Imaginea corectă a ce se întâmplă azi în lume nu poate fi obținută consumând știri din sursele oficiale. Prea multă propagandă. Canalele pretins alternative sunt dominate de irațională isterie și fabulații. Singura șansă e un conspect lucid al informațiilor și un minim efort de corelare. Deci:
În anii ’90, Nokia era un monstru. Compania finlandeză devenise sinonim cu telefonia mobilă, cota lor de piață era uriașă, depășind, la un moment dat, 40%. Ericsson, Motorola, Sony sau Alcatel nu reușeau, luate la un loc, să se apropie de cifrele de vânzări ale finlandezilor.
La începutul noului mileniu, Nokia încă reprezenta o marcă respectabilă, cu o cotă de piață importantă. Apoi a venit prăbușirea. Totală. Motivele sunt multiple. În primul rând era vorba despre o companie finlandeză. Adică, în spate, nu exista un stat îndeajuns de puternic pentru a susține și promova afacerea. (Doar naivii nu înțeleg cât de important e acest lucru).
Al doilea factor, esențial, a fost aroganța. Finlandezii nu au înțeles nici încotro se îndrepta piața, nici care erau așteptările consumatorilor; satisfăcuți de poziția dominantă, erau convinși că brandul e suficient pentru a le asigura, pe mai departe, o poziție solidă. Și a venit iPhone. Adică telefonul inteligent. De data aceasta acolo exista, în spate, și un stat puternic, capabil și dornic să susțină afacerea. Simultan, a venit explozia asiatică. Chinezii și coreenii erau hotărâți să rupă o halcă importantă din piață. Și au făcut-o. Viteza cu care se desfășura cercetarea, dezvoltarea de noi produse, acolo, era una amețitoare.
Azi, Nokia nu mai contează. E doar nostalgie. Și amintirea a ce a fost odinioară. Sau ce ar fi putut fi. Cel puțin când vine vorba despre telefoanele mobile. Azi, piața e dominată de asiatici. iPhone continuă să aibă ceva mai puțin de un sfert din piața globală, în vreme ce restul e aproape exclusiv acoperit de asiatici.
Acum putem privi puțin spre vizita lui Macron în China. Ori spre schimbarea sa de discurs, la revenirea de acolo. Și putem înțelege că, în loc de Nokia, e vorba despre Europa.
***
Iran, Arabia Saudită și Turcia, adică cele mai importante state ale lumii islamice, se apropie tot mai mult de China, respectiv BRICS. Trei state extrem de importante, repet, pentru lumea islamică. Trei state în care islamul e parte esențială a matricei politice sau sociale. Niciunul dintre aceste state nu simte nevoia să le predice chinezilor despre tratarea minorităților musulmane din China. Niciunul dintre aceste state nu socotește necesar să le atragă atenția asupra situației minorității uygur.
***
Europa are, în continuare, 128 de companii în top 500. China are 145. Asia de sud-est 208. Dar, repet, Europa încă are 128 de companii în acest top. Pentru ca acestea să supraviețuiască e nevoie de acces la resurse, acces la piețe și un ritm de cercetare/dezvoltare comparabil cu al principalilor competitori. Accesul la resurse e controlat de asiatici, cu precădere China. Piețele cele mai importante sunt tot în Asia sau controlate de asiatici. Când vine vorba de cercetare/dezvoltare, ritmul asiaticilor e uluitor, deloc de mirare că multe companii occidentale și-au mutat acolo trusa cu scule.
Facebook Comments