Când a hotărât că s-a săturat de muncă, Arsenie Nădejde s-a făcut primar. Adică nu s-a făcut el aşa… şi gata. L-au votat ăia. Că bun de gură era. Faţă de primar avea. Haine de la oraş, avea şi din alea. Şi de băut a dat la tot satul. În campania electorală, că făcuseră şi ei campanie, a promis pe dracu-n patru, aşa cum se obişnuieşte. Le-a promis că face din Secata oraş. Că le bagă internet- dracu’ ştia ce e ăla! Că trage apă, că le dă vaci la toţi. Mă rog… tot ce trebuia. Venea câte unu’ şi-l întreba:
– Bă, Arsenică, da’ pensia lu’ a bătrână o măreşti ?
– O măresc, bă. Dă-o dracu’ de pensie, de ce să n-o măresc? Ce? Într-o pensie stăm noi ?
Sau venea vreunul afumat şi-l întreba împleticit, belind ochii la poza cu cravată din afiş:
– Ăştia care e, bă, Arsenie… ăştia… hâc… la care te-ai băgat tu, bă ?
Şi Arsenie le răspundea. Cât îl ducea capul şi pe el. Că mare brânză nu pricepea el din chestia cu partidele.
Şi l-au votat. Pe urmă s-a văzut primar şi a scăpat de muncă. N-a făcut din Secata oraş, că n-avea cum. Nici apă n-a tras, că nu erau bani. De fapt banii erau așa puţini că abia le ajungeau de lefuri şi de puţin furat. Mă rog, au mai ajuns şi de un drum de-al lui în Japonia, unde voia el să se înfrăţească, dacă se putea, cu ăi din Tokio. Dar nu l-au bagat ăia în seamă când a ajuns acolo. Treaba lor, ei pierdeau. Măcar şi-a luat laptop şi haină de piele.
Dacă tot nu făcuse nimic în sat, îi cam mirosea că n-o să-l mai voteze ăştia, aşa că s-a gândit să găsească el ceva să atragă lumea. Şi a făcut cenaclu de SF. Nu ştia nici dracu’ în sat ce e aia SF. Dar la drumul în Japonia cunoscuse el pe unul în avion care citea o carte cu marţieni şi alte bazaconii. Şi i-a povestit-o şi lui. Şi i-a zis ce e aia sefe. Şi uite aşa i-a venit ideea. În fiecare joi îi strângea pe toţi la primărie şi le citea din cartea aia. Că ăla din avion o terminase şi i-o lăsase lui.
Cartea le-o citise de două ori. Dar nu conta. Că ăia ascultau cuminţi până le zicea că pot pleca acasă. Moş Ventuză dormea şi băşea. Tanti Rodica făcea ciorapi. Alde Mulinetă se holba pe pereţi. Seringă bășea și el și se uita urât la ăilalți. Și alde Sandu Pagubă, tot așa, bășea. În fine, cenaclul lor era mai mult pe bășit, dar mergea treaba. Pe drum, când plecau, se intrebau unu’ pe altu’:
– Bă, Leucoplast, da’ de ce nu ierea ăia klimengii compatibili cu marţienii la adenea?
– Nu ştiu, bă… că i-o mă gândeam la teleportaca lu’ ăia… păi cu antemateria aia sau cum pizda mă-sii îi zice… apeşi pe buton şi ţi-a băgat ăştia porumbu’ în hambar, bă. Nu mai tre’ să furi motorină, furi antenamtereale d-alea.
Şi era bucuros Arsenie că tot făcuse ceva pentru satul lui. Sâmbăta se îmbăta la bufet cu popa Ciubuc şi restul lumii, să vadă electoratul că nu i se suise la cap mărirea. În rest toate ca înainte. Doar când ploua şi clefăiau ăia prin glod înjurau de toţi sfinţii şi pomeneau de teleporteaua lu’ căpitanu’ Xeros.
Într-o zi vine Vijelică, poliţaiul, val – vârtej la primărie. Era vineri. Dă Vijelică năvală pe uşă, să se verse cu uşă cu tot, nu altceva.
– Ce-i bă, Vijelică ? Iar l-ai prins pe Danhil la găini ?
– Nu, bă, dă-l dracu’… Hai să vezi, că n-ai văzut…
– Ce n-am văzut, bă ?
– Aia…
Năduşea Vijelică şi era roşu ca un cur de maimuţă din aia de pe Animal Planet. Că le băgase parabolică la bufet, să vadă şi ţăranii lui ce e prin lume. Se ştergea Vijelică de muci şi sudoare şi tot arăta cu deştu’ încolo, spre sat.
– Vijelică…
– Hă?
– Bă, eşti beat ?
– Nu, bă. E prea devreme.
– Atunci zi dracu’ ce-i !
– E belită, Arsenică… a venit ăia …elienii, bă …
– Cine, bă ?
