Vedețeii

Pe oriunde ți-ai plimba, astăzi, masca de pânză, dai peste ei. Sunt importanți (nu sunt, dar le place să creadă că sunt), pătrunși de importanța pe care o reprezintă pentru umanitate prezența lor, atunci, acolo. Au mereu ceva de zis. Nu contează despre ce. Nu are importanță cum. Totul e să fie văzuți, să fie luați în seamă, pieptănați pe coamă, să mimeze cineva că îi ia în serios. Sunt ei, vedețeii.

Chiar dacă pomenirea lor aici invocă un masculin incert, făpturile despre care vorbesc nu aparțin în mod necesar unui gen, ci mai degrabă unei specii prospere, în plină expansiune. Conceptul de vedetă comportă o largă varietate de definiții, dincolo de stricta încadrare de dicționar. În mod trandițional, termenul ăsta era folosit cu referire la cineva care a făcut ceva de soi în domeniul în care supraviețuiește. Am avut, de bună seamă, actori, muzicieni sau savanți vedetă. Oameni înzestrați, cu o operă respectabilă, cărora tocmai această operă le-a adus o notabilă notorietate și o largă prețuire.

Ceva mai încolo au apărut vedețoii. Ăștia erau un fel de guguștiuci care promiteau o viitoare operă, dar până una-alta aveau prisos de vanitate și o mașinărie competentă de promovare. Nu erau neapărat mediocri, dar le lipsea sclipirea. O compensau cu frizurile, mereu schimbătoare, mereu bizare, conspectând un larg registru zoologic și mereu năclăite de substanțe despre care ai prefera să nu afli prea multe. Erau mai prezenți decât ar fi fost nevoie (criteriul nevoii ar fi impus o lungă  absență), pentru că, nu-i așa, era important să aflăm despre tatuajele lor, despre felul în care traversau perioadele de rut sau despre ultimele lor cercetări în materie de belciug în nară. Bovin benigni, nu deranjau, doar plictiseau.

Azi suntem în plină epocă a vedețeilor. Vedețeii fac parte dintr-un insectar mai special. Echipați, în cazuri fericite, cu o inteligență de avarie, tolomaci zgomotoși sau coțofene volubile, insistă să fie luați în seamă pentru că au temeritatea de a se produce în domeniile pentru care au cea mai mică înzestrare. Îi vezi revărsați/le vezi revărsate pe canapelele studiourilor de televiziune, cu o bogată ilustrație tatuată pe șorici la vedere, cu trențe stidente, mereu pline de detalii lucioase și cu logo-ul „de firmă” musai la vedere. Consumatori abuzivi de oxigen, expiră enormități pe un ton care se vrea solemn, fericiți foc când izbutesc să articuleze isprăvit vreun cuvânt. Sunt într-o permanentă penurie de vocale, vorbirea lor e un șuierat de multe ori neinteligibil, pipăind îndrăznețe inovații gramaticale și survolând abisuri logice altfel nescrutabile. Un uriaș nimic orbăznicit într-o fără de măsură nevoie de băgare în seamă.

Lumea de azi, din fericire pentru ei, este extrem de prietenoasă cu vedețeii. A născocit o incredibilă varietate de scule care au exact menirea de a fabrica vedeței. Nu mai e nevoie de inteligență – care, de multe ori, se poate vădi a fi un serios impediment- , de trudă, pricepere, de o minimă competență în ceva. E suficientă lipsa totală de rușine, eradicarea totală a simțului ridicolului. Un dobitoc care își dă cu tesla unde v-ați aștepta și postează filmulețul grozavei realizări își va vedea visul împlinit: vreme de câteva ceasuri, poate zile, va deveni vedețel. Pentru că mii, poate milioane, de năuci vor căsca gura la isprava lui. Și, nu există nici cea mai mică îndoială, se vor găsi destui care vor găsi că e o chestie deșteaptă să facă același lucru, cu minime variațiuni stilistice.

Imaginați-vă că, nitam-nisam, aș veni și v-aș vărsa o găleată în cap. Cu apă și gheață, să spunem. E o mitocănie și o formă severă de cretinism, nu? Dar dacă ați face asta singuri? Dacă v-ați vărsa în cap aceeași găleată, v-ați filma și ați posta acele imagini? Ei bine, atunci ați deveni vedeței circumscriși „unui trend”. Darwin are multe de explicat!

Un ciocan în cap, frecatul testiculelor de pardoseală, linsul wc-urilor publice, toate lucrurile astea reprezintă opera de soi a vedețeilor. Odinioară ar fi fost doar notițe în fișa de internare la psihiatrie, azi se numesc „trenduri”, iar pacienții sunt vedeței.

Dacă găsiți potrivit să scrieți, pe îndelete, articulat, despre lumea de astăzi, emițând opinii sau punând întrebări, există o șansă considerabilă ca bulibașele internetului să vă trimită la re-educare, să vă interzică accesul pe platformele publice. Dacă vă filmați lingând pișătoarea într-un wc public, aveți promovarea asigurată. Și potop de reacții, admiratori.

