Există o discuție destul de aprinsă despre susținerea pe care SUA și principalii săi aliați o acordă Ucrainei. Mai concret, este vorba despre ajutorul militar, cel mai recent exemplu fiind legat de tancurile pe care vesticii le promit și par dispuși să le livreze forțelor armate ucrainene.
Ca de obicei, nu lipsesc hiperbolele, aproximările, năzbâtiile și tot ce mai poate conține repertoriul unei conversații dezlânate, între artiști ai urechismului. Se discută despre tancuri pentru că, dincolo de limitata lor utilitate pe câmpul de luptă, au o valoare de simbol. Tancul încapsulează deja ideea de război, sugerează o teribilă forță distructivă, iar asta îl face un subiect atrăgător. Realitatea e mult mai complicată.
Ca armă, tancul are o utilitate limitată, în războiul modern. E relativ ușor de anihilat, consumă resurse uriașe, are o mobilitate redusă, viteză de propagare în teren redusă. În funcție de doctrina militară adoptată, statele pot opta pentru o reprezentare masivă a acestei arme în structura lor de apărare sau pentru una simbolică. Rusia, care până recent optase pentru o doctrină mai degrabă defensivă, a optat pentru o înzestrare corespunzătoare. Proiectarea forței, oriunde în lume, nu reprezenta un obiectiv, așa că înzestrare forțelor armate ale Rusiei nu avea nevoie, de exemplu, de portavioane. Teritoriul național vast, cu o geografie complicată, presupunea existența unui număr considerabil de vehicule blindate, inclusiv tancuri. Acesta este și motivul pentru care Rusia are un număr de tancuri superior tuturor țărilor NATO luate la un loc.
De partea cealaltă, SUA au o cu totul altă doctrină militară, impropriu numită preemptive. În acest caz, proiecția forței este esențială, iar echiparea este adaptată acestui obiectiv. Nici pentru SUA, dar nici pentru Marea Britanie sau Franța, teritoriul național nu este imediat vulnerabil. Structura forțelor armate și echiparea fiind gândite tot în termeni de proiectare rapidă a forței, mizându-se în mare măsură pe armele care pot face acest lucru posibil (forțe aeriene, navale) și mult mai puțin pe forțele terestre.
Concret, discutăm despre cifre:
În acest moment, Rusia dispune de circa 15.000 de tancuri (aproape de 20.000 dacă am lua în seamă anumite estimări, mai puțin realiste). Asta înseamnă:
-circa 2000 de tancuri T 72 active și alte 8000 în rezervă sau în curs de modernizare;
-480 de tancuri T80 active și alte circa 3000 în rezervă sau în curs de modernizare;
-420 de tancuri T90 active și alte circa 200 în rezervă sau în curs de modernizare;
-circa 40 (date 2023) de tancuri T 14 Armata, cu alte 120 deja comandate fabricantului
E de observat aici că o parte semnificativă din tancurile aflate în rezervă sunt într-o proastă stare de întreținere. Din cele aproape 12.000 aflate în rezervă, doar circa 7000 ar fi capabile de luptă, conform celor mai multe estimări.
Tancurile T 72 sunt de fabricație sovietică, mediocre. Din cele active, circa 1800 sunt modernizate, în versiunile T72-B3, T72-B3M și T72-B – acestea au capacități îmbunătățite, dar păstrează vechi vulnerabilități.
T80 sunt ceva mai recente, dar tot concepție sovietică de anii ’70. Cele aflat în uz sunt modernizate și destul de capabile.
T90 sunt arme moderne, de concepție rusească. Au intrat în serviciu în 1992 și au suferit modernizări succesive.
T14 Armata este cel mai modern tanc rusesc, iar producția acestuia pare să se fi intensificat. Are o autonomie de aproape 500 km, viteză sporită (până la 80km/h ora – 97km/h în teste) etc.
Spre comparație, SUA au 2500 de tancuri M1 Abrams, în versiunile M1A1 și M1A2. Și acestea sunt tot de concepție din anii ’60, dar au suferit modernizări importante. Viteza nu depășește 72km/h, iar autonomia e sub 450 km (pe asfalt, scăzând dramatic în alte condiții). Are un rezervor de aproape 2 tone de combustibil.
Germania are 245 de tancuri Leopard 2(A5, A6, A6M, A7). Acestea au fost dezvoltate în anii ’70, în colaborare cu SUA, în cadrul unui proiect NATO. Rezervor de 1200 de litri, autonomie sub 350 km și viteză maximă de 70km/h. Au fost modernizate în mai multe rânduri.
Franța are 400 de tancuri Leclerc, Marea Britanie circa 160 de tancuri Challenger 2. Ambele sunt arme recente, cu performanțe superioare, dar care presupun o întreținere extrem de costisitoare.
Putem continua inventarul, dar e deja suficient. Acestea sunt datele despre care vorbim. Nu am introdus în discuție echiparea cu armament a diferitelor modele, deoarece, în această privință, diferențele nu sunt remarcabile. Tehnologia folosită de occidentali, în special electronica de bord, este superioară. T14 Armata și T90 modernizate au, la rândul lor, o electronică modernă, dar rușii compensează mai ales prin număr.
Datele prezentate, cred, lămuresc multe. Și dacă ar dori, vesticii nu au, în acest moment, de unde trimite un număr de mașini de luptă care să ridice probleme reale pentru ruși (care au mobilizat doar o fracție din potențial pe frontul ucrainean). Ajutoarele vestice abia pot însuma două batalioane, ori pentru a face față forței rusești ar fi nevoie de divizii întregi. 20-30, chiar 300 de tancuri vestice nu schimbă semnificativ raportul de forțe.
Un alt element de luat în considerare îl reprezintă suportul logistic. În acest moment, infrastructura ucraineană este anihilată. Industria de război nu există. Echipamentele livrate de către occidentali, deși compatibile unele cu altele, în bună măsură, din perspectiva muniției utilizabile, au nevoie de întreținere specifică fiecărui model. Asta însemnând piese, baze de întreținere și reparații specifice, dedicate. Coridoarele de aprovizionare (combustibili, piese, muniție) sunt extrem de lungi, ceea ce presupune timpi mare de așteptare, și extrem de vulnerabile – cel puțin pe teritoriul ucrainean.
Discutăm, deci, despre un ajutor simbolic, util pentru P.R și suport propagandistic, dar cu eficiență aproape neglijabilă în teatrul de operațiuni. Mai mult, occidentalii s-au îngrijit ca ajutoarele trimise să fie anunțate public, din timp, cu mare tam-tam, astfel încât rușii să nu poată fi luați prin surprindere.
Facebook Comments