– ‘stratereştrii, bă. Marţieni. Elieni, să-i bag în mă-sa. E acolo. E aterizaţi cu farfuroaia la Popa Ciubuc în grădină. Şi luceşte, bă şi sclipeşte şi face ca toţi dracii…
– Bă…
– Nu glumesc, Arsenică. A găsit-o ăla mic a lu’ Mulinetă. S-a dus să le şteargă parbrizu’, da’ ăia n-are parbriz şi l-a fugărit pe Mulinetă ăl mic. Şi l-a chemat ăsta pe ta’su. Şi a veit ta’su cu ranga să-i rupă. Şi a văzut panarama şi s-a strâns lume, Arsenică.
Arsenică a înţeles că nu-i de glumă. Şi-a pus haina. Şi-a trecut banderola tricoloră peste, că era ocazie oficială, şi s-a dus să vadă ce-i cu extratereştrii.
– Bă, Vijelică, popa ce face?
– Doarme, al dracu’. Doarme dus, că-i rupt de beat.
– Al dracu’ popă… du-te şi-l scoală, poate s-o înţelege cu ăia… Da’ cum arată ăia, bă ?
– Bă Arsenică… e doi. Un bărbat şi o muiere. E ca noi, bă. Ca noi de tot. Da’ e spălaţi. Şi e îmbrăcaţi aiurea, ai dracu’.
Au pornit. Pe drum Arsenie sărea de pe o piatră pe alta, să nu se mânjească de noroi. Când a ajuns era lume strânsă ca la mort. Babel spărgeau seminţe şi se uitau chiorâş la extraterestra cu ţâţe mari şi scoase în faţă. Moşii tot la ea se uitau şi băleau. Ăilalţi căscau şi ei gura. Iar puradeii căutau să desprindă bucăţi din farfuria zburătoare să strângă şi ei un fier vechi. Da’ îi fugărea Cornelia, nevasta lu’Popa Ciubuc.
Arsenie s-a dus ţintă la extratereştrii. S-a holbat până i-a ajuns la ţâţele ăleia. Pe urmă a salutat milităreşte şi a zis:
– Eu sunt Arsenie Nădejde… primarul acestei… ăăă … urbe.
– Urbe ?- a făcut extraterestrul cu o undă de sarcasm. Dar Arsenie nu ştia ce e ăla sarcasm. Asa că nu l-a deranjat.
– Mă rog, eu sunt primar acişilea.
– Ştim!- a rânjit iar extraterestrul. Moment în care Arsenie a decis că nu-l înghite pe lungan. În schimb extraterestra i-a făcut cu ochiul aşa că s-a hotărât că e totul în regulă.
– Şi în această calitate… Aţi servit masa ?
– Nu. Şi nu aveam foarte mult timp…
– Vorbiţi romăneşte ? s-a arătat Arsenie şi mândru şi surprins.
– Nu. Dar avem o tehnologie care suplineşte acest neajuns. E mult de explicat.
– Da… neutroni de ăia…- s-a băgat şi Mulinetă în vorbă, demonstrând că nu ardea gazul aiurea la cenaclu, la SF.
– Prostii- l-a pus scurt la punct extraterestrul- ne aflăm aici cu un scop extrem de precis, iar timpul nostru e limitat. Aşa că…
– Da’ de unde veniţi dumneavoastră ?
– Din… de departe. Oricum nu aţi înţelege…
– Ani de ăia lumină, hă ?- se dădu iar deştept alde Mulinetă.
– Mda- răspunse arogantul ăla de extraterestru. Permiteţi-mi să trec la afaceri.
– Ahaaa – se prinse iute Arsenie- păi… să mergem la club. O cafea, o fripturică… nişte muzică… E şi disco, dacă la domnu’ şi doamna nu le place manele…
– Nu. Nu e nevoie. Ne aflăm aici într-o misiune extrem de importantă. Nu avem deloc timp de pierdut. Avem să vă cerem ceva extrem de important pentru noi…
– Da’ noi cu ce ne alegem ? – sări iute la negociere Arsenie, înainte să vadă ce aveau ăia de cerut.
– Ce aţi dori ?
– Teleportoaică din aia… neutroane…- se băgă în vorbă şi Popa Ciubuc ajuns acolo pe şapte cărări.
– Taci părinte, nu te băga! – se oţărî Arsenie. Bani aveţi ? Aur?
– Veţi primi şi o recompensă pe măsură. Dar revin: nu avem timp. Pe scurt. Acolo de unde venim, rasa noastră se află într-o situaţie critică. Datorită unui concurs de factori asupra căruia nu insist, ADN-ul nostru suferă o rapidă degradare. Astfel că în scurt timp vom fi ameninţaţi cu extincţia…
– Cu ce? – făcu Arsenie ochii mari.
– Cu dispariţia.
– Aha.
– Nu mă mai întrerupe. De aceea avem urgentă nevoie de o infuzie de ADN proaspăt. Am făcut toate testele necesare şi am găsit aici, la voi, exact pe acei care ne pot furniza tocmai această infuzie.
