În epoca hiper-super-ultra-marketurilor e aproape o minune că mica prăvălie de cartier reuşeşte încă să supravieţuiască. Cea despre care vorbesc nu doar reuşeşte să supravieţuiască, dar are un dever de invidiat. I s-a dus buhul. Se găsesc aici lucruri pe care n-ai cum le găsi pe la supermarketuri. De la mitologicul muştar de Tecuci la alviţă, de la „roşii româneşti” la „salam Victoria adevărat”. Negustorul se făleşte că el face pe dracu în patru şi reuşeşte să găsească toate acele grozave produse pe care „le cere lumea” şi pe care greu le-ai putea găsi în altă parte. Muşterii nu lipsesc. Vin oamenii de prin tot oraşul.
Nimeni nu trece pragul prăvăliei fără să ia şi câteva sute de grame din produsul care face faimă prăvăliei: „parizer adevărat ca pe vremea lu Ceauşescu”. Mai vezi câte un sceptic luând felia de parizer şi mirosind-o neîncrezător. Adulmecă preţ de câteva secunde, apoi exclamă:
– Da, dom’le! Miroase a parizer, nu ca mizeriile astea de acum!
Apoi scepticul gustă puţin şi minunea e împlinită. Reacţia e instantanee:
– Ăsta e, domnule! Parizer adevărat!
Convins, omul cere jumătate de kilogram. Apoi se răzgândeşte şi cere un kilogram. Povestea se repetă în fiecare zi. În epoca în care se trage pe nară orice, la prăvălia asta mică, de cartier, oameni trecuţi de o anume vârstă se narcotizează cu miros de „parizer adevărat ca pe vremea lu Ceauşescu”. Efectul e vizibil instantaneu. Toţi parizero-dependenţii devin gureşi, răpuşi de o euforie a comunicării, predispuşi la nostalgii spontane, confesivi. Degustarea de „parizer adevărat etc.” induce o transă suspectă, o melancolie irepresibilă, un fel de extaz pe bază de mezeluri. La miracolul parizeresc se adaugă revelaţia biscuiţilor Eugenia „ca pe vremuri” şi miracolul „marmeladei la felie”. Muşteriii par toţi stăpâniţi de porniri ciudate, reacţionare, căpiaţi de impulsul restauraţiei bolşevic-gastronomice.
În faţa atâtor minuni, câte unul mai îndrăzneţ forţează nota: „Aveţi şi Carpaţi de Timişoara?”. Ori altul duce lucrurile în zone de-a dreptul metafizice: „Poate aveţi şi un pachet de BT?” sau „Erau nişte bombonele din alea mici-mici, le luam cu limba din cutiuţă… Cip le spunea…” Sunt oameni de o anume vârstă. Pentru ei intrarea în prăvălia asta echivalează cu o călătorie în timp. Dar printre muşterii se găsesc şi tineri, definitiv seduşi de „parizerul adevărat ca pe vremea lu Ceauşescu”. Şi lume bine îmbrăcată, coborâtoare din SUV.
După mai bine de 20 de ani de libertate, democraţie, economie de piaţă şi gastronomie capitalistă, iată, Parizerul adevărat ca pe vremea lu Ceauşescu funcţionează ca un ideal, sfidând revoluţii, anulând ideologii.
Suuper , parizer ca pe vremea lui Ceausescu :)) si unde e faimoasa dugheana :))
Ăsta e sindromul nu se mai fac cum se făceau cândva.
o să ştiu c-am ajuns blogăr adevărat în ziua în care „tanti” de mai sus va comenta şi pe la mine :))
în altă dezordine de idei, dacă prăvălia asta nu-i o metaforă ci chiar există şi e din Bucureşti aş dori şi eu pe mail.numele ei şi adresa şi vorbesc serios…
mulţumesc anticipat.
draga boemul nu sant o tanti , doar o pustoaica de 22 de ani , despre email il gasesti este public la mine pe blog , aici comentez deoarece imi plac articolele si ma amuza uneori , poate o sa ajung si la tine cine stie ,o zi buna tututror
off… se pierd comentariile prin wordpress 🙁
dacă prăvălia nu-i o metaforă şi e în Bucureşti aş vrea şi eu pe mail numele şi o localizare aproximativă, dacă nu chiar adresa exactă.
mulţumesc anticipat.
