Dacă găsiți titlul de mai sus derutant, vă promit că îl deslușim îndată. Nu m-aș încumetă să spun că descrie elemente ale specificului național pentru că ar fi incorect. E mai degrabă o țicneală a societății moderne, de care, cu entuziasm, ne-am lăsat și noi contaminați. Și abia acum intervine specificul național, când începem să traducem ce vedem la alții, după ureche, cu largi aproximări și fără a clinti lenea de pe canapeaua ei. Astfel totul devine o ridicolă maimuțăreală. Sau aproape totul.
Sărbătoreala e o dambla. Nu (mai) are de bună vreme nicio legătură cu momentele (puține), care merită celebrate, cu decență. Sărbătoreala a devenit o sculă a negustorilor, care au mereu fleacuri de vânzare. Cum sărbătorile noastre nu erau de ajuns, am importat, la preț de solduri, tot felul de apucături pe care le-am prefăcut în prilej de benchetuit și burdușeală. Nu le înțelegem nici rostul, nici istoria, dar se lasă cu chefuit și asta e important.
Nu există localitate, oricât de prăpădită, oricât de lustruită de sărăcie în care să nu se trântească anual o chefuială țeapănă poreclită „zilele orașului/comunei/satului”. Miciuială, beruială, maneleală întru cinstirea a tot ce ar trebui să fie, dar lipsește. Că doar e praznicul Sfânului Caragiale.
Crăciunul e prilej de pus luminițe peste jeg și ulițele desfundate. Acum vine împodobismul. La București, merinosul de la primăria generală a trântit juma de vagon de cherestea împodobită cu beteală. Și berbecii se înghesuie să caște gura și să se pozeze cu năstrușnicica. Doar ăia vaccinați. Ăi nevaccinați nu sunt primiți la festivalul traforajului, deși, până la urmă, și din paralele lor s-a ridicat grozăvia.
Într-o comună constănțeană de munte (munții de gunoaie sunt noile forme de relief) atârnă niște beculețe rebegite pe ulițele decojite de asfalt. La primărie s-a investit mai mult, deci mai multe beculețe. Un împodobism mai sumar, cu restricții bugetare. Două sate mai încolo, fostul snakbar, fostul nonstop, actualul Mega Casino, adică un dărăpănat edificiu al păcănelismului, a proptit un brad în față, desfigurat de becuri chioare și un moș ceva gonflabil care pare a fi o bizară încrucișare între Chuckie și jambonul opărit. Sărbătoreală! Împodobeală!
Prăvăliile și-au umplut rafturile cu obișuitele mizerii, de data asta în ambalaj de sezon. Cantități colosale de zahăr livrat în varii forme. La mai toate posturile de radio, imbecili joviali, cu severe dificultăți gramaticale, o țin langa cu crismasu și niuirul, behăind cu o veseleală de macrame ostenit sub peștele de sticlă despre filingu dă sezon.
Au apărut măștile speciale, de sărbători, iar autorii care lucrează la noul sezon al pandemiei au pregătit un episod special, de Crăciun: Moș Omicron.
Iar dacă vă amintiți că pe Titanic lăutarii au continuat să cânte, în vreme ce hardughia se ducea naibii și socotiți că asta e o chestie de mare bravură, e bine să vă reveniți. E doar o limpede dovadă de cretinism. Chestie care, altfel, azi deranjează tot mai puțin.
Facebook Comments