La păscut pe pajiştea uninominală

A vrut ornitorincul alegeri uninominale ? Acum le are. Originale, ca democraţia românească. De mai bine de un an o repet ca… tonomatu’: or să ne iasă uninominalele astea şi pe nas şi pe cur. Dar ştiţi vorba aia: ce-şi face omul cu mâna lui se adună-n şerveţel.

Haideţi să vedem care mai e stadiul pregătirilor la lotul national de uninominale.

Marea bătălie… „uniominală”, în opinia mea, nu se va duce între candidaţii diverselor partide, în confruntarea directă cu electoratul, ci în maţele partidelor, la frăţeasca trozneală cu dragii colegi de partid. Odată isprăvită tatuarea pe harta patriei a colegiilor uninominale fiecare partid cam ştie sau crede că ştie care sunt păşunile cu destui nutrienţi. Care, adică, ar fi colegiile în care partidul e mai puţin detestat şi, eventual, chiar simpatizat. Tot aşa cum ar putea şti care sunt colegiile în care e de anticipat că o pot lua peste bot. Aşa că, nicio surpriză, pe colegiile cu iarbă grasă, la căpiţele cu nutreţ vârtos se vor înghesui toţi şmekermanii de prin partide. Iar de aici începe păruiala.

În toate partidele există vedete ratate. Adică guralivi cu funcţii, dar fără priză la electorat. Fauna grupată în categoria ” nume grele” va avea pretenţia de a-şi alege colegii călduţe. În zone de unde votul sare iute şi corect colorat. Care nu sunt neapărat circumscripţiile în care au activat ei până acum. Ori cu care au vreo legătură de vreun fel. De aici va veni valul întâi de mârâieli. Al organizaţiilor locale, care au proprii faliţi de împins pe buletinul de vot. Şi care nu prea văd de ce s-ar omorî cu firea pentru mobilizarea în susţinerea candidaturii lu’ domnu’ cerb sau domnu’ urs de la pădurea centrală.

Valul doi de mârâieli va veni dinspre candidaţii cu mai puţină notorietate, dar ceva mai activi în teritoriu (cică ar fi şi din ăştia câţiva), care se vor trezi trântiţi pe păşunea contaminată de culorile adverse. Altă sursă de mârâieli deci. Iar mârâielile se transformă uşor în huiduieli, răzmeriţă şi dezvăluiri bombă.

Valul trei de mârâieli va fi al candidaţilor sacrificaţi. Adică acei candidaţi aruncaţi în colegii evident ostile.

Evident, ciumeţii partidelor se vor refugia în zonele înalte, unde apele revărsate nu le pot strica şosetele. Este evident că, în aceste condiţii, un act de bravură va fi, în cazul PSD, de exemplu, să candidezi la Cluj. Iar dacă reuşeşti să şi obţii mandatul atunci nu mai e doar un act de bravură, ci achiziţie de marmură pentru propria statuie. Dar minuni de astea greu de văzut.

Un alt element de reţinut este şi acela care se referă şi la redistribuirea mandatelor realocate. Iar acesta este un motiv în plus ca mârâielile mai sus pomenite să crească în amplitudine.

Nu m-ar surprinde deloc să văd în toamnă o avalanşă de candidaturi independente, urmând modelul Oprescu. Adică oameni siguri de voturile lor în colegiu, care se hotărăsc să renunţe la umbrela ciuruită a partidului. Acest elan ar putea fi temperat doar de dificultatea colectării fondurilor necesare şi de nevoia de oameni la secţiile de vot- chestie esenţială în democraţia românească, pentru evitarea actelor de haiducie.

Abia după încheierea ciomăgelii dinlăuntrul partidelor candidaţii echimozaţi şi ghipsaţi, dar machiaţi strident şi coafaţi în culori sociale vor purcede la flegmuirea cu echimozaţii partidelor adverse.

Notorietatea nu e întotdeauna suficientă. Exemplul candidaturii lui Berceanu la preşedinţia CJ Dolj e un exemplu din care mulţi au tras, probabil, învăţăminte. Statutul de vedetă a propriului partid s-ar putea să nu impresioneze un electorat tulburat de dureri în cur.

În acelaşi timp culorile partidului rămân la fel de importante. Simpla aşezare a candidaţilor pe buletine uninominale nu va schimba prea mult din mecanismul de formare a deciziei de vot la ornitorincul naţional. Pentru grosul electoratului numele respectivilor candidaţi nu înseamnă nimic sau mai nimic. Aşa că, în cele mai multe din cazuri, se va vota tot după mecanismul „ăla e d’ai lu’ Băse” sau ” ăla e de la Iliescu” ori ” ăia-i trandafirii ?” .  Iar aici sprijinul numelor grele poate deveni esenţial. Care nume grele vor fi, însă, ocupate în propriile colegii. Pentru PSD, un Ion Iliescu neimplicat în cursă poate deveni astfel un atu important. La fel, dar la altă scară, un Teodor Stolojan, care va defila la braţ cu toţi Vasilică şi Gheorghiţă portocalii.

Dar deocamdată urmează faza pe partide. Şi abia apoi om vedea ce va mai fi. Pe durata verii vom fi ocupaţi cu numărarea răniţilor din această luptă.

P.S. La post scriptum aş mai nota câteva lucruri simpatice. Mai întâi strategia cu care se pregăteşte PNL să abordeze alegerile: lefuri, pensii etc. Metoda „suta de lei” a răposatului. O fi bine, o fi rău ? Tot dinspre PNL aud că se sapă în racolarea unor candidaţi pitoreşti. Tot respectul pentru Gabi Szabo şi kilometrajul ei, dar atunci când un partid cu pretenţii se trezeşte incapabil de a aduna nume cu care să umple listele electorale… te întrebi care mai e rostul acelui partid ? Nu mai punem la socoteală că partidul respectiv guvernează de patru ani.

E absolut ridicol să emiţi pretenţii de mare partid, să te proiectezi în posibile alianţe de guvernare etc. iar tu să ai probleme în a aduna câteva zeci de nume credibile şi votabile. Şi nu e doar cazul PNL. Şi PSD a avut copilul său minune, dar ăla măcar candida la consiliul local Ştefăneşti…

În fine ar mai trebui notat un lucru. Prezenţa, aseară, vreme de două ore a lui Corneliu Vadim Tudor la televiziunea eoliană. CVT-ul nu a comis nimic notabil. A pedalat în stilul consacrat, doar oleacă mai ponderat, parcă. Dar trebuiesc notate trei elemente:

– prezenţa lui la Realitatea e un semnal. Simpla prezenţă în haremul lui Băse indică o anume înţelegere.

– înţelegerea pare a fi susţinută şi de tonul blajin, duios cu care CVT s-a referit la nr.1 şi portocalii.  Omul e disperat. Face orice pentru a se asigura că trece pragul. Bate palma şi cu dracu’. Şi tocmai asta s-ar putea să îi fie fatal.

– PDL pare a îşi fi coagulat, în fine, o alianţă de succesuri: cu PNG şi PRM. Vivat ! Succesuri multe !

UPDATE: Via Ciutacu, aflăm că nici pedelicul nu stă cu mâna în cur. Si racolează politicieni cu viziune geostrategică şi verticalizare implicită. Hai că mutăm parlamentu’ pe Lia Manoliu. Nu, că ăla e demolat… Şi ? Ce dacă…