Motto:
Asumpția ontologică a strategiei abductive s-a bazat pe ideea consacrată că realitatea socială este o construcție a actorilor sociali. (Președinția României, domni și doamne)
Doamna Turcan, pălită de o excesivă și păguboasă euforie a comunicării, împodobește Țucărbergăria cu niște mozolite panseuri despre baronul Bruckenthal. Își încheie conspectul din notițele de calendar cu o vârtoasă urare de „La mulți ani!”. Bun prilej pentru obștea Țucărbergăriei de a constata că urarea e stilistic și tematic perfect încadrabilă în curentul deampulistic. Baronul devenit muzeu luând decizia de a răposa, acum niște veacuri, fără a putea fi convins să se răzgândească între timp.
Mă interesează prea puțin ce a găsit potrivit să-i ureze defunctului baron madam de Turcan. Putea la fel de bine să-i ureze „poftă mare!”, „vacanță plăcută”, „casă de piatră”, „spor la lucru!” sau „însănătoșire grabnică”. Putea să se rezume la „Mazel Tov!” sau n-avea decât să-i ureze „succese remarcabile în îndeplinirea planului cincinal înainte de termen”. E irelevant. Ceea ce e ceva mai interesant în această poveste este faptul că duduia nu a găsit potrivit să treacă jumătate de pas mai departe de ceea ce scria pe fila de calendar și să afle cine a fost și ce isprăvi a făcut cel devenit muzeu. Nu sunt convins că ceea ce a aflat i-ar fi domolit diareea festivistă, dar poate măcar urarea ar fi sărit astfel.
Madam Turcan e doar un exemplu. Dintr-o lungă serie.
Ceea ce numim „social media” a devenit un fel de panou de onoare al neisprăvirii. Personaje cu biografii bizare și firavă inteligență au transformat această aglomerare online într-o perfectă trambulină care să-i azvârle în poziții pe care nu le merită și pentru care nu sunt pregătiți. Pentru că aici regulile nu cer rigoare, consistență, operă solidă sau decență. E suficientă o doză importantă de nerușinare și multă hărnicie în efortul de permanentă băgare în seamă.
Orice prilej e bun. E azi Ziua Internațională a scobitului în nas? Păi, atunci ziua ne va fi plină cu postările domnului Barna care ne va arăta ce grozave biluțe a extras din orificii. A luat foc un garaj într-un sat din Etiopia? Sigur vor exista postări ale unui Bulai care ne va arăta unde ține el extinctorul. Nu există un program, nu există coerență, nu vorbim despre convingeri și valori. E un permanent surfing pe valul care vine. Plus nelipsitele convocări la cele două minute zilnice de ură.
Totul băltește într-un fetid derizoriu, dar asta nu deranjează. Prezența și mai ales marcarea prezenței online este tot ce contează. Orice subiect merită zvântat într-o aprigă băgare în seamă. Hoardele de aplaudaci (năimiți sau ba) sunt acolo, gata să pornească artileria de like. La fel de prezenți sunt și contestatarii, gata să preia și să rostogolească orice zicere, convinși fiind că dacă o vor însoți cu scremut sarcasm vor face altceva decât să asigure perpetuarea băgării în seamă. De fapt sunt unii care se bagă în seamă la o băgare în seamă care nu mai cintenește.
Când subiectele clefăite între gingii nu mai ajung, vin pozele. Cu ridicolul de mână cu aleasa în fața muntelui. Cu țânțarul călare. Cu orice. Important e să se bifeze, să se livreze cota zilnică. Pentru că așa zic consilierii.
În condițiile astea, să ai cu adevărat ceva de spus devine deja o dovadă de nesimțire. Strategie abductivă carevasăzică. Da. Călare. Selfie.
Facebook Comments