AcasăGÂNDITORULBinecuvântata ignoranță

Binecuvântata ignoranță

Un mistic indian, aflat în dialog cu un celebru neurolog, spunea despre sine: „Sunt lipsit de educație! Iar asta nu e ceva ușor de realizat în lumea de azi!”. Afirmația conține, neîndoielnic, o respectabilă doză de auto-ironie, dar propune și o perspectivă inedită asupra modului în care înțelegem, azi, educația.

Astăzi, cele mai multe state ale lumii se laudă cu eliminarea sau reducerea la cote neglijabile a analfabetismului. Lucru evident, la o simplă comparație cu situația de acum un veac. La nivel global avem un număr tot mai mare de oameni care trec prin etape tot mai înalte ale educației. Numărul de absolvenți de învățământ superior e mai mare ca niciodată. Ne putem lăuda cu eradicarea analfabetismului.

De fapt lucrurile sunt ceva mai complicate. Odată cu analfabetismul am înlăturat ignoranța onestă, cumsecade. Și am înlocuit-o cu o spoială care a transformat masele de ignoranți de altă dată, în hoarde de sfertodocți. Ignorantul cumsecade, conștient de limitele cunoștințelor sale a fost înlocuit de sfertodoctul zgomotos, convins că tot ceea ce nu i-a vizitat vreodată mintea îi este perfect accesibil doar pentru că poate folosi un motor de căutare. Odată deprinși, vag și șovăitor, cu alfabetul, sfertodocții vor purcede la scris. Pentru că au ceva de spus, oricând, despre orice. Iar existența Google – socotesc ei – îi transformă în furnizori valizi de păreri. Despre orice.

Sfertodocții nu aproximează, nu au ezitarea celor vizitați de lapsus, pentru că pot oricând apela la funcția copy/paste. Prezența lor, gălăgioasă și agresivă… Nu! Omniprezența lor, gălăgioasă și agresivă, a devenit posibilă grație școlarizării. Sumare, inconsistente, de mântuială, dar îndeajuns cât să capete o minimă certificare demonstrabilă prin vreun soi de diplomă, iar în lipsa acesteia însumând suficient de mulți ani pentru a constitui un argument. La asta trebuie adăugat, desigur, și progresul tehnologic.

Competențele devin, astfel, doar o chestiune de acces la rețea. Școala oricum nu folosește. Chiar nu. Sistemul de educație, procesul de educație nu reprezintă altceva decât un lung șir de tranzacții. Memorezi niște litere, capeți acces la text. Memorezi alte informații, treci examenul și ai acces la nivelul următor. Stochezi niște pachete de date și demonstrezi că vei ține seama de ele, vei primi o diplomă, un loc de muncă, etc. Nimeni nu-și propune să îți cultive aptitudinile, pe nimeni nu interesează dacă există. Societatea îți propune doar o serie de tranzacții: bifezi niște cerințe, primești ceva în schimb. Nu întotdeauna părțile își respectă obligațiile, desigur.

„Nu poți primii mai mult decât a-i dat!”, scrie o tânără membră a elitei politice. Citatul e riguros exact. Doamna/domnișoara respectivă are un pedigree populat cu numele multor insistuții de învățământ, un lung pomelnic de cursuri, studii, diplome și certificări. Deci poate servi drept reper. Și este un reper, pentru mulți aidoma sau măcar tânjind la statutul duduiei.

Scăderea dramatică a exigenței, trasformarea sistemului școlar în tipografie de diplome fără acoperire, îngăduința manifestată de societate, în general, a transformat – e trist, dar adevărat- școala într-o veritabilă instituție de promovare a imposturii. Nu poate supraviețui pretenția ca sistemul de educație să evacueze erudiți pe bandă rulantă, dar există rigori care nu ar fi trebuit niciodată abandonate. O uriașă parte a absolvenților de bacalaureat au coliziune violente cu regulile elementare de ortografie. Am stat de vorbă cu studenți ai unor facultăți respectabile care intrau în spasme dacă erau întrebați despre forma de guvernământ a țării lor. O jună jurnalistă a simțit nevoia să verifice pe Wikipedia atunci când i-am atras atenția că nu, Eminescu nu a fost contemporanul lui Ștefan cel Mare.

Social media – ce grozavă născocire! – a permis apariția unei noi specii: influensării. Ei devin noile repere. Dacă influensărul scrie „nu ști cine sunt eu!”, atunci așa e bine, ducă-se naibii alte reguli. Capacitatea platformelor socializare de a amplifica și distribui sfertodoctismul este absolut remarcabilă.

Un ins cu ifose mai zdravene decât s-ar cuveni postează o nărozie. Plină de revărsare a sinelui și cu pretenții de vârtoasă înțelepciune. Hoarda de admiratorii se grăbește să aplaude banalitatea, oferindu-se să-l citeze, să-l distribuie, minunîndu-se de adâncimea scrierii lui. O singură mică problemă. Două dezacorduri flagrante și trei accidente ortografice. Se întâmplă, îmi spun și îi spun. Cu toții o mai pățim. Primesc îndată un mesaj privat în care mă anunță că va corecta, apoi îmi va șterge mesajul. L-ar putea vedea cineva și are „o imagine de păstrat”. Am încuviințat, asigurându-mă apoi că nu voi mai fi pus în acea situație. Iar acesta este un alt semn de neignorat al imposturii: vanitatea! Noi, cei conștienți de limitele propriei minți, ne putem asuma, mai rușinându-ne, mai scuzându-ne, propriile greșeli. Sfertodocții se cred sau măcar se străduiesc să pară infailibili.

„Sunt lipsit de educație! Iar asta nu e ceva ușor de realizat în lumea de azi!”

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....