Nu e în Bucureşti, dar o fi şi pe acolo una.
Comentez! Introduc comentariul aici.
Cei care vor mezeluri proaspete, fara conservanti, coloranti si alte E-uri sunt ok.
Cei care vor parizer „ca pe vremea lui Ceausescu” ar trebui tinuti o noapte la coada. Maxim 300 de grame la fiecare, sa ajunga la toti. Odata pe luna. Pe cartela. Si daca comenteaza, in Dacia neagra cu numere de B cu ei!
Si-acum sa vad daca ma pot autentifica…
Sa se dea domne de cat o bucata sa junga la toata lumea.
😆
Ideea e clara, ce mezeluri avem acum pe piata sint mai proaste decit „alea cu soia” de pe vremea impuscatului. Iar eu, ca „parizero-dependent” pot sa spun ca am incercat TOT ce exista pe piata bucuresteana si n-am gasit inca parizer cu gust de parizer. 😀
Asta-mi aduce-aminte de frizerul pe care l-am iubit eu cel mai mult, cand eram doar copil. Habar n-avea el sa ma tunda. Mereu gresea cate o brazda „cu dichis” si dupa asta corecta… la zero. Insa eram copil si nu ma sinchiseam. Cand insa batranul se sfarsi, in locul frizeriei rasari o crasma…
De-atunci, visez sa intru intr-o frizerie ca aceea, in care un frizer, musai si barbier, infasurat cu-acelasi sort calcat si apretat, sa-mi spuna vrute si nevrute, iar eu sa-i sorb cuvintele, cautatura, fara sa-mi para ca vrea sa-mi intre-n gratii sau face pe desteptul.
Sunt gata sa ma mint frumos, ca l-am gasit, dar eu… mai sunt acelasi?
Si totusi, unde este „minunea”?
PS
BT nu am mai vazut nici la bulgari. Si am cam fost in ultimii ani pe la prietenii nostri cu ceafa groasa
[…] Prăvălia de lângă blocul lui Rabbi rezistă în economia de piață datorită „parizerului adevărat ca pe vremea lui Ceaușescu”. […]
la noi in Tg Mures gasesti parizer de.ala la un lant de carmangerii unguresti infiintate prin 1895 si care se numesc petry dar doar in mures sunt. au si plasticul ala rosu de-l invelesc. dar musai sa+l mananci cu mustar Danestar care iarasi doar in mures se gaseste. Singurul mustar adevarat si real si mustar…
mai avem si Tordai dar acolo gasesti alte bunataturi…
Nu stiu daca mai exista cu adevarat parizerul cu pricina, sau salamul Victoria … Ceea ce stiu sigur este ca din familia mea au lucrat trei la Fabrica de Tigarete Timisoara si e in conservare de mult. S-a facut acu vreo 10 ani un import masiv de tehnologie de ultima ora, au fost instalate minunile, nu stiu daca au mai apucat sa fie date in folosinta, dar fabrica s-a inchis si inchisa este si azi. Se spune ca tot ce se putea fura s-a furat … Aveau si ceva camere de hotel pentru oaspeti, undeva in spate …
era un banc, pe vremea lui ceașcă, cu o doamnă în vârstă care stă la coadă la băcănie și, când îi vine rândul, începe să întrebe, impertubabilă: cascaval aveți? răspunsul, sec și previzibil: n-avem; salam de sibiu aveți? n-avem; unt aveți? n-avem și tot așa, până unul de la coadă nu se mai poate abține și exclamă, siderat: Bă, ce memorie are baba!
se pare că am ajuns și la varianta inversă, când ne amintim când nu era nimic și ne și pare rău de asta. Mirosul ăla infect de parizer n-o să ne părăsească nările prea curând, probabil.
