Acasăcacatul in artaTabla împărțelii

Tabla împărțelii

După opinteala din decembrie ’89, ne-a intrat în cap că suntem liberi. În zilele alea totul era mochetat cu libertate. Televiziunea Română devenise Televiziunea Română Liberă, sindicatele și ele libere, aprozarul liber, unde umblai nimereai numai peste liberați. Așa că, dacă tot eram liberi, ne-am apucat să facem capitalism de rulmenți și adidași de la turci. Franjuri l-am făcut! În același timp, însă, a început marea lucrare numită, acum, nu atunci, tabla împărțelii.

Prima împărțeală a fost pe bază de salam de soia. Care a mâncat și care nu. Ăia care băgaseră în lucru la peristaltism soia nu se dădeau vegani, ci fomiști. După niște exerciții de împărțeală mai angajate, cu ranga și dosul palmei, în care ne-am spart în feseniști și d-ai lu’ partidele istorice, am trecut la sporturi de contact ceva mai țepenoase.

Începuse, dacă e să ne luăm după Octavian Paler, războiul româno-român. Paler făcea pe deștetpul! Care război? Nu facem noi de-astea! O ciomăgeală, o încăierare, un genunchi în coaie, o rangă la breton, dar nu război, că ăla ține mult și tocmai începuse Cupa Mondială din Italia. Așa că ne-am împărțit în golani cu ecuson și piese folk, într-o parte, și cetățeni indignați, în cealaltă. Minerii erau cetățeni indignați și cu rangă. După operațiunea „horticultură urbană”, în care minerii au plantat panseluțe și au bubuit la ochelariști, doar nu era să ne băgăm mințile în cap?

Așa că am mai bubuit-o niște ani pe împărțeli de tot felul. Cederiști contra pesederiști, nostalgici contra ăi dă dreapta cu leafă la stat și tot așa. Pe urmă erau privatizați contra naiba mai știe cine. Pe scurt, n-am lăsat să treacă zi în care să nu ne împărțim pe cârdășii, herghelii, stâne și plantații. Găseam de fiecare dată câte ceva care să ne mute de-o parte și de cealaltă. Și dă-i chelfăneală! Sigur, exista, în mod statornic, și segmentul bulversaților care nu trăgeau la nicio stână, nu știau, nu răspundeau sau nu erau din localitate.

Periodic ni se livrau idoli de unică folosință. Micro-mântuitori cu valoare de întrebuințare scăzută, dar cu grohăit amplu și cu priză la bobor. Adică d-ăia, d-ai noștri, care zice, dom’le, adevărul adevărat care este, pă înțelesu’ la lume. Mai un Gigi, mai un domnu’ Dan, mai o flacără violet,mai un Băsexu, mai un danbarna, mai un Mucușor, până la șoșoceala de azi. Gușteri s-au găsit mereu.

Am traversat istoria în papuci de plajă, trecând de la „n-am mâncat salam cu soia” la „n-am băut pișat cu Bivolaru”. Constanta a fost mereu împărțeala. În fascicule, parcele, găști.

După ce am devenit EUropeni, EUroatlantici și liber zburdalnici prin spațiul valutar, am descoperit că putem fi eurosceptici/anti-UE și pro-europeni/pro UE. Sigur, totul într-o bezmetică, dar îndărătnică și completă confuzie a criteriilor. De atunci încoace am descoperit că divizarea în două găști mari nu mai satisface. Iar în anii de urmă am început să ne divizăm, celulă cu celulă, de parcă redevenisem ovule în spațiul matern.

Așa am ajuns să devenim slăvași și putiniști, vaccinoși și antivaccinoși, pro-ăia și pro-ăilalți, anti- ăia și anti-ăilalți, pro-mască și contra – mască, de-ai Gretei și muiegreto, anti-carbon și pro carbogazoase, speriați de bășina vacii și terorizați de budinca de greieri, conspiraționiști și arafatiști, trumpiști și anti-trumpiști etc. etc. etc.

Suntem, acum, în situația în care e tot mai greu de dibuit bula în care ar trebui să ne înșurubăm. Că ete, ăla e anti-vaccin, dar e pro-Zelenski, deci nu merge. Ălalalt e pro-vaccin, e pro-Putin, dar și pro -Greta. Iar nu merge. Sau e câte unul anti-Putin, pro-Vaccin, pro-Greta, pro CNN, dar ține cu Djokovici! Păi, să nu-l bagi în foalele mămicuței lui? Pe scurt, am ajuns să ne repartizăm între atâtea bule, bulițe și bulișoare de a devenit toată țara, lumea o bolboroseala dracu’ de zici că ăsta e sifon, nu planetă!

Mai avem foarte, foarte puțin și o să ajungem la stadiul bulelor alcătuite din una persoană. Adică omu’ și bula. Să vezi atunci cum începem să ne dăm palme singuri, să ne bubuim, să ne reclamăm la feisbuc. Să vezi panarama naibii când om descoperi că ficatul e pro-Putin și curul pro-Zelenski! Cam tot atunci o să  fie gata și intelijeanța artificioasă. Gata să preia căpăstrul. La planeta care este. Și o să auzi intelijeanța cu zbiară:

BĂ! Ia terminați-vă-ți!

