AcasăCapitalismul proletarGreva celor care...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context.

Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem discuta despre un sistem real de învățământ. Școala scoate promoție după promoție de copii incomplet alfabetizați, incapabili de exprimare coerentă, cu un vocabular de severă austeritate, fără cunoștințe elementare în domenii vitale. Rigoarea evaluării, la Bacalaureat, e diminuată cu fiecare promoție, dar rezultatele continuă să fie dezastruoase.

În anii buni, doar 50% dintre elevi trec examenul. Într-o țară normală, acesta ar fi un motiv de reală panică. O severă amenințare pentru viitorul acestei țări. Care țară, care viitor? Nimeni nu e îngrijorat, nici absolvenți, nici părinți, nici profesori, nici stat. Avem în față demonstrația clară, adeverința că ne umplem de proști. Iar asta nu pare să stânjenească pe nimeni.

Aici s-a ajuns și cu resemnata complicitate a profesorilor.

Caraghioșii care s-au perindat la șefia ministerului de resort s-au visat, mai toți, grozavi reformatori. Altfel, cu neglijabile excepții, toți aceștia erau ” incomplet alfabetizați, incapabili de exprimare coerentă, cu un vocabular de severă austeritate, fără cunoștințe elementare în domenii vitale”.

Toate experimentele, bizare și, deseori, inadecvate, toate reașezările și „reorientările” s-au produs și cu complicitatea profesorilor. Care nu au găsit, la acele momente, potrivit să protesteze.

Părinții, implicați nevoie mare, au avut un rol deloc de neglijat. Școala a devenit un loc de etalare a fițelor acestor părinți, dar mai ales un loc de răzgâiat poamele. Deceniile de căscat gura la prostii nu au trecut fără efecte. Exigența a început să treacă drept tiranie, rigoarea e luată drept persecuție, tâmpeniile noii vremi sunt maimuțărite fără urmă de discernământ. Binomul recompensă/sancțiune e anulat pentru că, desigur, toți sunt niște învingători și, desigur, nimeni nu trebuie să se simtă prost pentru că e prost. Altfel spus, impostura e încurajată devreme.

S-au născocit tot felul de caraghioslâcuri care să transforme școala în divertisment. Înainte de școala altfel, trebuia să avem școala astfel. N-o avem.

Toate astea s-au întâmplat și cu blajina complicitate a dascălilor.

Ni se livrează eterna poveste cu „olimpicii”. Adică 5-6, hai 10 copii, într-o promoție, care învață. Lăudabil, desigur, dar absolut insuficient. Existența acestor copii devine, astfel, un alibi pentru toată neisprăvirea care este învățământul românesc.

Programa a suferit mutații majore și tembele. Adaptată unei bizare ideologii de import, materia nu mai aduce lucrurile esențiale, ci încearcă să transforme generațiile de puradei în docili și tembeli soldăței ai noii ordini.

Asta s-a întâmplat și cu binevoitoarea complicitate a profesorilor.

Iar acum profesorii cer prețul acestei complicități. Și cer să le fie plătit, așa cum au văzut că se poate, în cazul celor din sistemul de sănătate ( care e la fel de putred, la fel de „performant”). La asta se rezumă tot. Prețul complicității.

N-am să încetez să prețuiesc dascălii. Sigur că da, merită mult mai mult respect, mult mai multă prețuire, o răsplată cu mult mai consistentă pentru dăruirea lor. Sau meritau. Până când au decis, cei mai mulți, să opteze pentru complicitate. Iar dacă acum se văd înșelați, e doar problema lor. Cârdășiile de felul acesta lasă mereu pe cineva înșelat.

Sigur că  nu contează solidaritatea mea – ori lipsa ei – acum. Nu există. Aș fi fost nu doar solidar, ci un vehement susținător al cauzei lor dacă ceea ce aveau de cerut azi nu era: prețul complicității. 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

1 Comment

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...