AcasăGÂNDITORULNoi, cei care...

Noi, cei care…

14 mai 2020

Zilele trecute, o scurtă și apăsată conversație dintre doi oameni care și-au câștigat dreptul de a fi luați (măcar atât!) în seamă s-a oferit ochiului public. Este vorba, bănuiați probabil, despre scrisoarea deschisă a domnului Alifantis și răspunsul, la fel de deschis, al domnului Mircea Badea.

Scrisorile acestea deschise sunt o nouă și păcătoasă deprindere. Încadrarea, forțată, inadecvată, în genul epistolar, pare-se, ar trebui să aducă un spor de gravitate, un damf de solemnitate. O scrisoare rămâne o scrisoare câtă vreme e deschisă de către cel căruia îi e destinată. Când e deschisă și declamată în public nu mai e scrisoare. E un strigăt. Iar  strigătele, admit, pot avea și ele rostul lor.

În întâmplarea de la care pornim astăzi, domnul Alifantis îi reproșa lui Mircea Badea ușurința cu care evacuează din proiect ideea de artă și artist, lejeritatea cu care indexează opere, biografii, artiști. Pe un ton iritat, ultimativ, domnul Alifantis rostea o indignare care, nu mă îndoiesc, îi putea fi direct și fără rezonanța agorei comunicată domnului Badea. Nu mă îndoiesc că domnul Alifantis putea face asta.

Răspunsul lui Mircea Badea mimează sarcasmul, dar e vizibil amar. Badea știe cine este Alifantis și respectul de care acesta se face vrednic. Mircea Badea își cere scuze, Nicu Alifantis se declară satisfăcut, subiectul e, practic, închis.

Istoria aceasta, totuși, poate fi un punct de pornire pentru o discuție mai lungă și mult mai complicată, pe care societatea noastră o tot amână. De prea multă vreme.

La început, cum spuneam mai sus, m-am întrebat de ce nu îi va fi zis domnul Alifantis ceea ce era de zis direct adrisantului, fără ieșirea în public. Apoi l-am suspectat pe domnul Alifantis că se preface că nu a înțeles care era adevărata țintă a vorbelor domnului Badea. Și greșeam. Nu pentru că cele două enunțuri anterioare ar fi neapărat greșite. Nu. Ci pentru că Nicu Alifantis a făcut, de fapt, ceea ce trebuia făcut. Ceea ce și Mircea Badea face seară de seară. A vorbit când alții tăceau iar domnia sa a socotit că ceva trebuia spus. Și a vorbit răspicat, asumat și în public. E prea puțin important dacă avea sau nu dreptate. Nu are nicio importanță dacă cei pomeniți de Mircea sunt suspectabili de încadrare în aceeași breaslă cu Nicu Alifantis. Chiar nu are nicio importanță. Nu e nici prudent, nici util să te iei în gură cu Badea – v-ar spune mai oricine. Alifantis a făcut-o. Pentru că a crezut că e nevoie. Cu ceva acute, poate cu niște excese stilistice, dar a rostit ce avea de rostit.

Nu discutăm aici despre cele două personalități. A-l pune în vreun fel în discuție pe Nicu Alifantis e semn de serioasă tulburare a minții. Arta sa nu îngăduie altceva decât adâncă reverență. Mircea Badea este, la rândul său, un om de televiziune autentic, curajos și proprietar al propriei conștiințe – lucru rar. Conversația lor este, prin ea însăși, ceva aparte în lumea noastră de azi. Pentru că, iată, cineva își asumă responsabilitatea de a spune „Noi, cei care..”, pentru că altcineva își poate cere scuze, chiar dacă nu este convins că a greșit, dar respectul față de cel din fața sa, față de opera acestuia i-o impune. Cât de des vedeți așa ceva în jurul dvs.?

Cât de des mai vedeți respirând solidaritatea de breaslă? Auziți pe cineva spunând „Noi, cei care…” nu pentru a-și asuma puterea mulțimii, ci pentru a lua pe umeri apăsarea celorlalți? Întîlniți des oameni pentru care respectul față de un om și o operă este mai important decât nevoia irațională de a avea dreptate?

Lumea noastră astăzi e – ce tristețe!- plină de vanitoși care vor să li se dea dreptate, nu să aibă dreptate, care cer ce cred că li se cuvine, nu ce e drept să primească. În mass media, care reprezintă centrul de interes al acestui site, solidaritatea de breaslă a fost abrogată, mai e mimată, doar demomstrativ, uneori, fără convingere. „Noi, cei care… ” a devenit „Voi, ăia care…”. În lumea artelor puțoii dau cu tifla celor care le-ar putea fi maeștri, iar diletanții dau povețe celor care cunosc truda la fiecare cuvânt. „Noi, cei care…” e doar „Noi, fiecare…”.

În lumea noastră de astăzi oamenii merg la pușcărie nu pentru ceea ce au greșit, ci pentru că enervează. Primim amenzi pentru că avem reaua deprindere de a respira și suntem aplaudați pentru delațiune. „Noi, cei care…”.

Lumea aceasta despre care vorbesc și în care supraviețuim a devenit prea „Eu, care!” și nu mai găsește vreme să Noi. Și nu e doar o criză a declinării, a conjugării, a pluralului, e o criză mai adâncă a sinelui. Pe care o putem vindeca cerându-ne iertare nu pentru că am greșit, ci pentru că așa se cuvine. Și, de fapt, avem multe lucruri pentru care am avea de ce cere iertare.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu...

- A word from our sponsors -

De citit

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...

Nesimțitul

Domnul Iohannis e un nesimțit. Nu e nimic insultător în această afirmație, e o simplă constatare tehnică, rece. Unii sunt blonzi, înalți sau pistruiați - domnul Iohannis e nesimțit. Suspectat, pe nedrept, de cinism, în unele situații, de lipsă de empatie, în altele, ori de lipsă de...

Versiunea neoficială

Imaginea corectă a ce se întâmplă azi în lume nu poate fi obținută consumând știri din sursele oficiale. Prea multă propagandă. Canalele pretins alternative sunt dominate de irațională isterie și fabulații. Singura șansă e un conspect lucid al informațiilor și un minim efort de corelare. Deci: În anii...