Întâlnirea domnului C. cu Hegel

Domnul C. se afla încă în liceu când a auzit pentru prima dată pomenindu-se despre Hegel. Chiar în incinta liceului, pe culoarul de la etajul doi. Tocmai își încheiase pauza de țigară și se îndrepta spre sala de clasă. Discuția celor doi domni, pe care nu-i mai văzuse până atunci, i se părea aproape neinteligibilă, dar un nume era repetat cu insistență: Hegel. Domnul C. a reținut acel nume, remarcând că cei doi păreau teribil de inteligenți. Asta însemna, deci, să fii deștept!

Aflat în fața unei importante revelații, tânărul, pe atunci, domn C. a decis că are lucruri mai importante de făcut. Așa că a chiulit de la ora de… în fine, nu își amintea ce oră urma, dar asta nu mai avea nicio importanță. După încă două țigări a pornit hotărât către biblioteca localității. Acolo, surpriză, bibliotecara i-a dat o veste bună: da, aveau o carte a numitului Hegel. Determinat, tânărul domn C. a luat tomul, s-a așezat la măsuța de lângă ușă, avântându-se în demersul de lărgire a orizontului. Cartea nu era foarte groasă, așa că, după evaluarea sa, cam în 4-5 ore ar trebui să devină deștept. A adormit după prima pagină.

Bibliotecara, plictisită de singurătate, l-a lăsat să doarmă până la ora închiderii. Nu i-a deranjat nimeni. La închidere i-a spus că poate lua cartea acasă.

Vreme de 23 de seri a încercat domnul C. să treacă de bariera primei pagini. De fiecare dată adormea. Atunci a încropit PLANUL.

Își va devota viața lui Hegel. Acum, evident, era prea obosit ca să citească, dar va veni ziua când va ieși la pensie. Atunci va fi îndeajuns de odihnit pentru a străbate tărâmul iluminării pentru care, era convins domnul C., doar Hegel deține harta. Acesta era PLANUL.

Din acea zi întreaga sa existență a fost subordonată planului. Și-a făcut stagiul militar, apoi, natural, s-a încadrat în muncă. Conștient de fragilitatea sistemului de pensie și de volatilitatea piețelor, domnul C. a început să strângă bănuț lângă bănuț, pentru ca, la vârsta pensionării, să aibă existența asigurată, iar acea existență să poată fi dedicată studierii operei hegeliene. Ducea o viață austeră, lipsită de orice extravaganță, despre care alții ar fi spus că e caliceală. A optat ferm pentru celibat. Nevasta toacă bani, apoi vin puradeii. Nu. Nu-i trebuia așa ceva. Așa cum călugării duceau o viață de post și privațiuni, închinată Domnului, așa va duce și el. Dar o va închina viitoarei lecturi a chestiilor pe care le scrisese acel Hegel.

Anii de muncă grea și privațiuni i-au îngăduit să adune o sumă decentă, care, alături de venitul din pensie, ar fi trebuit să-i ofere liniștea necesară hegelizării. În ziua pensionării, domnul C. a plecat de la petrecerea pe care i-o organizaseră colegii imediat după ce și-a primit bastonul. A bodogănit ceva și a plecat. În prima librărie a cerut tot ce se găsea din opera lui Hegel. A ajuns acasă, și-a făcut un ceai, apoi a început procesul de familiarizare cu spiritul absolut și dreptul abstract.

N-a mai adormit. În zori, terminase toate cele cinci cărțulii pe care le găsise la bibliotecă. Cumplită decepție! Domnul C. a notată că:

-n-a înțeles nimic

-îl durea capul

-nu se deșteptase

–metoda dialectică era un mare rahat

Ce cruntă, teribilă, amară dezamăgire.

-O viață irosită… – a șoptit domnul C.

A stat câteva minute cu privirea ațintită spre tavan, apoi a clarificat:

-O viață irosită pentru bou’ dă Hegel!

Ratase tot. Dragostea, căsnicie, copii, nepoți, șansa de a vedea lumea, de a merge în concediu la Băile Felix. Pentru ce? Pentru boul ăsta de Hegel!

Domnul C. a înțeles că restul vieții sale nu mai avea niciun sens. Era prea târziu pentru a recupera anii pierduți, iar deșteptăciunea la care spera, care i-ar fi permis săăăă… în fine, rasol total! A decis că trebuie să se sinucidă.

Domnul C. era diabetic. A comandat telefonic 10 kilograme de baclavale. Inițial patiseria turcească a refuzat să onoreze comanda. Convingându-se, totuși, că era vorba de o comandă serioasă, au acceptat, în cele din urmă.

După opt kilograme de baclava, domnul C. a resimțit o durere teribilă de dinți și a stare de rău. Panicat, a uitat de planul de sinucidere și a chemat ambulanța. La sosirea ambulanței, domnul C. a reușit să mai rostească, greu, cu voce pierită:

-Să-l bag în  pizda mă-sii pe Wittgenstein ăla…