AcasăGÂNDITORULNevoia de aparențe

Nevoia de aparențe

Democrația nu a exista niciodată, în mod autentic. Nici separarea puterilor în stat. Nu, statul nu a fost niciodată în slujba cetățenilor, nici cei care slujesc acel stat, oricare va fi el. Nici la noi, nici altundeva. Nu, justiția nu a fost nici dreaptă, nici imparțială și nu, nu voturile cetățenilor decideau cum se împarte puterea. Nimic din toate acestea nu au existat aievea. Nici la noi, nici altundeva. Dar pentru o vreme, așa părea. Iar asta era esențial.

Contractul social, reformulat și acceptat tacit, introdusese o unică, de neignorat clauză: obligația puterii de a păstra aparențele. La asta se rezuma totul. Era, în cele din urmă, vorba despre mimarea unui reziduu de respect. De ce era nevoie de asta? Pentru că altfel contractul social ar fi fost spulberat, revolta maselor ar fi putut arunca totul în aer. Cetățenilor le era cultivată convingerea că opțiunile lor, opiniile lor contează nu pentru că așa stăteau lucrurile, ci pentru că astfel puteau fi, cumva, controlați.

Azi nu mai este nevoie de asta. Există instrumente mult mai sofisticate de control al gloatei. Iar gloata adoră să se lase astfel stăpânită. Frica, divizarea, născocirea unor inamici de care doar Puterea ne-ar putea păzi, demonizarea celor care refuză să se teamă, să se supună, să se conformeze. Toate acestea sunt mecanisme de control eficiente, puse în mișcare de o tehnologie tot mai intruzivă. Jocul aparențelor nu mai e necesar, e inutil și costisitor.

Până acum puțină vreme, pe la noi, nu era zi în care să nu auzim despre ambițiile vreunui procuror care mai meșterea câte un dosar. Mai niște șoapte de la securici, mai niște probe măsluite și se năștea un dosar, deci un comunicat de presă. Era o nestăpânită fervoare stârnită de o imaginară luptă împotriva corupției. Imaginară, dar destul de răstit povestită pentru a-i convinge pe cei care, oricum, erau gata să creadă asta. Sigur, mai mereu era vorba despre flecuștețe amplificate dincolo de ceea ce o minte rațională ar fi putut accepta. Sigur, mai mereu dosarele ținteau doar o anumită direcție.

Avem un întreg scandal legat de alegerile de la Primăria Sectorului 1. Și? Niciun procuror, dintre bravii luptători împotriva oho și ohohooo nu pare interesat de asta. Există temeinice indicii legate de o fraudă. Și? Zero consecințe.

Statul român se împrumută de o manieră care vizează iresponsabilitatea. Puțini știu unde se duc toți acei bani. Puterea de azi pute a corupție de te trăznește, funcțiile publice bănoase au devenit sinecuri pentru dudui, amante și nepoței. Jaful din banii publici a luat proporții înfiorătoare. Și? Zero consecințe.

Peste ocean, au avut loc alegeri prezidențiale. Un întreg scandal. A câștigat un bătrân senil și corupt, care și-a făcut campanie din beciul casei. Acum e președinte. La orice ieșire publică, i se taie microfonul. Să nu scape vreo nezisă, să nu o ia, așa cum frecvent o face, razna. Te întrebi cine conduce acea țară? Moșul senil sau cei care îi taie microfonul.

Exemple perfect valide puteți găsi în Marea Britanie, Franța, Germania sau oriunde mai doriți. Panarama numită pandemie e un exemplu la fel de valid.

Pandemia! În mai bine de un an și jumătate a existat o singură constantă în comunicarea oficială: supuneți-vă! Orice alt mesaj a fost contrazis a doua zi, apoi reformulat, iar contrazis. Acum, noul imperativ este: vaccinați-vă pentru a-i proteja pe cei vaccinați! (sic!) Totul e în răspăr cu orice logică, orice rudiment de bun-simț. Se repetă nevoia de a crede în știință. Doar că relația cu știința presupune fapte, argumente, nu e un act de credință. Și tocmai faptele, argumentele demonstrează că dincolo de imperativul „supuneți-vă!”, totul e o colosală cel puțin discutabil.

Nu mai e nevoie de salvarea aparențelor. Pentru că, vedem, există metode eficiente de control al gloatei. Nu mai e nevoie nici de națiuni, de principii, de reguli, de respect. Pentru că gloata va fi prima care să grohăie de fericire atunci când nesupușii vor fi lapidați. Iar gloata nu are nevoie să își ascundă grohăitul. Pentru că nu mai e nevoie de aparențe.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

- A word from our sponsors -

De citit

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...