Burta

Am burtă.

Nu e o constatare ușor de consumat. La început, observând rotunjirea conturului, îți spui că ești balonat, e o situație pasageră. O să lași băuturile carbogazoase o zi, două, și gata. Bineînțeles că nu o faci. Și chiar dacă o faci, trec niște zile și constați că

E acolo.

Mormăi nemulțumit. Bem toate prostiile, mâncăm tot felul de porcării, își bat ăștia joc de noi. Cauți un tricou mai strâmt, care adună pricopseala, mai strîngi burta când te știi privit. Te studiezi în oglinda de la lift și îți spui că dacă porți chestia aia e în regulă, aproape nu se mai vede. Și trec zile, luni, iar ea

E acolo.

Începi să te acomodezi cu ideea. Te mai apucă dracii, dar constați că deja ați devenit parteneri. Ți-a modificat modul în care te îmbraci, te așezi, te miști. Aia e! Mișcarea! îți spui. Trebuie să faci mai multă mișcare! decizi. Și ești mulțumit. Bineînțeles că n-o să o faci.

Nu mănânci mult – știi sigur asta. De dulciuri nu te atingi, de bere nici atât. Dar

E acolo!

Îți începi ziua cu niște exerciții fizice, în dorul lelii. Ar trebui să te mai modeleze. Prima cafea (plus cola). A doua cafea. Ai de scris. A treia. Uiți de ea, că ai treabă. Și ea

E acolo.

Constați că nădragii se încheie cu greutate. Gata! E nevoie de măsuri. Faci un inventar al dietelor, îți impui post intermitent, un nou stil de viață etc. O vreme te ții de chestiile astea. Rezultatele se văd prea puțin. Dar ești hotărât să te împrietenești cu propria biologie. Și, o vreme, te canonești cu toate cele care ar putea face ca acea constatare că

E acolo

să nu mai strige la tine. Apoi n-ai încontro și vezi:

E acolo.

De aici începe o schimbare radicală de paradigmă. Îți spui că te face mai solemn, mai respectabil. Te gândești că Fellini, că alde cutare… Notezi că e doar o ușoară curbură, nu are proeminența supărătoare de la alții, că e încă disimulabilă sub anumite haine, că la înălțimea ta ar putea fi trecută cu vederea. Pentru că

E acolo.

Cine te iubește, te iubește și așa. E o problemă de metabolism. Ar putea fi etc. etc.

Orice ai spune, ai face

E acolo.

Ești tratat ca un domn cu burtă, decizi să te porți ca atare.

Într-o bună zi, fără să fi făcut nimic, observi că pare să se fi diminuat. Pantalonii sunt puțin mai largi. Hainele stau cumva. Intri în panică! Analize, control medical – ar putea fi primul semn al…

După încă ceva vreme, pantalonii se încheie, din nou, mai căznit. Respiri ușurat. Nu e nimic. Oh, ce bine că

E acolo.

Târziu, foarte târziu, realizezi că toate astea nici n-au legătură cu burta. Prea puțin cu felul în care te văd ceilalți și la fel de puțină legătură cu forma ideală a înfățișării publice. Înțelegi că e un simptom. Încă un simptom. Și accepți.

E acolo

Ești acolo

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

De ce cred că asta e ultima Cupă Mondială de rugby la care participăm

Rugby-ul e pentru mine mai mult, mult mai mult decât o...

O plictisită ridicare din umeri

Consemnăm, zilnic, cu resemnată stupoare identificarea câte unui nou inamic al...

Indexul fericirii

E frig. Zloată. Frig din ăla care nu mușcă, ciupește. Ciupește...

Starea de lehamite

9 iunie 2020   România trece prin stări. E demonstrat, a scris la...

- A word from our sponsors -

De citit

De ce cred că asta e ultima Cupă Mondială de rugby la care participăm

Rugby-ul e pentru mine mai mult, mult mai mult decât o pasiune. Vin dintr-un oraș în care sportul ăsta se mânca pe pâine, asta în vremea când la nivel de națională puteam bate orice echipă din turneul celor cinci națiuni (doar cinci pe atunci). Pentru cei care au...

