AcasăGÂNDITORULTransumanismul

Transumanismul

Apariția și dezvoltarea civilizației au influențat semnificativ evoluția noastră ca specie. Mă refer strict la evoluția noastră biologică.

Evoluția agriculturii și a industriei alimentare ne-au permis un mod de hrană tot mai divers, nu neapărat și mai sănătos. Hrana a încetat să mai reprezinte o modalitate de asigurare a materiei nutritive strict necesare, devenind un ritual social, o sursă de plăcere, căpătând chiar valențe mistice, în anumite situații. Ne-am construit adăposturi tot mai sofisticate, tehnologia ne-a ajutat să fim tot mai puțini vulnerabili la factorii de mediu. Pe scurt, nevoia noastră de adaptare biologică a devenit tot mai redusă.

Dacă în zorii umanității adaptarea la mediu reprezenta o condiție a supraviețuirii speciei, omul modern și-a născocit tehnologia care îi permite adaptarea mediului la nevoile sale de confort. Din această perspectivă, am devenit mai firavi, mai vulnerabili. Evoluția științelor medicale ne-a asigurat prelungirea duratei de viață, dar ne-a făcut dependenți de producția industriei farmaceutice. Pentru că adaptarea noastră a fost notabil încetinită, sistemul nostru imunitar a încetat să învețe, să de dezvolte, câtă vreme antibioticele și tot felul de seruri lucrau în locul nostru.

Apariția mașinăriilor a redus nevoia de muncă fizică, așa că am început să ne concentrăm mai mult pe zone care presupun muncă intelectuală. Am devenit, deci, mai sedentari. Ne hrănim mai abundent, dar consumăm mai puțină energie. Și exemplele pot continua.

Pe scurt, cu cât a crescut mai mult ritmul evoluției noastre ca civilizație, cu atât mai mult a fost încetinit ritmul evoluției noastre bilogice. Este o realitate. Nu sunt puțini cei care susțin că suntem aproape de momentul în care capacitatea noastră de adaptare ar putea dispărea, evoluția noastră biologică ar putea încremeni. Unii susțin că am depășit deja acel punct.

Studii recente vorbesc despre o certă scădere a fertilității. Sunt identificate grupuri mai sever afectate de această scădere, în funcție de sex, rasă, mediu. Opinii demne de luat în seamă atrag atenția asupra creșterii incidenței cancerelor. Și nu numai. Alzheimer, o boală rarisimă odinioară, afectează într-o proporție tot mai mare vârstnicii. Explicațiile, teoriile sunt multiple. Un lucru e cert: legătura dintre civilizație și aceste evoluții este de necontestat.

Se vorbește, cu sau fără drept temei, despre umanitate ca despre o specie ajunsă la limitele evoluției sale biologice. Apoi au apărut vocile care susțin că despărțirea de biologie devine calea obligatorie pentru supraviețuirea noastră ca specie.

Transumanismul. Poate fi socotit un curent de gândire, o ideologie sau o raznă. E neimportant. E cert că avem susținători fervenți ai acestei căi. Dacă inițial era vorba despre o dezbatere intelectuală, despre o căutare a soluțiilor optime, lucrurile s-au schimbat. Știința a  devenit noua religie, postulatele religioase (crede și nu cerceta!) au devenit formule perfect acceptabile atunci când vine vorba despre știință, deși rolul științei a fost, mai mereu, tocmai acela de a pune totul la îndoială.

Și totul se întîmplă pentru că, speră unii, știința, tehnologia ne-ar putea oferi calea către eternitate. Sigur, aici e loc de o amplă dezbatere filosofică. De care nimeni nu are chef. Pentru că adevărul de neignorat este că proiectul transumanist este prezentat ca o cale pentru umanitate, dar este, de fapt, născut doar din spaima de nedescris a unor indivizi. Câțiva.

Spaimă?

Există azi oameni care au atins un nivel de bogăție de neimaginat. Au descoperit că pot cumpără decizii, lucruri sau legi. Că au puterea de a decide ce avem voie să spunem, cum avem voie să trăim și câți dintre noi au dreptul de a supraviețui. Au descoperit că bogăția lor colosală le permite să cumpere orice. Cu o excepție: nemurirea. Pentru că sunt, ca noi toți, muritori. Vulnerabili. Afectați de degenerarea pe care o aduce îmbătrânirea. Au descoperit că uriașele lor averi nu le pot prelungi accesul la plăceri și putere. Și nu vor să accepte asta. Pentru că ordinea cosmică, aceea căreia îi suntem toți supuși, presupune, inevitabil moartea. Iar ei nu pot accepta asta. Asta e pentru săraci!

Așa am ajuns să discutăm despre fuziunea om-mașină, despre inginerie genetică în formele cele mai aberante, criogenie,  despre clonare și despre atâtea altele. Nu pentru a asigura eternitatea umanității, ci pentru că puțini își refuză mortalitatea. Bună parte din ce se întâmplă, azi, cu noi toți, are legătură cu asta.

Vrednici cavaleri ai tehnologiei, ovaționați de gloată, ne vorbesc despre progresele în „interfața om-mașină”. Vivat! Ne spun că momentul în care ne vom transfera „conștiința” într-o mașinărie nu e departe. Astfel vom putea trăi veșnic. Cu condiția să avem o priză în preajmă, să ne băgăm la încărcat. Ura! Despărțirea de povara organică e singura cale și e aproape, ni se spune. Alții ar lua-o mai domol. Vorbesc despre tehnologica care să ne permită fabricarea de piese de schimb. Imprimante care să ne facă rost de un ficat, un rinichi, o pleoapă. Sună bine, nu? Nu pentru noi vor exista toate acestea.

Aceiași susținători ai acestor teze, în covârșitoarea lor majoritate, cred că suntem prea mulți. Că facem umbră pământului degeaba. Se vorbește, tot mai des, tot mai insistent despre o cifră care să exprime nivelul optim al populației umane pe planetă: 250.000.000. Nu patinăm pe gheața teoriilor conspirației, ci discutăm despre documente oficiale, programe concrete, cu girul unor instituții care ar vrea să treacă drept respectabile.

Pe scurt, vorbim nu despre transumanism, ci despre post-umanitate. Pentru că unii, incredibil de bogați, au devenit stăpâni pe destinul umanității. Și, vorba lui nea Stere: pe lângă ăștia, alde Hitler era Dolănescu!

Acesta nu este un editorial. Nu e o teorie a conspirației și nu este un mesaj de alarmă. E doar un text perfect inutil. Pentru că, încă, putem face lucruri perfect inutile.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...