Am burtă.
Nu e o constatare ușor de consumat. La început, observând rotunjirea conturului, îți spui că ești balonat, e o situație pasageră. O să lași băuturile carbogazoase o zi, două, și gata. Bineînțeles că nu o faci. Și chiar dacă o faci, trec niște zile și constați că
E acolo.
Mormăi nemulțumit. Bem toate prostiile, mâncăm tot felul de porcării, își bat ăștia joc de noi. Cauți un tricou mai strâmt, care adună pricopseala, mai strîngi burta când te știi privit. Te studiezi în oglinda de la lift și îți spui că dacă porți chestia aia e în regulă, aproape nu se mai vede. Și trec zile, luni, iar ea
E acolo.
Începi să te acomodezi cu ideea. Te mai apucă dracii, dar constați că deja ați devenit parteneri. Ți-a modificat modul în care te îmbraci, te așezi, te miști. Aia e! Mișcarea! îți spui. Trebuie să faci mai multă mișcare! decizi. Și ești mulțumit. Bineînțeles că n-o să o faci.
Nu mănânci mult – știi sigur asta. De dulciuri nu te atingi, de bere nici atât. Dar
E acolo!
Îți începi ziua cu niște exerciții fizice, în dorul lelii. Ar trebui să te mai modeleze. Prima cafea (plus cola). A doua cafea. Ai de scris. A treia. Uiți de ea, că ai treabă. Și ea
E acolo.
Constați că nădragii se încheie cu greutate. Gata! E nevoie de măsuri. Faci un inventar al dietelor, îți impui post intermitent, un nou stil de viață etc. O vreme te ții de chestiile astea. Rezultatele se văd prea puțin. Dar ești hotărât să te împrietenești cu propria biologie. Și, o vreme, te canonești cu toate cele care ar putea face ca acea constatare că
E acolo
să nu mai strige la tine. Apoi n-ai încontro și vezi:
E acolo.
De aici începe o schimbare radicală de paradigmă. Îți spui că te face mai solemn, mai respectabil. Te gândești că Fellini, că alde cutare… Notezi că e doar o ușoară curbură, nu are proeminența supărătoare de la alții, că e încă disimulabilă sub anumite haine, că la înălțimea ta ar putea fi trecută cu vederea. Pentru că
E acolo.
Cine te iubește, te iubește și așa. E o problemă de metabolism. Ar putea fi etc. etc.
Orice ai spune, ai face
E acolo.
Ești tratat ca un domn cu burtă, decizi să te porți ca atare.
Într-o bună zi, fără să fi făcut nimic, observi că pare să se fi diminuat. Pantalonii sunt puțin mai largi. Hainele stau cumva. Intri în panică! Analize, control medical – ar putea fi primul semn al…
După încă ceva vreme, pantalonii se încheie, din nou, mai căznit. Respiri ușurat. Nu e nimic. Oh, ce bine că
E acolo.
Târziu, foarte târziu, realizezi că toate astea nici n-au legătură cu burta. Prea puțin cu felul în care te văd ceilalți și la fel de puțină legătură cu forma ideală a înfățișării publice. Înțelegi că e un simptom. Încă un simptom. Și accepți.
E acolo
Ești acolo
Facebook Comments