O plictisită ridicare din umeri

Consemnăm, zilnic, cu resemnată stupoare identificarea câte unui nou inamic al noii și virtuoasei ordini. Nimeni nu e grațiabil, vrednicii infanteriști ai justiției sociale, intransigenți, locuiesc într-un timp plat, în care istoria e condensată și conținută integral în momentul vorbirii și judecată, sever, desigur, conform scrântelii zilei. Elvis...

Indexul fericirii

E frig. Zloată. Frig din ăla care nu mușcă, ciupește. Ciupește fără contenire. O babă se uită chiorâș. Masca nu îmi acoperă nasul. Babă acră, măscuită, înfofolită, i se văd doar ochii mici și răi. Îmi trag masca și scot limba la ea. Se repede să-mi facă...

Starea de lehamite

9 iunie 2020   România trece prin stări. E demonstrat, a scris la gazetă, au fost publicate documente care atestă asta în Monitorul Oficial, periodic (sau perodic?) apar la televizor inși solemni ca soba de teracotă care ne vorbesc despre stările prin care trece țara. Astenie, bufeuri, deci stare de...

Nimicul care trebuie rostit

Nu mai suport semnul de mai sus. Îmi ridică tensiunea, mă stresează, îmi provoacă eczeme. Nu-l mai suport! A devenit expresia grafică a nimicului care trebuie rostit. Abreviat. Cum abreviezi nimicul? Cu semnul acesta. Sigur, înțeleg utilitatea sa atunci când vrei să indici că îți place o postare...

Exclusivitatea

Competiția, ni se spunea cândva, reprezintă mecanismul prin care se reglează oferta, și îi asigură consumatorului acces la o mai mare varietate de produse, de o calitate mult mai bună. Asta era teoria. Și funcționa. Cândva. Nu mai e cazul acum. Astăzi nu mai e foarte limpede cine...

Noi, cei care…

14 mai 2020 Zilele trecute, o scurtă și apăsată conversație dintre doi oameni care și-au câștigat dreptul de a fi luați (măcar atât!) în seamă s-a oferit ochiului public. Este vorba, bănuiați probabil, despre scrisoarea deschisă a domnului Alifantis și răspunsul, la fel de deschis, al domnului Mircea...

Vedețeii

Pe oriunde ți-ai plimba, astăzi, masca de pânză, dai peste ei. Sunt importanți (nu sunt, dar le place să creadă că sunt), pătrunși de importanța pe care o reprezintă pentru umanitate prezența lor, atunci, acolo. Au mereu ceva de zis. Nu contează despre ce. Nu are importanță...

Cum am devenit ortodox

Deseori îmi surprind interlocutorii când, întrebat fiind despre orașul european în care mă simt cel mai bine, răspund: Salonic. Salonicul nu e un oraș frumos în sensul convențional. Nu are nici eleganța somptuoasă a Vienei, nici aerul de casă pentru păpuși al Bruges-ului sau șarmul Parisului. Nu...

Nevoia de aparențe

Democrația nu a exista niciodată, în mod autentic. Nici separarea puterilor în stat. Nu, statul nu a fost niciodată în slujba cetățenilor, nici cei care slujesc acel stat, oricare va fi el. Nici la noi, nici altundeva. Nu, justiția nu a fost nici dreaptă, nici imparțială și...

Respectați zidurile

Am scris, de-a lungul anilor, sute de editoriale, mii de articole despre ce ni se întâmplă. Cătrănit uneori, mai în răspăr cu alte prilejuri sau, nu de puține ori, zeflemitor. Prea rar am scris și prea rar găsim vreme să vorbim despre ce se întâmplă cu noi....

Numere

268! Numărul clipește roșu pe ecranul atârnat deasupra ghișeului. -268! 268 este? zbiară iritată dudia din spatele ghișeului. Apoi roșclipoceala se schimbă și apare un nou  număr. 269. 269 este. E nădușit, are o cravată legată anapoda, un teanc de hârtii în brațe, se precipită spre ghișeu, scapă din...