Acasăcacatul in artaO plictisită ridicare din...

O plictisită ridicare din umeri

Consemnăm, zilnic, cu resemnată stupoare identificarea câte unui nou inamic al noii și virtuoasei ordini. Nimeni nu e grațiabil, vrednicii infanteriști ai justiției sociale, intransigenți, locuiesc într-un timp plat, în care istoria e condensată și conținută integral în momentul vorbirii și judecată, sever, desigur, conform scrântelii zilei.

Elvis Presley fusese prea multă vreme omis din acest riguros proces de evaluare. Într-un splendid elogiu adus dreptului de a fi imbecil, o duducă etalând cu inutilă ostentație un ciuf încleiat într-o deja banală policromie îl desființează pe Presley. Raționamentul e superb în simplitatea sa: Elvis a cântat muzică a negrilor, deci le-a furat muzica, deci era rasist! Verdictul justiției sociale a fost pronunțat, sentința va fi executată fără zăbavă!

Cu inalterabilă candoare, duduia purcede la inventarierea riguroasă a păcatelor regelui. A cântat muzică de negri, nu a avut negri în trupa care îl însoțea, negrii nu apăreau în filmele lui. În care filmea lipsea, de neiertat păcat, reprezentarea comunității legbtqzhvxprsștț. Mai grav, în aceleași mediocre filme era deversată o cantitate impresionantă de intolerabilă toxicitate masculină, promovându-se, firește, abominabilul patriarhat! Cu o lăudabilă indulgență, admirabila apărătoare a justiției sociale îi tolerează lui Presley lipsa de solidaritate cu Ucraina.

Unul dintre cântecele esențiale ale lui Elvis, In The Ghetto, constată cu lucidă evaluare duduia, e departe de a-l absolvi de păcatul rasismului. Dimpotrivă! Presley fură de la interpreții de hip hop, lipsindu-i de legiuitul monopol asupra cântării despre gheto. Suav anacronism!

Zănateca răbufnire a unei tulburate ar putea fi ignorată. Ar putea fi socotită doar o disperată strădanie de a găsi ceva original, o îngustă nișă prin care să-și etaleze monumentala virtute și impresionantul devotament pentru moda maimuțărelii justiției sociale. Când temele majore au fost deja rostite, tocite, când tot ce era semnificativ a fost anulat, trecut prin ceremonia obligatorie a maculării, e tot mai dificil să găsești un zid întreg pe care să încerci să-l dărâmi. Așa că Elvis s-a întâmplat să fie la îndemână. Ideea nu e să izolezi o problemă, ci să găsești un nume încă nerostit în noul context, iar apoi procesul de mozolire e floare la ureche.

Tot mai amplul proiect de sterilizare culturală, de mutilare socială, de urâțire (în numele confortului, al unui tembel utilitarism) al Occidentului ar putea avea, în cele din urmă, succes. Devine istovitor să lupți, fără încetare, cu asta. Și fără nădejdea că ai putea măcar încetini descompunerea. Pentru că despre descompunere e vorba. Suntem îndemnați să vedem noi și noi primejdii: virusul, asteroidul, Putin, extratereștrii, chinezii etc. Privirea trebuie ațintită asupra acestora, altfel am putea începe să băgăm de seamă că adevărata, grozava primejdie e aici, lângă noi, printre noi. Inutilă temere! Pentru că și atunci când/dacă înțelegem asta, singură formă de protest pe care o putem articula e o plictisită ridicare din umeri.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

De ce cred că asta e ultima Cupă Mondială de rugby la care participăm

Rugby-ul e pentru mine mai mult, mult mai mult decât o...

Burta

Am burtă. Nu e o constatare ușor de consumat. La început, observând...

Indexul fericirii

E frig. Zloată. Frig din ăla care nu mușcă, ciupește. Ciupește...

Starea de lehamite

9 iunie 2020   România trece prin stări. E demonstrat, a scris la...