– Adicătealea cum? – sughiţă popa.
– Adică am avea nevoie să ne împerechem cu doi pământeni. O femeie şi un bărbat.
– Adicătelea cum? – îşi clonă popa mirarea.
– Să se fută, părinte!- explică doct Mulinetă.
– Ptiu, nu fi porc, lua-te-ar dracii!- se indignă popa fără tragere de inimă.
– Nu, părinte. Aia vrea ăştia- lămuri Arsenie problema- nu, domnu’ ?
– Dacă e să punem problema în termeni rudimentari… da. Nu există nici un risc. Ovulul fecundat al femelei voastre îl vom recolta fără nici un fel de risc. Iar răsplata va fi generoasă.
– Aha- se dumiri popa, fără a pricepe nimic de fapt, dar trăgând din sticla de galbenă.
– Aşa… pur şi simplu?- se arătă Arsenie neîncrezător.
– Aşa- răspunse hotărât extraterestrul.
– Păi… nu stăm şi noi să ne cunoaştem, să bem ceva… să… şi doamna e de acord?
Clipitul des al extraterestrei ţâţoase lămuri iute pe toată lumea că e de acord. Companionul ei adăugă:
– V-am spus că nu e vreme. Avem drum lung de întoarcere şi… mă rog… n-are sens să vă explic cum e cu paradoxurile relativităţii…
– Neutroni din ăia, îhî- se arătă iar perspicace alde Mulinetă.
Arsenie se scărpină puţin în cur. Şi mai puţin în creştet. Apoi hotărât zise:
– Păi, hai dom’le. Ce mai! Dacă e nevoie… ne futem în spiritu’ colaborării galactice… că nu vă lasă secăţenii la greu. Nu? Uite… eu … mă ofer cu doamna… dacă vrea.
Cum doamna continua să clipească galeş, Arsenie s-a înfipt lângă ea, luând-o pe după şolduri, belind ochii la ţâţele ei şi lăsând mâna să alunece uşurel pe fundul extraterestrei.
– Ar trebui şi o femeie!- preciză extraterestrul.
– Normal… – se socoti Arsenie- că doar nu o să… eu să… şi tu s-o ţii în mână. Păi… ia să vedem… Rândunico, unde eşti, fă ?
Rândunica era secretara lui Arsenie la primărie. Văduvă şi tuciurie. Şi rea de muscă. Păşi iute în faţa făcându-şi loc din coate şi dându-se ruşinată foarte.
– Hai, fă , nu te mai fandosi că ştiu că-ţi place… ştii tu ce-ţi place…- o repezi Arsenie- hai, că domnii e grăbiţi şi… e atenţi, nu, domnu’? Şi după aia ne înţelegem noi şi la premii. Nu, domnu’ ? E bună Rândunica?
Extraterestrul încuviinţă după o evaluare scurtă. Îşi preluă şi el injecţia de ADN şi pătrunseră iute în farfurie. Acum tot satu’ stătea cu gura căscată ca la spartu’ nunţii, să vădă …
-N-ai văzut aşa ceva, cordeală galactică…
…cum bine observase alde Vijelică.
Aşteptarea n-a fost lungă. N-a trecut un sfert de oră până când Arsenică a ieşit buluc din farfurie, scuipând, ştergându-se pe bot, înjurând şi trăgându-şi nădragii din vine.
– Ai lucrat repede, dom’ primar -îl execută Moş Ventuză- ca militarii.
– Ptiu, futu-le muma în cur…- răspunse Arsenie frecându-şi botul cu draci chiar în timp ce farfuria se ridica şi dispărea aproape instantaneu în văzduh.
– Ăia a plecat, Arsenică – îi arătă Vijelică – şi banii noştri?
– Ducă-se, ‘tu-le muma-n cur de scârboși! ‘tu i-aş în cur pe mă-sa de panarami…
– Da, de ce, bă Arsenică ? Era bună aliana, di ce zici tu aşa?
– Era pe dracu’ să-i ia, bă…
– De ce, bă? – îl luă şi popa din scurt. Era perverşi? Umbla cu prostii?
– Nu, bre. Nu…
– Atunci ce-ai, Arsenică, lua-te-ar toţi dracii? Ce avea, bă, ăia de i-ai gonit aşa?
– Puţă, părinte. Puţă. Aia… ţâţoasa… avea puţă. Şi ăla… al ei… alienu’… avea… păsărică…da, dom’le… ăla avea cum au muierile noastre… Era de-a îndoaselea ăia. În sus normali, da în chiloţi de-a-ndoaselea, lua-i-ar dracii…
– Au! Rău, Arsenie- îl compătimi popa.
– Neutronii… aia e- ştia Mulinetă.
– Bine, Arsenie. Şi Rândunica?
– Rândunica? A plecat cu ei. Că ei îi place, storcătoarea dracu’. ‘tu-i muma-n cur de curvă.
Facebook Comments