Curentul electric a devenit o mare problemă.

https://www.youtube.com/watch?v=oxTIVBB2PYk&t=2s

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

De ce cred că asta e ultima Cupă Mondială de rugby la care participăm

Rugby-ul e pentru mine mai mult, mult mai mult decât o...

O plictisită ridicare din umeri

Consemnăm, zilnic, cu resemnată stupoare identificarea câte unui nou inamic al...

Burta

Am burtă. Nu e o constatare ușor de consumat. La început, observând...

Indexul fericirii

E frig. Zloată. Frig din ăla care nu mușcă, ciupește. Ciupește...

- A word from our sponsors -

De citit

De ce cred că asta e ultima Cupă Mondială de rugby la care participăm

Rugby-ul e pentru mine mai mult, mult mai mult decât o pasiune. Vin dintr-un oraș în care sportul ăsta se mânca pe pâine, asta în vremea când la nivel de națională puteam bate orice echipă din turneul celor cinci națiuni (doar cinci pe atunci). Pentru cei care au...

O plictisită ridicare din umeri

Consemnăm, zilnic, cu resemnată stupoare identificarea câte unui nou inamic al noii și virtuoasei ordini. Nimeni nu e grațiabil, vrednicii infanteriști ai justiției sociale, intransigenți, locuiesc într-un timp plat, în care istoria e condensată și conținută integral în momentul vorbirii și judecată, sever, desigur, conform scrântelii zilei. Elvis...

Burta

Am burtă. Nu e o constatare ușor de consumat. La început, observând rotunjirea conturului, îți spui că ești balonat, e o situație pasageră. O să lași băuturile carbogazoase o zi, două, și gata. Bineînțeles că nu o faci. Și chiar dacă o faci, trec niște zile și constați...

Indexul fericirii

E frig. Zloată. Frig din ăla care nu mușcă, ciupește. Ciupește fără contenire. O babă se uită chiorâș. Masca nu îmi acoperă nasul. Babă acră, măscuită, înfofolită, i se văd doar ochii mici și răi. Îmi trag masca și scot limba la ea. Se repede să-mi facă...

Starea de lehamite

9 iunie 2020   România trece prin stări. E demonstrat, a scris la gazetă, au fost publicate documente care atestă asta în Monitorul Oficial, periodic (sau perodic?) apar la televizor inși solemni ca soba de teracotă care ne vorbesc despre stările prin care trece țara. Astenie, bufeuri, deci stare de...

Nimicul care trebuie rostit

Nu mai suport semnul de mai sus. Îmi ridică tensiunea, mă stresează, îmi provoacă eczeme. Nu-l mai suport! A devenit expresia grafică a nimicului care trebuie rostit. Abreviat. Cum abreviezi nimicul? Cu semnul acesta. Sigur, înțeleg utilitatea sa atunci când vrei să indici că îți place o postare...

Exclusivitatea

Competiția, ni se spunea cândva, reprezintă mecanismul prin care se reglează oferta, și îi asigură consumatorului acces la o mai mare varietate de produse, de o calitate mult mai bună. Asta era teoria. Și funcționa. Cândva. Nu mai e cazul acum. Astăzi nu mai e foarte limpede cine...

Noi, cei care…

14 mai 2020 Zilele trecute, o scurtă și apăsată conversație dintre doi oameni care și-au câștigat dreptul de a fi luați (măcar atât!) în seamă s-a oferit ochiului public. Este vorba, bănuiați probabil, despre scrisoarea deschisă a domnului Alifantis și răspunsul, la fel de deschis, al domnului Mircea...

Cum am devenit ortodox

Deseori îmi surprind interlocutorii când, întrebat fiind despre orașul european în care mă simt cel mai bine, răspund: Salonic. Salonicul nu e un oraș frumos în sensul convențional. Nu are nici eleganța somptuoasă a Vienei, nici aerul de casă pentru păpuși al Bruges-ului sau șarmul Parisului. Nu...

Nevoia de aparențe

Democrația nu a exista niciodată, în mod autentic. Nici separarea puterilor în stat. Nu, statul nu a fost niciodată în slujba cetățenilor, nici cei care slujesc acel stat, oricare va fi el. Nici la noi, nici altundeva. Nu, justiția nu a fost nici dreaptă, nici imparțială și...

Respectați zidurile

Am scris, de-a lungul anilor, sute de editoriale, mii de articole despre ce ni se întâmplă. Cătrănit uneori, mai în răspăr cu alte prilejuri sau, nu de puține ori, zeflemitor. Prea rar am scris și prea rar găsim vreme să vorbim despre ce se întâmplă cu noi....

Numere

268! Numărul clipește roșu pe ecranul atârnat deasupra ghișeului. -268! 268 este? zbiară iritată dudia din spatele ghișeului. Apoi roșclipoceala se schimbă și apare un nou  număr. 269. 269 este. E nădușit, are o cravată legată anapoda, un teanc de hârtii în brațe, se precipită spre ghișeu, scapă din...