luni, februarie 6, 2023
AcasăGÂNDITORULNea Costică

Nea Costică

„Salut voios de pionier!”

Așa începea orice conversație. Și erau tot mai rare în ultima vreme. („Ce rost are, prietene?”). Lehamitea care ne locuia nu avea nevoie de rostire.

„Ce faci, prietene?”

Nu-l interesa ce fac. Știa ce fac. Era doar formularul care se completa, obligatoriu, înainte de conversația care nu dura niciodată mai puțin de jumătate de ceas. De ziua mea, de ziua lui, ne întindeam vreme de mai bine de o oră la bodogănit.

„Nu știu dacă ai văzut chestia aia pe care au publicat-o măgarii ăia din New York Times…”

Și de acolo porneam. Cu mirări, mimate perplexități, pregătind odaia pentru marile indignări.

„Prietene, cum pizda mă-sii își imaginează ei că dacă…”

Urma pledoaria. Întotdeauna cu o impecabilă arhitectură, robustă în argumentație, cu tușe ironice care nu-i ieșeau întotdeauna. („Daniele, eu n-am umorul tău, ar trebui să scrii tu asta! Sau știi ce? Mai bine dă-i-o lui nea Stere, că sigur știe el.”) Inevitabil veneau dezacordurile. Mi se întâmpla să nu pot accepta că mai mereu rușii/chinezii erau băieți buni și doar ăilalți niște otrepe. Acum apăreau acutele.

„Știu ce spui, prietene! Adevărul e altul. Cum naiba să impui un sistem când tu nu mai ai niciun sistem, mergi doar după ureche?… Oho, dar tușești bine! Dă-i naibii! Tu ce mai faci, prietene?”

Din nou, nu-l interesa ce fac. Știa. Era doar semnalizare în trafic. Acum facem la dreapta. Și urma.

„De fapt se încearcă privatizarea spațiului. Îți stă mintea în loc! Ce căcat poate face Musk? Nu e vorba despre jucăria pe care o trimiți acolo, ci despre infrastructura de la sol…”

Când se împlinea ceasul, se scuza subit. Apăruse ceva, trebuia să închidă. Nu apărea nimic. Niciodată. Nu se putea dezlipi de ecranul laptopului. În ora asta pe care noi o cheltuisem trăncănind se întâmplaseră chestii în lume. Și cum putea el să lase chestiile alea nedesfăcute în patru? Era dependent de acel ecran, de pretextele pentru mormăieli, de lume. De aceeași lume pe care o evita pe stăruință.

„Sunt prin Amzei”, îi spuneam, „ne găsim la o cafea?”.

„Nu mă simt bine, prietene!”

De multe ori chiar nu se simțea. De la fel de multe ori suspectez că era un soi de lene de care nici eu nu sunt cu totul străin. Dar mai ales era insuportabilă depărtarea de ecranul laptopului, de ce au mai zis ăia, de ce au mai făcut ăia.

„Nu urci tu până la mine?”, urma. „Hai, că poți fuma și în balcon! A făcut mama niște cornulețe cu…”

Apoi, când blajina și buna sa mamă s-a prăpădit, nu mai erau cornulețe. Erau „niște mizerii pe care le-am comandat la măgarii ăștia de la…”.

Întotdeauna trebuia să-i spun ce mai face nea Stere. Și mă răsplătea cu un hohot de râs care mișca toate plăcile tectonice.

În ultima vreme vorbeam tot mai rar.

„Ce rost are, prietene? E un mare rahat. Ăsta e adevărul! Viața asta e un mare rahat!”

Graseia ușor. Vocea căpăta tonuri înalte când se înfierbânta. Și râdea la fiecare prostie pe care o spuneam. „De unde naiba le scoți? Incredibil cum funcționează mintea ta! Aș vrea să am hazul tău! Dar nu pot, prietene, nu pot! Chiar nu-i mai suport pe dobitocii ăștia, care…”

Cu ceva timp în urmă mi-a cercetat mâhnirea.

„Nu te întreb prin ce treci, prietene! Știu cum e. Asta e, un mare rahat.”

Am vorbit atunci, pe îndelete, despre moarte. Nu era prieten cu popii, nici cu religia. De niciun fel. Dar le trata cu un uriaș respect.

„Oamenii au nevoie de chestia asta, prietene. Sigur, e irațional, dar când te copleșesc emoțiile astea teribile, nu de rațiune ai nevoie. Ce rost are să-i explici omului că moartea, până la urmă, e un proces fizic inerent?”

Îi reproșam totala lipsă de vibrație metafizică.

„Știu ce spui, prietene. Nu simt nevoia de sistematizare a speranței, ce să-i faci?”

Acum nu mai e.

„Prietene, dă un apel dacă e. Lasă-l să sune doar o dată și te sun eu dacă văd apelul pierdut. Poate îți prinde bine să mai trăncănim.”

N-am să vin la înmormântarea ta, prietene. Pentru că nu pot. Pentru că nu vreau. Pentru că nu! Înțelegi? Nu!

Am să te sun. Las să sune o dată. Și aștept. Am să aștept să mă chemi. Urc eu la tine.

P.S. Îl scotea din sărite când, mai în glumă, mai în serios, îi spuneam „nea Costică”. Nu mai știu dacă eu sau Ciupi (un bun prieten comun) i-am zis așa prima dată. „Dacă mă mai luați cu „nea” să vedeți ce o să vă chelfănesc eu, derbedeilor!”, ne punea la punct, râzând cu hohotele acelea uriașe.

