AcasăGÂNDITORULConversații întâmplătoare

Conversații întâmplătoare

Deși sunt îndeajuns de prieten cu tehnologia ca să știu cum se folosesc hărțile de la Google, atunci când mă aflu într-un oraș străin, mă încăpățânez să apelez la ajutorul semenilor pentru a mă orienta. Prefer glasurile semenilor, vocii sparte a duduiei de la Google, care pocește tot ce rostește. Prefer aproximările subiective (lângă restaurantul cutare sau vis-a-vis de teatrul X, de la caz la caz) rigorii de polițist de la rutieră din aplicația de pe telefon.

Într-un oraș străin, într-o țară străină, concisele conversații prilejuite de identificarea unei adrese au valoarea unor micro-schimburi culturale. Politețea, suplețea vocabularului în limba de comunicare, precizia indicațiilor, reperele alese și măruntele paranteze (de unde sunteți? la stânga, pe lângă sediul guvernului, dacă mai e loc la stânga! etc.) te ajută să descoperi ceva despre locul în care  ai ajuns și oamenii de acolo.

Un domn în vârstă. Bine îmbrăcat, păr împuținat, alb, dar pieptănat cu grijă, aranjat cu o anume pedanterie. Are două măști, puse una peste alta. Și mănuși de plastic. Stație de autobuz. Stă departe de ceilalți aflați acolo în așteptare. Franceza mea noduroasă (nu am studiat-o niciodată, am deprins-o, stângaci, din mers) poate face față unei micro-conversații. Mă apropii, îl întreb despre adresa pe care o caut.

Tresare. Face grăbit doi pași înapoi. Încerc să mă apropii repetând întrebarea. Poate nu m-a auzit bine. Îi văd în ochi frica. Nu. Teroarea. Acesta e cuvântul. Proximitatea mea i-a stârnit o uriașă spaimă. Întinde mâna impunându-mi o distanță exagerată (sunt mai bine de patru metri între noi). Are două măști una peste alta. Realizez că, fără voia mea, i-am stârnit o teribilă frică. Dau să plec.

-Domnule, domnule! mă strigă.

Apoi într-o franceză impecabilă îmi explică pe îndelete cum pot ajunge la adresa căutată. Gesturi puține, controlate. Nu are nevoie de mâini pentru a descrie traseul. Indicii suficiente, abundență de detalii cromatice ( „o clădire impunătoare, cu ferestre mari și un acoperiș de un roșu intens”). Îi mulțumesc. Îmi răspunde cu o ușoară și ceremonioasă plecare a capului, dar cu aceeași expresie de panică în privire. Mă depărtez tăcut.

Câteva ceasuri mai târziu am nevoie de noi indicații. Doi tineri. Magrebieni, după toate aparențele. Vioi, joviali. Îmi răspund pe un ton relaxat politicos. Cel mai înalt mă întreabă dacă n-am un telefon. Am. A, atunci e simplu. Îmi ia telefonul și începe să butoneze. Deschide Google Maps. Ce limbă e asta? se interesează. Română, îi explic. Simpa! vine constatarea. Gata. Traseul e desenat în Google maps. Îmi dă telefonul. Misiune îndeplinită. Dau să zic ceva. Butonează la propriul lui telefon. Apoi îl îndreaptă spre mine: Ce faci? se aude din telefon. Râd amândoi și repetă: ce faci?

-Bine! răspund românește.

-A, bien! înțeleg ei fără a mai avea nevoie de sprijinul pseudo-inteligenței artificiale.

În apropierea principalei gări a orașului îmi pierd busola. E un uriaș labirint. Mai multe linii de metro, autobuz, tramvai. Trebuie să găsesc tramvaiul cu numărul cutare. Întreb un domn de la o patiserie. Politicos, cu un accent greu de identificat, îmi dă indicații. Le urmez. Ajung la o stație de autobuze care pleacă spre toată țara. Întreb iar. O doamnă în vârstă. Nu e din oraș. Un indian care vindea ochelari de soare contrafăcuți îmi aude întrebarea și îmi indică direcția. Din nou greșită. Intru în gară. Întreb la biroul de informații. Din nou indicații aiurea. Doi polițiști. La fix! Îi întreb. A, e simplu. Urmează un potop de explicații din care nu înțeleg absolut nimic. Nu vreau să par tembel. Mulțumesc și plec. Strigă după mine. Direcția opusă!

După încă trei încercări renunț. Îmi aprind o țigară. Caut un coș de gunoi. E la câțiva pași mai încolo, în stația de… aia era stația.

Ajung la hotel. Chem liftul. Urcă din parcare. În lift trei puști. Când mă văd dau să-și pună măștile pe față. Că lege. Le spun că n-are rost. E inutil. Toți trei sunt de acord că e inutil și merdologic. Mă întreabă de unde sunt. Le spun. „Ce faci?”, repetă toți trei râzând. Doar ce au fost la meci, la București.

După o oră cobor. Înainte să ies mă strigă tipa de la recepție. O jună arăboaică frumoasă foc, cu  glas de copil și un zîmbet care nu contenește niciodată. S-a întâmplat ceva? Nu. Plouă tare. Îmi dă o umbrelă. Îi mulțumesc.

Plouă. Tare. Mă așez sub o umbrelă, la o terasă. Ospătarul, cu chef de vorbă, îmi spune că ploaia e din partea casei, nu costă nimic. Restul e în meniu. Vreau o bere. E țara berii. Greu de ales. În listă sunt câteva zeci de tipuri. Îl întreb ce mi-ar recomanda. Râde: Vin! El nu bea bere. Iau o bere la întâmplare. Am nimerit-o.

Doi turiști americani. El înalt, blond, barbă, pantaloni scurți, pistrui și șapcă. Dallas Cowboys. Ea obeză. Roșcată. Pistrui. Șort (oh, Doamne!). Mă întreabă, într-o franceză mult, mult, mult mai chinuită decât a mea, în ce direcție e cutare chestie. Știu răspunsul! Le răspund în engleză, indicându-le direcția cu toate detaliile pe care le cred utile. Ei îmi mulțumesc și se duc în ploaie. Ospătarul vine lângă mine râzând. Aia era sfântul cutare, nu sfântul pe care îl căutau cei doi – mă lămurește. Nu contează, conchide, aveau măști. Râdem amândoi și convenim că oricum nu vor sesiza diferența.

Cum spuneam, micile astfel de solicitări de indicații te ajută să înțelegi ceva despre acea țară, acei oameni.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...