Domnul Iohannis e un nesimțit. Nu e nimic insultător în această afirmație, e o simplă constatare tehnică, rece. Unii sunt blonzi, înalți sau pistruiați – domnul Iohannis e nesimțit. Suspectat, pe nedrept, de cinism, în unele situații, de lipsă de empatie, în altele, ori de lipsă de implicare, în anumite circumstanțe, domnul Iohannis poate fi absolvit de toate aceste ipotetice păcate. E doar nesimțit. Un nesimțit autentic, cu vocație, echipat cu toate atributele presupuse de o nesimțire de amplă anvergură.
Raporturile sale cu poporul român sunt construite pe temelia acestei robuste nesimțiri. M-aș aventura chiar să presupun că tocmai această extraordinară însușire, prezentă în niște proporții cu adevărat neobișnuite, l-a făcut interesant pentru electoratul său. Un electorat aparte, capabil să identifice, cu precizie, înzestrările speciale ale unor candidați aparte. Ghiolbănia lui Băsescu, tupeul Clotildei, năuceala perpetuă a lui Nicușor Dan sau nesimțirea lui Iohannis sunt înfășurate în cârpe moi, iar momâia rezultată devine materie votabilă, icoană a intransigenței, pisc al competenței, culme a integrității – toate probele, evidente, ale contrariului sunt ignorabile, pasabile sau măcar scuzabile. Un electorat confuz, aspirând la valori pe care nu le înțelege, enunțând criterii pe care nu le prețuiește, maimuțărind ce crede că înțelege din ceea ce crede că vede afară, pentru care anti-neaoșismul e singura cale de exprimare a europenismului. Bizară și de neînțeles cale!
Domnul Iohannis a realizat că mai are un singur an de mandat și există încă atâtea, atâtea destinații pe care el și obiectul straniu al împerecherii sale încă nu le-au vizitat. Așa că, acum, la MAE, se muncește la greu pentru programul turistic prezidențial. Puhoi de funcționărime trage de telefoane, mișcă o vastă corespondență, încercând să dea plimbărelilor prezidențiale vagul aspect al unor afaceri de stat.
Firește că domnul Iohannis nu se poate bucura de toate aceste vacanțe/destinații decât călătorind în luxul pe care socotește că-l merită. Începând de la avion. Care nu trebuie să fie decent, demn, ci luxos. Nu e vorba despre condițiile care trebuie asigurate celui care ar trebui să reprezinte România, ci de luxul care i se cuvine lui. Pentru că el nu reprezintă România, nici nu mai pretinde, de bună vreme, așa ceva. România e prea mică, prea măruntă și prea jegoasă pentru proiecția sinelui pe care, cu adorație, o contemplă domnul Iohannis. Care nu e altceva decât un nesimțit. Nu e vorba de demnitatea reprezentării statului, ci de opulența care i se cuvine lui și perechii sale.
Abia devenit președinte (în condiții despre care s-a vorbit și s-ar mai putea vorbi), nesimțitul domn Iohannis și-a răstit bosumflările. Reședința care îi fusese pregătită nu conținea cantitatea de lux solicitată de nesimțit. Așa că s-au cheltuit milioane bune pentru a-i oferi proaspătului ales mult mai mult decât avusese Ceaușescu – un dictator nenorocit! Piscină mai amplă, patinoar, teren de tenis, ponton, grădină etc. totul i se cuvenea bulibașei de la Sibiu. Pentru că afacerile forestiere trebuie negociate într-un cadru adecvat.
Trântitul pardesiului a fost un mărunt, minuscul exercițiu de nesimțire. O răbufnire a divinității sale, revoltate de insuficienta adorație a muritorilor. Trântirea curului la Masa Tăcerii a fost o acrobație ceva mai sofisticată, o nesimțire arcuită, traversând spațiul unei mai elaborate metafore. Ce imagine mai înălțătoare, pentru șeptelul votant, decât curul neamțului pe piatra olteanului?
Și episoadele nenumărate ale desfășurării nesimțirii solide, nemțești, de Sibiu, au continuat. Prea multe pentru o, și așa, inutilă enumerare. De la demonstrația de abject servilism de pe peluza Casei Albe, la panarama de dezbatere electorală în care nesimțitul a dezbătut doar cu sine și liota de pupători în cur aleși pe sprânceană. De la selfie-urile făcute la schi, în care alți năuci își doreau cu orice chip să se tragă în poză cu grimasa prezidențială, până la blocarea sistematică a traficului pentru drumețiile de weekend ale nesimțitului.
Domnul Iohannis nu e legat de România. Părinții săi trăiesc, nu așa grozav ca el, altundeva. Au cetățenia altei țări. Legăturile nesimțitului cu această țară, cu acest neam, nu există. Iar cele care există sunt legate exclusiv de belșugul pe care, se pare, această țară i-l datorează. În felurite moduri. Domnul Iohannis și-a dorit mereu pricopseala. Fie din afaceri cu înfieri nu tocmai legale, fie din falsuri nerușinate prin care se împroprietărea cu ce nu i se cuvenea. Dar marea trosneală a venit când niște securiști au decis să-l facă președinte. Nesimțit grav, prost rău, dar îndeajuns de oportunist pentru a pricepe de unde vine slana, Iohannis a priceput repede care îi e rostul și pe cine trebuie să slujească. În niciun caz pe români! Stăpânii erau altundeva și ce aveau ei de cerut era mult mai important, mai consistent. Iar nesimțitul a înțeles că slujirea ălora înseamnă avion de lux și plimbări unde vrea el, cât vrea el. Parcă doar copiii se pot vinde?
Domnul Iohannis, care e un nesimțit, își va continua, îmbuibat, mandatul. Și va avea parte, pentru tot restul vieții, de o bunăstare pe care nu o merită, dar pe care românii o vor plăti fără crâcnire. Iar electoratul instruit de Netflix, educat de CNN și conectat la adevăratele valori europene (minus Schengen) va găsi un alt nesimțit care trebuie hrănit, plimbat, pricopsit. De preferință la fel de (ne)iubitor de români. Pentru că, orice ar fi, anti-neaoșismul trebuie cu orice preț continuat. Iar nesimțirea nici nu ar trebui să ne deranjeze. Nu e ea una dintre valorile europene? Este! Și atunci? Nu merită să dăm tot, tot, păduri, ape, văzduh, tot, pentru a ne bucura de ea? Merită.
Domnul Iohannis e un nesimțit. Și prostălău. Și pentru majoritatea românilor a reprezentat calea. Dezamăgirea de acum a șeptelului electoral, grohăită, băloasă, e doar elanul necesar pentru următorul salt, spre următorul nesimțit. Atât.
Facebook Comments