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

3 Comments

  1. Doare tare tot textul acesta în care cuvântul din spate îl sfâșie pe cel din față și apoi cel din față pe cel care se scrie cu_tremur în degete …
    Și tot tare, de data asta, greu este să mai scriu ce și de ce, cât și decât, cum și decum; pentru mine e de neuitat onoarea pe care mi-a făcut-o, acum multă vreme, când m-a menționat la „merită efortul” pe Conștiința unui liberal de stânga …
    Doare …

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

TEZA

Azi, dacă ai ceva de spus, orice, despre absolut orice, ai...

Tabla împărțelii

După opinteala din decembrie '89, ne-a intrat în cap că suntem...

Tancuri pentru Ucraina – o discuție serioasă

Există o discuție destul de aprinsă despre susținerea pe care SUA...

Războiul din Ucraina – evoluții și implicații (2)

Conflictul din Ucraina, oricâtă candoare ne-ar stăpâni, nu mai este (probabil...

- A word from our sponsors -

Read Now

TEZA

Azi, dacă ai ceva de spus, orice, despre absolut orice, ai face bine să începi cu precizări, scuze prealabile, avertismente, dinainte clarificări și tot inventarul de precauții care să reducă riscul de a fi greșit înțeles, rău interpretat ori (supremă infamie) de a pricinui vreunei mimoze ori...

Tabla împărțelii

După opinteala din decembrie '89, ne-a intrat în cap că suntem liberi. În zilele alea totul era mochetat cu libertate. Televiziunea Română devenise Televiziunea Română Liberă, sindicatele și ele libere, aprozarul liber, unde umblai nimereai numai peste liberați. Așa că, dacă tot eram liberi, ne-am apucat să...

Tancuri pentru Ucraina – o discuție serioasă

Există o discuție destul de aprinsă despre susținerea pe care SUA și principalii săi aliați o acordă Ucrainei. Mai concret, este vorba despre ajutorul militar, cel mai recent exemplu fiind legat de tancurile pe care vesticii le promit și par dispuși să le livreze forțelor armate ucrainene. Ca...

Războiul din Ucraina – evoluții și implicații (2)

Conflictul din Ucraina, oricâtă candoare ne-ar stăpâni, nu mai este (probabil nu a fost deloc) o confruntare între Rusia și ucraineni. Nu mai este vorba nici despre deja clasica înfruntare dintre est și vest. Într-o dramatică reformulare a conceptului de proxy war, asistăm la un război pe...

Războiul din Ucraina – evoluții și implicații (1)

La aproape un an de la începutul conflictului din Ucraina, niciuna dintre părțile aflate în conflict (nu, nu sunt doar două părți, nici doar trei) nu pare a fi găsit o strategie de ieșire. Rusia nu și-a atins încă toate obiectivele, în vreme ce coaliția ad hoc...

Literatura în școli – conferință

Doamnelor și domnilor, Onorați oaspeți,   Așa cum spunea marele nostru poet Coriolan Stavru "orice măreț și minunat proiect/se-mpiedică de-al omului defect". A venit, iată, ziua în care, alături de mari intelectuali ai nației noastre, ne punem problema eliminării predării literaturii. Firește, a literaturii române. Am ajuns la această amară decizie...

Întâlnirea domnului C. cu Hegel

Domnul C. se afla încă în liceu când a auzit pentru prima dată pomenindu-se despre Hegel. Chiar în incinta liceului, pe culoarul de la etajul doi. Tocmai își încheiase pauza de țigară și se îndrepta spre sala de clasă. Discuția celor doi domni, pe care nu-i mai...

Supermarket

Duminică. După amiază. Intru în supermarket. Iau un coș. Intru. În dreapta, rezemată de perete e o duduie bondoacă, sărită binișor de 50 de ani. E ambalată într-un costum căcăniu, jigărit, pe care scrie cu litere galbene, de o șchioapă: security. E cu ochii beliți la ecranul...

Nihil sine EBA

Înfiletarea Elenei Băsescu (EBA pentru consumatori) în dispozitivul presei românești nu e nici surprinzătoare, nici nelalocul ei. E exact ceea ce lipsea din tablou. Presa română, azi, e EBA, deci procesul era logic. Și nu e nici cea mai mică urmă de ironie în această afirmație. Că EBA...

Mormăieli

Mai zvâcnit, mai opintit ori mai tiptil ne-am bușit în noul an. 2023. Uite așa ne-am lăbărțat amprenta de carbon peste planeta care s-a mai sucit o dată. Cum "semne bune anul are", primele vești din noua învârteală a planetei au fost legate de decese. Unul după celălalt,...

Neaoșismul gastric

Vreau, (mai degrabă) nu vreau, publicitatea sare pe mine la fiecare pas, la fiecare mișcare. În mediul digital și nu numai. E parte a noii economii din care vreau, (mai degrabă) nu vreau, fac parte. O economie care se înșurubează tot mai insistent în existența noastră, fără...

Marea și definitiva resetare

Ai nevoie de o mașină. Acum, încă, îți poți cumpără una  dintre cele făcute de diverse firme, în diferite locuri. După nevoile și putința ta. Marea resetare înseamnă că îți vei putea cumpără una electrică, făcută de ei. Doar de ei. Noua ta mașină electrică va avea nevoie...