AcasăGÂNDITORULNimicul care trebuie rostit

Nimicul care trebuie rostit

Nu mai suport semnul de mai sus. Îmi ridică tensiunea, mă stresează, îmi provoacă eczeme. Nu-l mai suport! A devenit expresia grafică a nimicului care trebuie rostit. Abreviat. Cum abreviezi nimicul? Cu semnul acesta.

Sigur, înțeleg utilitatea sa atunci când vrei să indici că îți place o postare de undeva, pe social media, pe un blog, pe youtube. Ai putea spune două vorbe, dar te grăbești, poate. Sau nu ai nimic de spus. Iar semnul acesta trimite celui pe care l-ai citit un mic salut, un tăcut compliment. Aici nu am nicio problemă.

Devine însă de-a dreptul insuportabil când, în comunicarea dintre noi, semnul cu deștul ridicat vine să țină loc de cuvinte, de idei, de orice. Înlocuiește însăși comunicarea. Poate  însemna orice, tocmai pentru că, de fapt, nu înseamnă nimic. Că îți place, că ești de acord. Sau „hai, gata, mă plictisești”. La fel de bine poate însemna „ești dus, nu-mi mai  bat capul cu tine”. Ori că da, conopida e un aliment sănătos, Trump e portocaliu  și Iohannis are jacădăpele.

Mai nou, văd oameni serioși care și în conversația dintre ei lasă cuvintele la odihnă, în schimb ridică deștul unul la altul, socotind, probabil, că lucrurile sunt mai bine înțelese astfel. Conversațiile au devenit recitaluri de pantomimă care l-ar face de râs pe flăcăul ăla care dă din mâini lângă Vela, cu ocazia fiecărui comunicat.

Am devenit o civilizație a abrevierii. Și nu e vorba doar de condensarea, cumva de înțeles, la care apelăm când tastăm în grabă mesaje de tot felul. Abreviem emoții, abreviem contactul cu ceilalți – atunci când nu respectăm cu obediență imperativul „distanțării sociale”. Abreviem frământări, neliniști, uluire sau furie. Totul e conspectabil, abreviabil până la neinteligibil. Un întreg tratat de sociologie poate fi condensat în semnul mai sus pomenit. O copleșitoare lene a expresiei a născut – e o constatare tot mai dificil de ocolit- o la fel de apăsătoare lene a gândirii. Priviți comunicarea oficială! Pute a lene. De mântuială, neîngrijită, simplă bifare a unei obligații de serviciu. Sigur, asta atunci când nu se transformă într-o trăncăneală dezlânată, prin care nu se comunică nimic, dar care îl păstrează pe el, demnitarul, proprietarul nimicului, mai multă vreme pe ecranul televizorului.

Spuneam la început că semnul care mă irită are justificare sa, îndeplinește o funcție, în social media, de exemplu. Chiar și funcția aceea de bază, care i-a justificat născocirea, e scălâmbă. Uitați-vă la lăicuitorii în serie, cei care se pun pe dat cu like-ul la grămadă, click după click. Nu citesc, nu-i interesează, nu pricep, nu adulmecă, nu sunt prezenți nicăieri în preajma a ceea ce se rostește acolo, doar își marchează trecerea. E parte a unei propuneri de tranzacție: ți-am dat, dă-mi și tu. În felul ăsta, nimicul ajunge să își regăsească sensul și devine cu adevărat nimic.

Pandemia aceasta, cu excesele și exagerările accesorii, e vinovată, din punctul meu de vedere, mai ales pentru că a făcut nimicul omniprezent, atotputernic. Nimicul care a devenit cel mai rostit lucru, în acest prăpădit colț de univers.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

- A word from our sponsors -

De citit

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...