Acasăcacatul in artaNihil sine EBA

Nihil sine EBA

Înfiletarea Elenei Băsescu (EBA pentru consumatori) în dispozitivul presei românești nu e nici surprinzătoare, nici nelalocul ei. E exact ceea ce lipsea din tablou. Presa română, azi, e EBA, deci procesul era logic. Și nu e nici cea mai mică urmă de ironie în această afirmație.

Că EBA a fost înrămată tocmai la televiziunea de știri și căpățâni Aleph News, din nou, nu are cum surprinde. Așa cum ne-a asigurat încă de la fondare Adrian Sârbu, patronul pomenitei televiziuni, Aleph News se vrea o televiziune de concept. Dacă până acum nu a fost foarte limpede care anume este acel invocat concept, dincolo de bizara bântuire a căpățânilor plutitoare, acum totul devine clar, conceptul e evident, e acolo zbiară la noi. Și se numește EBA.

Cu siguranță, Elena Băsescu nu realizează că EBA e, deja, un soi de buboasă metaforă. O utilă abreviere a tot ceea ce înseamnă prostie zgomotoasă, incultură, impostură siliconată. Proeminențele instrumentate chirurgical (de la bot la minaretele pieptului), bâlbâiala agramată, într-o disperată și urgentă nevoie de un logoped cu masivă experiență, înseamnă tot EBA. Privirea nătângă, pe măsura ușurelului intelect, rostirea de enormități cu obeză siguranță de sine, țopismul agresiv, mahalagismul bălos, obraznic, toate acestea înseamnă EBA. Iar presa românească de azi e EBA. Foarte, foarte EBA. Pasul era, deci, logic, iar înrămarea făpturii la Aleph News perfect naturală.

Și apoi de ce ne-am antrena uluirea? Duduia cu pricina a fost bună pentru Parlamentul European, dar nu e îndeajuns de bună pentru demna și integra presă română? Și da, Parlamentul European este, de asemenea, foarte EBA. Cu toate semnalmentele descrise puțin mai sus.

Presa românească nu mai are, de bună vreme, legături cu jurnalismul. E un divorț încheiat cu mare succes cu ceva timp în urmă. E chiar impropriu să mai vorbim despre „presă”. Avem troncănitori disponibile, gata să regurgiteze zgomotos orice text propagandistic livrat pe canalele autorizate, prăvălii în care totul e de vânzare dacă prețul e corect. Cârdășia dintre cei care vor să treacă drept jurnaliști și dihorii politicii nu e de ieri, de azi. E un spectacol deja familiar să vezi lătrăii de presă bătându-se pe burtă cu dihorii politicii, tocmind șprițuri împreună, bălăcindu-se în zoaiele a ceea ce, și unii, și ceilalți, socotesc a fi o binemeritată bunăstare. Transplantul din presă în politică și îndărăt e, din nou, ceva cu care ne-am obișnuit. Căcat se mănâncă și într-o parte și în cealaltă. Pentru aceiași stăpâni. Vesela diferă, atât. Lătratul la comandă, vomitatul la ordin și scuipatul la semnal sunt exerciții comune, atât într-o parte, cât și în cealaltă. Și atunci, de ce ni se pare nelalocul ei aducerea chestiei numite EBA în presă? E ceva care s-a întâmplat deja cu mult, mult timp în urmă. Acum doar se vede.

Pentru presa românească, astăzi, cititorii, telespectatori nu sunt esențiali. Nu ei sunt clienții. Ei sunt doar numere într-o eventuală măsurare a audienței, care oricum nu interesează pe nimeni. Pentru că audiențele sunt ridicole. Și nu de ele depind veniturile reale, în cele mai multe cazuri. Deloc de mirare că atât în presă, cât și în politică, nu se vorbește despre cetățeni, despre cititori ori telespectatori, ci despre populație. Cu grohăită rostire: ppphooophuulahhție. Cu scârbă. Pentru că ăștia, populația, mai mult încurcă lucrurile.

Ieșiți pe stradă. E plin de EBA. Deschideți televizorul sau accesați-vă contul de pe vreuna dintre platformele de socializare. EBA peste tot. Și atunci de ce uluirea? De unde mirarea?

Cunosc oameni care încă își merită numele de jurnaliști. Unii îmi sunt prieteni. Nu sunt mulți. Pentru ei poate fi o nedreaptă ofensă înmatricularea în același registru cu ebanienii și ebanienelor. Pentru ei ceea ce am scris mai sus poate, de asemenea, fi ofensator. Mă bucur dacă e așa. Și nu eu am a le cere scuze pentru ceea ce am spus, ci ei au a cugeta la starea lucrurilor. Pentru că dacă lucrurile stau așa cum le-am descris este și din vina lor, fie și prin tăcută complicitate. Iar dacă unii dintre ei socotesc că merită ceva mai mult și mai bun, să facă ceea ce e de făcut. Și nu, bombănitul pe Facebook nu ajunge.

Pa!

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...