit indiciul cert că reclamele sunt gândite de cretini pentru cretini. O nouă dovadă de respect, nu-i așa?

Cataclismul calamburismului devine deja o binecuvântare pe lângă cel de al doilea curent dominant: neamprostenia ostentativă. Mitocanul, ghiolbanul agresiv, neamul prost au devenit agenți de vânzări sadea. De la berea populară la zugrăveală, de la mezeluri la „suplimente nutritive”, orice poate fi promovat cu ajutorul unui ghiolbănete. Care arată ca un ghiolbănete, vorbește ca unul. Pentru că așa a socotit „creativul” (oh!) din publicitate că e bine. Pentru că, fără îndoială, încearcă să transmită, fără riscante echivocuri, că mesajul e adresat, ați ghicit, unor ghiobani. Noi, toți ceilalți, suntem (din nou, cu sau fără voie) victime colaterale pe care nu dă nimeni doi bani.

Din fericire, cel puțin deocamdată, la noi nu este încă foarte vizibilă o altă tendință, pe care o avem de înfruntat dacă mai frunzărim presa internațională: MESAJUL. Adică publicitatea care, pe lângă ce are ea de vândut, musai să promoveze MESAJUL. Ceva curcubeu, cu salvarea planetei, cu metisajul obligatoriu. Repet, cel puțin deocamdată, la noi astea sunt chestiuni marginale. Nici nu vreau să încerc să îmi imaginez ce va ieși din coliziunea dintre acest curent și curentul dominant al ghiolbănismului.

În fine, o trăsnaie mai recentă e neaoșismul gastric. Un fel de contrapondere în ițari, pe muzică populară, la ghiolbănismul ostentativ, scuturat de manele. Cineva a avut, inițial, ideea de a paria pe aparentul respect pentru tradiții al românilor, iar apoi a venit maimuțăreala. De ce n-am folosi faptul că românii se prefac a-și prețui tradiția pentru a vinde niște cârnați? a fost gândul inițial. De ce doar cârnați? a fost pasul doi. Și așa ne-am trezit cu invazia de produse care toate sunt: domnești, boierești, de la conac, de odinioară, ale gospodarului. Avem „slănina gospodarului” (lipsa de inteligență naște autentice catastrofe!), „mușchiuleț domnesc”, „pateu cu tradiții”, „cârnați boierești”, „telemea de la conac” etc. etc. etc. Ne-am trezit, subit, că toată industria alimentară importă produse din buricul veacului XIX. Caltaboșul nu mai e din porc, ci „al gospodarului”. Producătorii nu mai sunt carevasăzică s.r.l., ci moș cutare, nea cutărică sau conacul nu știu cum.

Neaoșismul ăsta opintit și lipsit de inteligență ar trebui să te convingă că ai de a face cu produse de o anumită calitate, care ar respecta o anume tradiție. Și, mai ales, că ar fi vorba de produse autohtone. Nimic mai fals. În covârșitoarea majoritate a cazurilor e vorba de produse mediocre spre mizerabile, cu același conținut de aditivi ca și cele ne-neaoșizate.

Nemții de la Rewe, adică firma care deține Penny Market, au dat-o de-a dreptul în nesimțire. Au născocit o marcă „Hanul Boieresc”. Inspirat, nu? Neaoșism la pătrat. Ce o fi ăla Han Boieresc? La han trăgea cine apuca, iar boierii, de regulă, aveau propriul conac. În fine, neaoșism la pătrat, cum ziceam. Și ți se promit tot felul de „boierisme”, de la făină, la griș, miere, nuga, muștar și sarmale. Ești asigurat că ai produse autohtone, autentice, de calitate. Doar că produsele alea vin din Ungaria, China, Bulgaria, Polonia etc. Iar când te uiți la lista de ingrediente te iei cu mâinile de cap. Rezumăm: o firmă nemțească vinde rahaturi făcute prin Polonia, China etc., de o calitate mizerabilă și le prezintă drept boiereli. Povestea asta se repetă cu, practic, toate rețelele de supermarket-uri. Toate au dezvoltat linii de produse de proastă calitate pe care le vând pe taraba cu neaoșism gastric.

Cum deja avem sarmale și pârjoale cu soia (nu e banc!), apogeul neaoșismului va putea fi atins abia când isteții din publicitatea de la noi ne vor recomanda salamul domnesc de la conacul boieresc (desigur) din greieri.

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...