Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul) e scos din proporțiile firești și lăbărțat.

Cetățenii acestui veac par scuturați de convulsiile unui delir fără de sfârșit. Extensii utile ale telefonului mobil, inițial, au devenit devotați îngrijitori ai aceluiași dispozitiv – îl hrănesc regulat, cu mare grijă să nu sară vreo masă, îl îmbracă, îi vorbesc, petrec cu el mai mult timp decât cu tovarășii de viață. Pentru că el, telefonul mobil, e  portalul miraculos prin care, odată trecuți, încetează să mai fie mediocri, prăfoși anonimi, contabili ai eșecurilor, transformându-se, grație tehnologiei hiperbolei 4/5 G, în profeți ai abrevierii, guru ai micro-bulei, clarvăzători cu degetul pe taciscrin. Mecanismul validării reciproce, în microbule, funcționează impecabil: orice sodomizare a cratimei împlintă de Sile din Tecuci e instantaneu apreciată de Stela din Carei.

Discursul public nu se mai lasă nicicum stânjenit de precauția lucidă, de sfiala expresiei ori de nuanțele realității. Penibilul inadecvării nu incomodează, statornica coliziune cu adevărul nu interesează. Al Gore, acum 22 de ani, anunța, grav, apocaliptic, că în doar 5 ani lucrurile vor deveni ireversibile și apocalipsa ne va păli zdravăn. Ulterior a mutat termenul la 10 ani. Apoi 20. Au trecut și cei 5, și cei 10, și cei 20. Iar Al Gore, mai rotofei, dar mult mai impetuos, mai puțin grav, dar mai grohăit-isteric, continuă să profețească noi și noi termene ale apocalipsei. Greta Thunberg (ea însăși un produs al hiperbolei, adică un nimic umflat) ne amenința și ea cu aceeași apocalipsă, care însă avea un termen mult mai scurt: trei ani. Azi s-au împlinit cei trei ani. Cele două personaje (doar două exemple) continuă să răcnească public, iar hoarde impresionante de nătângi continuă să aplaude.

Lectura unei știri nu mai parcurge procesul normal de lucidă evaluare, de prudentă luare în inventar. Reacția imediată și exagerată e obligatorie. Cât mai zgomotos. Recentul exemplu al wagneriadei rusești e o perfectă ilustrare. Într-un interval de doar câteva ore s-a alunecat de la „haos nuclear” la un mic fâs. Care fâs, în epoca hiperbolei, trebuia și el transformat într-un pârț colosal.

În lumea artelor lucrurile sunt cel puțin la fel de supărătoare. Alegoria, enunțul subtil, sfiala șoptirii sunt etape depășite, azi e vremea căcatului monumental. Literalmente, în recente exemple. Cu cât mai rizibilă, mai cretină producția artistică în cauză, cu atât mai gogomănată mareea de rahat vorbit care cată să ne explice de ce ne aflăm în fața a ceva pe lângă care Capela Sixtină e zugrăveală de cămin cultural. O găleată de plastic, asta a avut de expus un „artist”. Iar cronicarul a găsit potrivit să ne explice că e de fapt vorba despre o „tulburătoare parabolă care încriptează într-o densă metaforă intoleranța în formele ei cele mai agresive și totala indiferență față de schimbările climatice”. O găleată de plastic.

Agramat, puțin la minte, auster în expresie, nătâng în toate cele, dacă are un telefon mobil (și cine n-are?) scrie. Cum poate, în legea lui. Nu e indicat să remarci că e agramat. Îți va explica, îndată, că e neconvențional. Dezacordurile sunt dovada că e un rebel, oroarea ortografică e indiciul prin care ne sugerează modernitatea exprimării. Are telefon. Și scrie. Deci e coleg cu Shakespeare. Shk – pentru că pe telefon totul e abreviabil. Iar dacă a scris pe telefon, musai să mânjească și hârtia. Iar hârtia mânjită se va numi carte. Dârele de cerneală de acolo ar fi trebuit să rușineze, să roșească obrazul. Dar în vremea ce nouă sunt motiv de fudulie. Iar micro-bula așa spune.

Sexualitatea era, până acum ceva vreme, o chestiune strict personală. Indiferent de opțiuni, înclinații, apucături sau devieri, era o chestiune de exprimat în alcov. Și atât. Astăzi e obligatoriu etalabilă, în cele mai sordide detalii, în cea mai agresivă cromatică. Se caută expresiile cele mai bizare, cele mai stridente ale nefirescului pentru o cât mai obscenă etalare, care să te facă să ieși, măcar o clipă, în evidență. Când nimic din existența ta nu e remarcabil, ai șansa de a te face remarcat, totuși, exagerând în afirmare modului de gestionare a orificiilor sau protuberanțelor. Și nu doar! Cine poate cuteza să afirme că barba nu e un atribut al feminității? Toleranța față de astfel de excese nu e de ajuns, e musai să îți afirmi, cât mai ostentativ, solidaritatea, parcurgând aceeași procedură a necesarei exagerări – cum altfel să îți afirmi modernitatea și atârnarea de valuorileoccidentale? Pentru că nu mai e nevoie să ai propriul set de valori, e chiar de dorit să eviți asta. Există un sistem care e tot mai pregătit să îți livreze un pachet de valori pre-fabricate, care îți spune ce îți face bine și ce nu, ce mască să porți și, în general, să îți folosești neuronul lateral exclusiv pentru a exagera. Ceva.

Vremea sfielii e dusă, decența e abrogată. Avem nerușinări.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...