Supermarket

Duminică. După amiază. Intru în supermarket. Iau un coș. Intru. În dreapta, rezemată de perete e o duduie bondoacă, sărită binișor de 50 de ani. E ambalată într-un costum căcăniu, jigărit, pe care scrie cu litere galbene, de o șchioapă: security. E cu ochii beliți la ecranul telefonului pe care îl gâdilă, îl scutură.

Niște flăcăi din Bangladesh/Sri Lanka/Pakistan rânduiesc marfa pe rafturi, coordonați, într-o engleză avariată, de o cucoană amplă, cu păr mov. Repetă insistent „ok”. Ok funcționează, observ, ca admonestare, aprobare sau interogație. Băieții ăia urmează docili indicațiile formulate în salve imprecise de ok-uri cântate pe note înalte. Mă strecor pe lângă ei. Încerc să găsesc ceva. Nu e unde obișnuia să fie de găsit. O întreb pe mama ok-urilor.

-In beac, ok, tu ză left, ok, daun ză raft, ok? îmi răspunde. Apoi imediat vine cu nota de subsol:

-Scuzați, defect profesional! Deci acoloșa, în spate, la stânga, pe raftul de jos! Deci, m-am zăpăcit naibii cu atâtea limbi.

Nu știu în ce limbă ar trebui să-i răspund. O fac în română, sperând să fie acceptabil.

Ajung la destinația indicată drept acoloșa. Raftul de jos. Nu e. E în dreapta, nu în stânga, pe raftul de sus. Adică beac tu ză rait ap ză raft.

O tipă cu masca pe față. Peste mască o vizieră de plexiglas. Prevederea e mama… Mother. Mutter. Doamna conține multe kilograme. Foarte multe kilograme. Are o cipilică roz, cu ceva sclipicios. De sub cipilică izbucnesc niște smocuri de păr mov (o fi culoarea lunii). Plus o șuviță verde. Are tatuată o literă chinezească la intersecția degetului mare cu arătătorul. A parcat în fața raftului de pâine. Adică aluat congelat naiba știe unde și dezghețat/copt loco. Mă rog, pâine.

Duduia, vastă și precaută, trage raftul-sertar și pipăie o chiflă. Apoi încă una. Încă una. N-are mănuși, nu folosește un clește. După ce vaccinează toate chiflele, trece la doza booster. Închide raftul și aplică prima doză celor de pe raftul vecin. O privesc. Mă străduiesc ca, în privire, să nu scap niciun puf de ironie/dispreț/reproș. Doar mă uit la ea. Așa cum s-ar uita paznicul sălii de sport la poze cu colivă. E iritată. Se întoarce spre mine. Așteaptă să zic ceva. Nu zic. Doar belesc ochii la ea. Și ea la mine. Primele 8 straturi de gușă îi tremură de o mocnită indignare pe care abia așteaptă să o grohăie, doar să-i ofer un prilej. Nimic. Mă uit fix la ea.

-Ai o problemă? mă repede cu voce de fumătoare înrăită.

Nu-i răspund. Doar mă uit la ea. Știu că asta o să o scoată din sărite și mai tare. O doamnă mai în vârstă îi atrage atenția:

-Ați pus mâna pe toată pâinea aia!

Se întoarce brusc spre doamna în vârstă și pe ton răstit zice:

-Sunt vaccinată, da? Vezi-ți de treaba ta, vacă bătrână!

Pleacă mândră de victoria în luptă. Mișcându-și chintalele opintit, într-o neliniștită zbuciumare a osânzei.

Ajung la casă. Casierița doarme pe ea. Se uită pe îndelete la produsele mele, pe rând, înaintea de a le scana. Trebuie să comenteze la fiecare dintre ele.

-Astea e bune de ceva?… Ne-a adus iar de-astea?… Uite și… păi, da, cine-și permite…

Într-un târziu sunt mântuit. Plătesc. Ies. Aștept la semafor, să pot traversa. Pe trecerea de pietoni un bou stă cu avariile puse. A blocat banda pentru virat la stânga. Claxoane. Nelipsitele înjurături. A ieșit și balena precaută. Se uită chiorâș la mine. Mormăie ceva. Nu știu ce. Nu vorbesc limba precaută. Se urcă în mașina boului. Acum se uită amândoi chiorâș la mine. Deschide geamul. Mă înjură. Apoi demarează în trombă. Ia o groapă. Rău. Cred că a pleznit ceva. Boul trage pe dreapta. Coboară și balena precaută. Și încep amândoi să înjure. Acum se înjură unul pe celălalt.

S-a făcut verde. Traversez.

Duminică. După prânz.