M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut… Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa vrea…
Acum la subiect. Cu necesarele/plicticoasele precizări. Adică: fotbalul mă interesează fix cât mă interesează ce a gândit lăcusta înainte de a fi halită de cioară. Iar fotbalul românesc nu îmi stârnește nici măcar nivelul ăla de interes. Doi bani nu dau pe ce fac tatuații din fan clubul Țancă Vijelie/Uragan/Cataclism care sunt, total inadecvat, porecliți echipa națională. Astea fiind zise răstit și cu ranga pe masă, ne deplasăm în următoarea încăpere.
Fan clubul Țancă Nenoricire a avut meci cu niște flăcăi din județul Kosovo. Cu care prilej, niște băieți de la galerie au afișat un mesaj care conținea un truism: Kosovo e Serbia. Aici crăcănăm o paranteză. Băieții ăia de la galerie au reușit, fără să realizeze, să comită unul dintre cele mai articulate și, cu siguranță, cel mai eficient act de politică externă de după ’89. În vreme ce dihorii, putorile și beșnițele care alcătuiesc fosa politică românească știu doar să alinte sula de licurici, galerioții au spus ceva limpede, care a avut ecou în vecini. Iar reacția din Serbia a fost pe măsură – politică externă eficientă, cum ziceam.
Bun. Povestea e cunoscută, nu o mai repet doar pentru că mi-ar da prilejul să mai iau peste picior niște vaci și boi. A urmat reacția UEFA, care dă nana pentru că „mesajele politice nu sunt permise pe stadioanele de fotbal”. Aici, reacția nu poate fi, în mod onest, decât una singură: ete, pula!
Dar îngenucheala obligatorie pe stadioane, pentru că blalameată, aia nu reprezintă un răstit și ostentativ gest politic? O dovadă certă și clară a afilierii (obligatorii, cum am văzut!) la o anume ideologie?
Dar curcubeala zgomotoasă nu reprezintă un gest politic? Curcubeala aia care afișează pe stadioane, aia pe care și-o atârnă FIFA și UEFA de mufelniță! Iar sancționare ălora care refuză curcubeala, nu e tot un gest politic?
Dar excluderea echipelor rusești din cupele europene, ce pizda mă-sii reprezintă dacă nu un demers politic de o scârboasă obscenitate? Sau slăveala dezgustătoare și colorarea în galben albastru? Aia nu e politică din cea mai partizană și grețoasă?
Dar gestul kosovarilor, care ies de pe teren, că s-au ofensatără, ăla nu e tot un gest politic?
Și pot continua cu exemplele până diseară la ora zece, când e meci de rugby. Și ăla mă interesează cu adevărat.
Despre ipocrizia jegoasă instituțiilor de tot felul, de prin toată lumea, n-are sens să mai vorbim. Ăsta de acum e doar un exemplu. Sacnționarea unei opțiuni politici, dar aplaudarea opțiunii contrarii e jeg. Punct și pa. Mi se rupe de fan clubul lui Țancă și frecangeala tatuaților, dar mai e vorba și de puțină rușine. Care pare să fi devenit de neacceptat.
Ce scria pe pancarta ălora de la galerie nu era deloc ceva infam. Era un fapt cert, chiar dacă ranga mai mare încearcă să impună propriul adevăr. Aici vorbim, totuși, despre un adevăr cert, despre Kosovo, nu despre Hawai, Guam sau Alaska. Așa că sictir cu muci.
Și pentru că am pomenit de rugby, unde reușim să ne facem de un mare rahat, o să spun ceva în treacăt. Și poate am să revin. Ce am trimis noi acolo nu e echipă de rugby. E doar o aglomerare dezordonată de haidamaci. Explic:
- echipa e clar nepregătită. Apjok se crede un mare antrenor (s-a auto-intitulat „cel mai de succes antrenor din istoria rugby-ului mondial! fără glumă! pentru că ar fi câștigat nu știu câte titluri în panarama noastră de campionat.
- Apjok i-o fi fugărit pe teren, o fi mâzgălit ceva pe tablă, dar echipa nu e pregătită. Nu există organizare, lipsește orice brumă de strategie, nu există om de picior, nu există nimic. Doar o îmbulzeală buimacă.
- străinii naturalizați sunt, îmi pare rău, niște panarame. Cu excepția notabilă a lui Vaovasa. Iar când panaramele alea devin titulari, pentru că noi nici panarame n-avem, e grav.
- numărul de greșeli de mânuire, dintr-un singur meci, depășește ceea ce ar fi admisibil la un meci al echipelor de 14 ani. De altundeva, nu de la noi.
Așa că, de acum, să nu mai aud că pomeniți de stejari! Mușețel! Mușeței!
Multe ar mai fi de zis. Că dacă intri deja bătut pe teren, atunci pentru adversari totul devine mai simplu. În fine, e un subiect la care, poate, voi reveni. Până una alta, masca pe bot! Că pică drone.
P.S. Cum adică ce legătura are poza cu articolul???
Facebook Comments