AcasăGÂNDITORULVoce gravă, ton sobru

Voce gravă, ton sobru

Îmi place sau nu să admit, tehnologia și-a vârât binișor șurubelnița în mecanismul existenței mele. Zburdatul online m-a adus în situația de a descoperi voci interesante, de a căuta proximități stranii. Există un număr de identități digitale care au început să capete relevanță pentru identitatea mea digitală. În lipsa unui cuvânt mai adecvat, ne numim prieteni.

Pe mulți nu-i cunosc după chip, pe cei mai mulți nu i-am întâlnit niciodată dincolo de vama lumii electrice. Cu puțini am reușit, cândva, să încheg o conversație. Am încercat, cu ceva vreme în urmă, chiar un experiment. Voiam să descopăr dacă pot naște pui de taifas cu cât mai mulți dintre cei de care mă ciocnesc acolo. N-am putut. Cu câteva remarcabile excepții, conversația ori nu se închega (invazia de emoticoane, pleava abrevierilor sau dezgustătorul deget mare ridicat a aprobare descurajau orice tentativă) ori o lua razna. Mediul digital, modul în care comunicăm aici schimbă ceva din sensul cuvintelor, din felul în care ne articulăm ideile, dar mai ales din felul în care ideile astea se leagă una de alta.

Uneori aveam impresia că discut cu mașinării imperfecte, aflate într-o acută nevoie de reparații capitale. Interlocutori captivi ai unei singure teme (de regulă din zona politichiei), gata să îți împărtășească răstelile, să te ia martor la furia lor neostenită, luați cu totul în stăpânire de robuste porniri belicoase, care, din fericire, nu aveau vlaga necesară evadării din spațiul virtual.

Au fost situații, nu multe, în care limitele vocabularului și reperele culturale să nască dialoguri hilare. Alteori, dimpotrivă, am dat peste interlocutori expresivi, cu certe competențe în complicata îndeletnicire (ei, da!) care poate fi conversația.

Un lucru mi-a devenit tot mai clar. Da, avem nevoie de comunicare și acesta e rostul prezenței noastre aici. Rămânea o întrebare: de ce nu ne hrănim această sete în comunicarea cu cei apropiați, din lumea vie? Iar răspunsul, îngrijorător, dar evident, este că am devenit dependenți de un alt soi de comunicare, una care urmează un alt ritual. Nu ne mai satisface dialogul cu cel de alături, ci ne străbate nevoia asta păcătoasă de a vorbi cu neantul, din care neant așteptăm să se ițească, degrabă, năluci care să valideze ceea ce spunem, într-o formă sau alta. Nu mai reușim să ne concentrăm pe dialogul ordonat cu un interlocutor, pentru că ne-am obișnuit cu revărsarea de vorbe de-a valma, către oricine, către câți mai mulți. Formulările sunt aproximative, emoțiile abreviate, reacțiile limitate de paleta emoticoanelor. Totul e o mimare a mimării comunicării. Dar aste este exact ce căutăm.

Un astfel de teritoriu, stăpânit de astfel de reguli, impune, aproape obligatoriu, o anumită abordare. Nimic nu se poate ridica mai mult de o palmă deasupra frivolului. Rar vreun subiect merită mai mult decât un ton de snoavă și o vorbă într-o doară. Tentativele de sobrietate reprezintă o severă formă de inadecvare.

Cu toate acestea, există printre cei pe care (cum spuneam în lipsă de un cuvânt mai bun) îi numesc prieteni oameni care n-au nicio poftă să țină seama de regulile astea. Și nu e vorba despre cei mulți, care ignoră pentru că nu le-au descoperit ori pentru că nu le înțeleg. Ci despre cei echipați cu o inteligență vie și vrednică înțelegere. Cu voce gravă, ton sobru, aceștia aleg să spună ceea ce au de spus, cu solemnitatea oratorului aflat în fața unei săli pline. Construiesc demonstrații, articulează raționamente, enunță ipoteze. Coerent, circumscris unei anume logici, urmând o anume teză. Totul evadează din spațiul obișnuit al lumii electrice. E ca un vals la un concert de hip hop.

Firește, sobrietatea acestor discursuri nu poate anula meteorologia specifică lumii electrice. Așa că prisosec comentatorii care au citit doar titlul sau cel mult prima fază, lăicuitorii în serie, și comentacii omniprezenți, vrednici în bifarea propriei prezențe. Rareori dezbaterea propusă reușește să ia teritoriul în stăpânire și să supraviețuiască asediului neîncetat al „socializării”.

Aș putea încheia spunând că ei, cei cu voce gravă și ton sobru fac totul mult mai suportabil. Dar adevărul este că lucrurile stau exact invers. Abia descoperindu-i pe ei totul devine aproape insuportabil. Pentru că introduc termeni de comparație de care, să fim serioși, nu are nimeni nevoie.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

- A word from our sponsors -

De citit

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...