AcasăAnarhisti din toate tarileTeoria conspirației și practica...

Teoria conspirației și practica ei

Nu poți fi om serios – ți se spune – dacă nu respingi, fără osteneala lecturii, tot ceea ce primește eticheta „oficială” de teorie a conspirației. Ești somat să consumi doar informație cu viza verificatorilor de serviciu, care odată cu recenta ieșire din pubertate au căpătat darul omniscienței. Verificatorii, la rândul lor verificați, au binecuvântarea Ministerului Adevărului de Necontestat, al Agenției Globale pentru Promovarea Singurei Căi și, în cele mai multe cazuri, al Bisericii Sfântului Davos.

Orice nu se prelinge pe tubulatura oficială e știre falsă, teorie a conspirației. Există o distincție notabilă între știrea falsă și teoria conspirației. Știrea falsă e demontată, de cele mai multe ori lamentabil, de către erudiții verificatori, de regulă ignorând contextul și folosind argumente la rândul lor suspecte, dar cu girul autorității Ministerului Adevărului de Necontestat. Teoria conspirației nu presupune analiză, nu e supusă ceremoniei argumentației, fie ea și firavă bălmăjeală (ca în cazul știrii false). Simpla proximitate cu ceea ce e deja indexat drept teorie a conspirației te face suspect, nefrecventabil, te transferă în teritoriul marginalilor, te înmatriculează în registrul unei patologiii neidentificabile. Evocarea ei nu e admisibilă, dezbaterea e reprobabilă, simplul exercițiu al dubiului rațional te exclude din conversație.

Ceea ce e evacuat din incinta edificiului social sub eticheta „teorie a conspirației” are, surprinzător pentru unii, deloc de mirare pentru alții, o audiență notabilă. E momentul întrebării pe care agenții Agenției Globale pentru Promovarea Singurei Căi n-ar cuteza să o pună: de ce atâția oameni, nu toți năuci, caută explicațiile de care au nevoie în acea zonă? Asumându-și, în cel mai fericit caz, o abundentă revărsare de dantelată bășcălie, iar în alte situații somptuoase împroșcări cu scuipat. De ce teze deseori abradacabrante, alte ori de-a dreptul ridicole sunt preferabile enunțului oficial? De ce dezmățul orgiastic al ficțiunii aflate într-o pătimașă împrechere cu fragmente de adevăr e mai credibil decât ceea ce livrează jurnaliștii salariați, purtătorii de cuvinte, gargaragii de partid și de stat?

Sigur, e vorba de naivitate, de prostie, alteori de lipsă a unei temeinice educații. Poate fi vorba de țăcăneală în forme dintre cele mai zgomotoase. Toate acestea sunt cioburi de explicație, utilizabile atunci când decizi să ignori ceea ce e strident de evident: lipsa de credibilitate a comunicării autorizate. Iar această lipsă de credibilitate vorbește despre uriașa crevasă deschisă între cetățeni și agenții agendei oficiale. Reziduurile de adevăr împachetate în găunoase proclamări ale dreptei căi, neadevărurile livrate la foc automat, suprimarea brutală a oricărei surse care ar cuteza fie și doar să rostească necesare întrebări, toate acestea au adâncit acea crevasă. Discrepanța monstruoasă dintre enunț și realitatea curentă e o altă cauză.

Doar două exemple recente care fac mult mai ușor de înțeles divorțul dintre public și comunicarea oficială. Ni se repetă sistematic, într-o cadență aproape mecanică, că avem privilegiul de a fi parte a familiei europene. Suntem preveniți mereu să nu uităm că avem datoria de a ne raporta, de a ne înșuruba în ceea ce vag și imprecis e definit ca fiind ansamblul valorilor europene. E invocat statul de drept, nevoia de reguli etc. Avem apoi procesul îndelungat și eșuat de aderarea a României la Schengen. Solidaritatea europeană, constatăm, e moft, statul de drept e o șugubeață născocire, valorile europena sunt vax. Dar! Orice crâcnire, orice punere în discuție a „valorilor europene”, care tocmai am observat cât prețuiesc, te aruncă în temnița conspiraționiștilor, suferinzilor de mania persecuție, pe scurt a anti-europenilor. Iar de aici până la identificarea certă ca agent al lui Putin nu mai e de străbătut nicio distanță.

Aceeași solidaritate a europenilor, același zgomotos concert al valorilor europene devin evidente când punem alături Ucraina de Turcia și Siria. Atunci când solidaritatea înseamnă belicoasă euforie și se transcrie în număr de tancuri,  totul merge strună, aplauze, poze de grup, lozinci. Când vine însă vorba despre lucrurile elementare necesare supraviețuirii celor loviți de năpastă, grozava Europă poate livra doar caricaturi imbecile.

Cele două exemple sunt utile pentru că explică de ce, mulți, aleg să adune resturi de adevăr altundeva. De multe ori în zone deloc salubre. Care, iată, par, totuși, mai suportabile decât controlat de autoritate!

Mai există, apoi, deloc neglijabilul detaliu că multe, chiar multe dintre năzbâtiile care suportau eticheta de teorii ale conspirației, iată, devin realitate curentă.

În fine, nu e de ignorat faptul că, de cele mai multe ori, aceste pomenite teorii ale conspirației vorbesc despre ticăloșie. Despre uriașa nemernicie a puterii, în cele mai abominabile, detestabile forme de expresie. Iar această ticăloșie, nu mai avem cum omite asta, ne strivește zi de zi. Asta face ca rău famatele teorii ale conspirații să devină conspecte cinice de destin.

Astfel, am ajuns să ne găsim împărțiți în două mari categorii. Prima, a celor care refuză orice insinuare conspiraționistă și cu îndărătnicie vor să creadă că tot ceea ce are puterea de prăvălit peste ei e bine fără de margini. A doua categorie, în care nu mă sfiesc să mă așez, a celor care refuză să numească răul bine și care, vlăguiți, nu mai găsesc altă cale de revoltă decât în acest refuz de a aplauda, de a accepta, de a tăcea. Atât.

Da, poate că unii dintre noi irosim prea multă vreme molfăind teorii ale conspirației, unele ridicole, altele doar premonitorii. Suntem noi, consumatorii ocazionali și, de multe ori, involuntari mai blamabili decât înrăiții practicieni ai conspirației? Nu e nevoie de un răspuns.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...