- A word from our sponsors -

De citit

De ce cred că asta e ultima Cupă Mondială de rugby la care participăm

Rugby-ul e pentru mine mai mult, mult mai mult decât o pasiune. Vin dintr-un oraș în care sportul ăsta se mânca pe pâine, asta în vremea când la nivel de națională puteam bate orice echipă din turneul celor cinci națiuni (doar cinci pe atunci). Pentru cei care au...

Burta

Am burtă. Nu e o constatare ușor de consumat. La început, observând rotunjirea conturului, îți spui că ești balonat, e o situație pasageră. O să lași băuturile carbogazoase o zi, două, și gata. Bineînțeles că nu o faci. Și chiar dacă o faci, trec niște zile și constați...

Indexul fericirii

E frig. Zloată. Frig din ăla care nu mușcă, ciupește. Ciupește fără contenire. O babă se uită chiorâș. Masca nu îmi acoperă nasul. Babă acră, măscuită, înfofolită, i se văd doar ochii mici și răi. Îmi trag masca și scot limba la ea. Se repede să-mi facă...

Starea de lehamite

9 iunie 2020   România trece prin stări. E demonstrat, a scris la gazetă, au fost publicate documente care atestă asta în Monitorul Oficial, periodic (sau perodic?) apar la televizor inși solemni ca soba de teracotă care ne vorbesc despre stările prin care trece țara. Astenie, bufeuri, deci stare de...

Nimicul care trebuie rostit

Nu mai suport semnul de mai sus. Îmi ridică tensiunea, mă stresează, îmi provoacă eczeme. Nu-l mai suport! A devenit expresia grafică a nimicului care trebuie rostit. Abreviat. Cum abreviezi nimicul? Cu semnul acesta. Sigur, înțeleg utilitatea sa atunci când vrei să indici că îți place o postare...

Exclusivitatea

Competiția, ni se spunea cândva, reprezintă mecanismul prin care se reglează oferta, și îi asigură consumatorului acces la o mai mare varietate de produse, de o calitate mult mai bună. Asta era teoria. Și funcționa. Cândva. Nu mai e cazul acum. Astăzi nu mai e foarte limpede cine...

Noi, cei care…

14 mai 2020 Zilele trecute, o scurtă și apăsată conversație dintre doi oameni care și-au câștigat dreptul de a fi luați (măcar atât!) în seamă s-a oferit ochiului public. Este vorba, bănuiați probabil, despre scrisoarea deschisă a domnului Alifantis și răspunsul, la fel de deschis, al domnului Mircea...

Vedețeii

Pe oriunde ți-ai plimba, astăzi, masca de pânză, dai peste ei. Sunt importanți (nu sunt, dar le place să creadă că sunt), pătrunși de importanța pe care o reprezintă pentru umanitate prezența lor, atunci, acolo. Au mereu ceva de zis. Nu contează despre ce. Nu are importanță...

Cum am devenit ortodox

Deseori îmi surprind interlocutorii când, întrebat fiind despre orașul european în care mă simt cel mai bine, răspund: Salonic. Salonicul nu e un oraș frumos în sensul convențional. Nu are nici eleganța somptuoasă a Vienei, nici aerul de casă pentru păpuși al Bruges-ului sau șarmul Parisului. Nu...

Nevoia de aparențe

Democrația nu a exista niciodată, în mod autentic. Nici separarea puterilor în stat. Nu, statul nu a fost niciodată în slujba cetățenilor, nici cei care slujesc acel stat, oricare va fi el. Nici la noi, nici altundeva. Nu, justiția nu a fost nici dreaptă, nici imparțială și...

Respectați zidurile

Am scris, de-a lungul anilor, sute de editoriale, mii de articole despre ce ni se întâmplă. Cătrănit uneori, mai în răspăr cu alte prilejuri sau, nu de puține ori, zeflemitor. Prea rar am scris și prea rar găsim vreme să vorbim despre ce se întâmplă cu noi....

Numere

268! Numărul clipește roșu pe ecranul atârnat deasupra ghișeului. -268! 268 este? zbiară iritată dudia din spatele ghișeului. Apoi roșclipoceala se schimbă și apare un nou  număr. 269. 269 este. E nădușit, are o cravată legată anapoda, un teanc de hârtii în brațe, se precipită spre ghișeu, scapă din...