Înfiletarea Elenei Băsescu (EBA pentru consumatori) în dispozitivul presei românești nu e nici surprinzătoare, nici nelalocul ei. E exact ceea ce lipsea din tablou. Presa română, azi, e EBA, deci procesul era logic. Și nu e nici cea mai mică urmă de ironie în această afirmație.
Că EBA a fost înrămată tocmai la televiziunea de știri și căpățâni Aleph News, din nou, nu are cum surprinde. Așa cum ne-a asigurat încă de la fondare Adrian Sârbu, patronul pomenitei televiziuni, Aleph News se vrea o televiziune de concept. Dacă până acum nu a fost foarte limpede care anume este acel invocat concept, dincolo de bizara bântuire a căpățânilor plutitoare, acum totul devine clar, conceptul e evident, e acolo zbiară la noi. Și se numește EBA.
Cu siguranță, Elena Băsescu nu realizează că EBA e, deja, un soi de buboasă metaforă. O utilă abreviere a tot ceea ce înseamnă prostie zgomotoasă, incultură, impostură siliconată. Proeminențele instrumentate chirurgical (de la bot la minaretele pieptului), bâlbâiala agramată, într-o disperată și urgentă nevoie de un logoped cu masivă experiență, înseamnă tot EBA. Privirea nătângă, pe măsura ușurelului intelect, rostirea de enormități cu obeză siguranță de sine, țopismul agresiv, mahalagismul bălos, obraznic, toate acestea înseamnă EBA. Iar presa românească de azi e EBA. Foarte, foarte EBA. Pasul era, deci, logic, iar înrămarea făpturii la Aleph News perfect naturală.
Și apoi de ce ne-am antrena uluirea? Duduia cu pricina a fost bună pentru Parlamentul European, dar nu e îndeajuns de bună pentru demna și integra presă română? Și da, Parlamentul European este, de asemenea, foarte EBA. Cu toate semnalmentele descrise puțin mai sus.
Presa românească nu mai are, de bună vreme, legături cu jurnalismul. E un divorț încheiat cu mare succes cu ceva timp în urmă. E chiar impropriu să mai vorbim despre „presă”. Avem troncănitori disponibile, gata să regurgiteze zgomotos orice text propagandistic livrat pe canalele autorizate, prăvălii în care totul e de vânzare dacă prețul e corect. Cârdășia dintre cei care vor să treacă drept jurnaliști și dihorii politicii nu e de ieri, de azi. E un spectacol deja familiar să vezi lătrăii de presă bătându-se pe burtă cu dihorii politicii, tocmind șprițuri împreună, bălăcindu-se în zoaiele a ceea ce, și unii, și ceilalți, socotesc a fi o binemeritată bunăstare. Transplantul din presă în politică și îndărăt e, din nou, ceva cu care ne-am obișnuit. Căcat se mănâncă și într-o parte și în cealaltă. Pentru aceiași stăpâni. Vesela diferă, atât. Lătratul la comandă, vomitatul la ordin și scuipatul la semnal sunt exerciții comune, atât într-o parte, cât și în cealaltă. Și atunci, de ce ni se pare nelalocul ei aducerea chestiei numite EBA în presă? E ceva care s-a întâmplat deja cu mult, mult timp în urmă. Acum doar se vede.
Pentru presa românească, astăzi, cititorii, telespectatori nu sunt esențiali. Nu ei sunt clienții. Ei sunt doar numere într-o eventuală măsurare a audienței, care oricum nu interesează pe nimeni. Pentru că audiențele sunt ridicole. Și nu de ele depind veniturile reale, în cele mai multe cazuri. Deloc de mirare că atât în presă, cât și în politică, nu se vorbește despre cetățeni, despre cititori ori telespectatori, ci despre populație. Cu grohăită rostire: ppphooophuulahhție. Cu scârbă. Pentru că ăștia, populația, mai mult încurcă lucrurile.
Ieșiți pe stradă. E plin de EBA. Deschideți televizorul sau accesați-vă contul de pe vreuna dintre platformele de socializare. EBA peste tot. Și atunci de ce uluirea? De unde mirarea?
Cunosc oameni care încă își merită numele de jurnaliști. Unii îmi sunt prieteni. Nu sunt mulți. Pentru ei poate fi o nedreaptă ofensă înmatricularea în același registru cu ebanienii și ebanienelor. Pentru ei ceea ce am scris mai sus poate, de asemenea, fi ofensator. Mă bucur dacă e așa. Și nu eu am a le cere scuze pentru ceea ce am spus, ci ei au a cugeta la starea lucrurilor. Pentru că dacă lucrurile stau așa cum le-am descris este și din vina lor, fie și prin tăcută complicitate. Iar dacă unii dintre ei socotesc că merită ceva mai mult și mai bun, să facă ceea ce e de făcut. Și nu, bombănitul pe Facebook nu ajunge.
Pa!
Facebook Comments