AcasăCamera de gardaDe ce cred că...

De ce cred că asta e ultima Cupă Mondială de rugby la care participăm

Rugby-ul e pentru mine mai mult, mult mai mult decât o pasiune. Vin dintr-un oraș în care sportul ăsta se mânca pe pâine, asta în vremea când la nivel de națională puteam bate orice echipă din turneul celor cinci națiuni (doar cinci pe atunci).

Pentru cei care au privit cândva doar în treacăt, pare un sport de brute. Când, însă, începi să descoperi legile jocului (multe și complicate) înțelegi că, în acest sport, forța trebuie musai însoțită de inteligență și o disciplină de fier. (N-o să vedeți în rugby tocmeală cu arbitrul sau tăvăleli la milogeală!). Despre rolul său formator e inutil să mai scriu.

Există câteva sporturi în care, odinioară, reprezentam redutabile forțe: rugby, gimnastica (mai ales cea feminină), handbal (mai ales cel masculin). În fotbal nu am reușit niciodată să ne săltăm mai sus de condiția de „puțin peste mediocru”. Hagi și generația sa au constituit un moment de apogeu – adică un sfert de finală de cupă mondială. În cele trei discipline pe care le pomeneam, orice în afară de aur era de neconceput (mă rog, cu nuanțele necesare, în rugby nu exista pe atunci o competiție mondială, iar acolo mai era și o echipă a Noii Zeelande). Azi, ne bucurăm ca de o mare ispravă dacă, cine știe prin ce minune, ne mai calificăm la vreo competiție importantă.

Revin la rugby.

Am vrut să revăd „finala mică” a celei de a doua competiții europene, înainte de a scrie ceva. Un joc cu Spania, pe care, chinuit, am reușit să-l câștigăm cu 31-25. Un rezultat obținut grație câtorva reușite individuale. După un joc în care doar vreme de vreo zece minute am arătat a echipă serioasă.

În primele zece minute nu am reușit nici un singur placaj complet. Am numărat, la un moment dat, o succesiune de 6 placaje ratate! Șase! Câte nu se ratează într-un meci, la echipele mari! Popoaia nu reușește să transforme o lovitură de penalizare de la 24 de metri, central (era doar prima dintr-o serie lungă de ratări ale fundașului nostru). Adică totul în nota în care am jucat întreg turneul. Dacă la grămadă arătăm încă bine, când vine vorba de pase, nu ne ies decât pase de 2-3 metri, nu mai mult. La disciplină există ceva îmbunătățiri, dar organizarea jocului e lamentabilă. În mod evident avem câteva posturi pentru care încă nu găsim oameni – nu vreau un Dupont, dar măcar un mijlocaș la grămadă căruia nu i se fură mingea ori de câte ori încearcă o lovitură de picior! Pe fund, Popoaia e aproape inutil, iar la lovituri de picior e dezastru. Aripile noastre sunt lente, iar la grămadă, linia a doua nu e la nivelul primei linii etc.

Și atunci apare speranța că, poate, vin din urmă jucători care să acopere  aceste găuri. Nu. La juniori e și mai rău! La nivelul celor sub 20 de ani, mâncăm bătaie de la Belgia, ne căznim cu Cehia și reușim să batem Polonia. Fără sclipire. Și dacă ne sperie gândul că puștii U20 iau bătaie de la Belgia, la U18 e mai grav. Pentru că acolo nu  mai batem pe nimeni! Ne bat nemții (!), ne bat cehii (!!!), iar Spania ne rupe cu… vă țineți bine? 102 la ZERO!

Acum s-a înțeles de unde îngrijorarea pe care nu mă sfiesc să o arăt?

Până la Cupa Mondială mai sunt șase luni. Nu e mult timp și avem acolo câțiva jucători cu care s-ar putea face ceva. Dar pentru asta ar fi nevoie de o chestie de care sportivii de azi nu vor să audă: cantonament! Unul lung, dur, de trei luni! Și de găsirea unor soluții pentru posturile deficitare. Dar de unde soluții când campioana României are în primul 15 mai mulți străini decât români? La fel și multe alte echipe!

Cum spuneam, vin dintr-un oraș în care se mânca rugby pe pâine. Azi nu mai există. Iar rugby-ul românesc a luat-o la vale atunci când Constanța a început să nu mai dea jucători. Poate e o coincidență doar. Dar nu, nu cred.

E un sport greu. Care cere anumite calități, multă muncă și, la noi, nu oferă o răsplată pe măsură. La Cupa Mondială, așa cum arătăm acum, nu cred că putem bate pe cineva. M-aș mira să ne iasă un singur eseu. Și o spun cu tristețe. Iar cu Popoaia care trage la bețe, e posibil să nu luăm nici 3-uri. Iar ceea ce vine din urmă e jalnic. Tinerii noștri nu mai vor să devină bărbați, ci fufe pe tik tok. Iar asta nu mai e o problemă pentru rugby doar.

P.S. Eventualilor cititori le cer scuze pentru totala dezorganizare a textului. E mult năduf! Dar tot trebuie să salut și o veste bună.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu...

- A word from our sponsors -

De citit

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...

Nesimțitul

Domnul Iohannis e un nesimțit. Nu e nimic insultător în această afirmație, e o simplă constatare tehnică, rece. Unii sunt blonzi, înalți sau pistruiați - domnul Iohannis e nesimțit. Suspectat, pe nedrept, de cinism, în unele situații, de lipsă de empatie, în altele, ori de lipsă de...

Versiunea neoficială

Imaginea corectă a ce se întâmplă azi în lume nu poate fi obținută consumând știri din sursele oficiale. Prea multă propagandă. Canalele pretins alternative sunt dominate de irațională isterie și fabulații. Singura șansă e un conspect lucid al informațiilor și un minim efort de corelare. Deci: În anii...