Și-atunci vine ET. Și o să fim pro-ET și anti-ET. Că ET e omu’ rușilor.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

De ce cred că asta e ultima Cupă Mondială de rugby la care participăm

Rugby-ul e pentru mine mai mult, mult mai mult decât o...

O plictisită ridicare din umeri

Consemnăm, zilnic, cu resemnată stupoare identificarea câte unui nou inamic al...

Burta

Am burtă. Nu e o constatare ușor de consumat. La început, observând...

Indexul fericirii

E frig. Zloată. Frig din ăla care nu mușcă, ciupește. Ciupește...

- A word from our sponsors -

De citit

De ce cred că asta e ultima Cupă Mondială de rugby la care participăm

Rugby-ul e pentru mine mai mult, mult mai mult decât o pasiune. Vin dintr-un oraș în care sportul ăsta se mânca pe pâine, asta în vremea când la nivel de națională puteam bate orice echipă din turneul celor cinci națiuni (doar cinci pe atunci). Pentru cei care au...

O plictisită ridicare din umeri

Consemnăm, zilnic, cu resemnată stupoare identificarea câte unui nou inamic al noii și virtuoasei ordini. Nimeni nu e grațiabil, vrednicii infanteriști ai justiției sociale, intransigenți, locuiesc într-un timp plat, în care istoria e condensată și conținută integral în momentul vorbirii și judecată, sever, desigur, conform scrântelii zilei. Elvis...

Burta

Am burtă. Nu e o constatare ușor de consumat. La început, observând rotunjirea conturului, îți spui că ești balonat, e o situație pasageră. O să lași băuturile carbogazoase o zi, două, și gata. Bineînțeles că nu o faci. Și chiar dacă o faci, trec niște zile și constați...

Indexul fericirii

E frig. Zloată. Frig din ăla care nu mușcă, ciupește. Ciupește fără contenire. O babă se uită chiorâș. Masca nu îmi acoperă nasul. Babă acră, măscuită, înfofolită, i se văd doar ochii mici și răi. Îmi trag masca și scot limba la ea. Se repede să-mi facă...

Starea de lehamite

9 iunie 2020   România trece prin stări. E demonstrat, a scris la gazetă, au fost publicate documente care atestă asta în Monitorul Oficial, periodic (sau perodic?) apar la televizor inși solemni ca soba de teracotă care ne vorbesc despre stările prin care trece țara. Astenie, bufeuri, deci stare de...

Nimicul care trebuie rostit

Nu mai suport semnul de mai sus. Îmi ridică tensiunea, mă stresează, îmi provoacă eczeme. Nu-l mai suport! A devenit expresia grafică a nimicului care trebuie rostit. Abreviat. Cum abreviezi nimicul? Cu semnul acesta. Sigur, înțeleg utilitatea sa atunci când vrei să indici că îți place o postare...

Exclusivitatea

Competiția, ni se spunea cândva, reprezintă mecanismul prin care se reglează oferta, și îi asigură consumatorului acces la o mai mare varietate de produse, de o calitate mult mai bună. Asta era teoria. Și funcționa. Cândva. Nu mai e cazul acum. Astăzi nu mai e foarte limpede cine...

Noi, cei care…

14 mai 2020 Zilele trecute, o scurtă și apăsată conversație dintre doi oameni care și-au câștigat dreptul de a fi luați (măcar atât!) în seamă s-a oferit ochiului public. Este vorba, bănuiați probabil, despre scrisoarea deschisă a domnului Alifantis și răspunsul, la fel de deschis, al domnului Mircea...

Vedețeii

Pe oriunde ți-ai plimba, astăzi, masca de pânză, dai peste ei. Sunt importanți (nu sunt, dar le place să creadă că sunt), pătrunși de importanța pe care o reprezintă pentru umanitate prezența lor, atunci, acolo. Au mereu ceva de zis. Nu contează despre ce. Nu are importanță...

Cum am devenit ortodox

Deseori îmi surprind interlocutorii când, întrebat fiind despre orașul european în care mă simt cel mai bine, răspund: Salonic. Salonicul nu e un oraș frumos în sensul convențional. Nu are nici eleganța somptuoasă a Vienei, nici aerul de casă pentru păpuși al Bruges-ului sau șarmul Parisului. Nu...

Nevoia de aparențe

Democrația nu a exista niciodată, în mod autentic. Nici separarea puterilor în stat. Nu, statul nu a fost niciodată în slujba cetățenilor, nici cei care slujesc acel stat, oricare va fi el. Nici la noi, nici altundeva. Nu, justiția nu a fost nici dreaptă, nici imparțială și...

Respectați zidurile

Am scris, de-a lungul anilor, sute de editoriale, mii de articole despre ce ni se întâmplă. Cătrănit uneori, mai în răspăr cu alte prilejuri sau, nu de puține ori, zeflemitor. Prea rar am scris și prea rar găsim vreme să vorbim despre ce se întâmplă cu noi....