La boheme, nous ne mangions qu`un jour sur deux.
http://www.youtube.com/watch?v=DgwFEd_0bYU
Biata lume buna a batrânei Europe manânca, si ea, ca pe vremea lui Ceausescu, fara ca macar sa stie ca sufera de sindroame post-revolutionare si, culmea, fara sa consume mai mult de 300 de g. de mezel pe luna, din bun-obicei, nu din obligatie. Poate chiar ar visa dacii negre cu numere de bî, daca ar sta toata noaptea de straja democratiei.
Hmm, am ajuns să avem nostalgii şi regrete după „vremea lui Ceauşescu”…
Cum era bancul acela ?
” Pesimistul: Mai rău de atît nu se poate !
Optimistul: Ba se poate ! „
@
A bon entendeur, salut!
TRAIAN BASESCU- VIKTOR BOUT- TRAFIC DE ARMAMENT- TIGARETA II
(deocamdata, doar o scurta completare)
De curand, Monica Macovei a avut un “puseu” (aberant) de procuror.
Daca o incearca nostalgii “procuroristice”, ii furnizez Monicai Macovei un subiect cu adevarat interesant si autentic, legat de marea criminalitate organizata. Il poate recomanda, eventual, “gruparii” Daniel Morar et Cie- ii asigur pe toti ca investigatiile vor scoate la lumina nu doar o infractiune de mare complexitate, dar si implicarea unor pesonaje apartinand zonei de varf a politicii romanesti.
In noaptea de 16/17 aprilie 1998, pe aeroportul militar Otopeni ateriza o aeronava (venind din Bulgaria) incarcata cu tigari. Tigarile au fost descarcate- iar avionul, care a fost incarcat cu armament, si-a continuat drumul catre zone de conflict. A fost o operatiune de mare criminalitate organizata transfrontaliera in care au fost implicati- ca nume rasunatoare- Viktor Bout (ex-ofiter GRU si traficant celebru de armament), Traian Basescu (care a acoperit operatiunea la Bucuresti; TB este un vechi colaborator al lui Viktor Bout in materie de trafic de armament) si Ioan Talpes (“extensie” GRU si ambasador la Sofia, in epoca).
Din incarcatura de tigari (descoperita, la scurt timp, in urma presiunii media si a unui denunt) lipseau niste sute de baxuri (“partea” celor implicati) carora li s-a “pierdut urma”. S-a spus ca nu au fost gasite nici acum.
Baxurile respective au fost descarcate, in noaptea mentionata, la sediul de atunci al Grupului International de Protectie si Paza (GIPP) apartinandu-i generalului Dumitru (Mitica) Iliescu. Sediul se afla, atunci, in cartierul Floreasca, pe strada Turbinei.
Daca nici dupa aceste completari Daniel Morar et Cie (si Monica Macovei) nu pot stabili relatia dintre Traian Basescu si marea criminalitate organizata (trafic de armament) inseamna ca au nevoie de informatii suplimentare.
Oricand, cu placere!
P.S.
A bon entendeur, salut
Parizer…bleah!cea mai proasta alegere…e facut numai din resturi…
Rabbi, voi ajunge în curând în Constanta. Ai putea sa îmi devoalezi unde se afla magazinul de cartier care are parizer adevarat si salam Victoria, ca ador calatoriile în timp?
Ma gândeam : Circul Foamea din Vitan a ajuns Bucuresti Mall (ce ironie); la fel si ruina Circului Foamea de pe Trafic Greu, lânga care s-a edificat sfidator un Mc Donald’s, a fost darâmata si pe locul fostului circ s-a ridicat un alt Mall.
Aparent, consumerismul a învins comunismul. As vrea însa sa vad cum comunismul contracareaza prin mirosul de salam cu soia si gustul de cabanos de Tulcea sau de mustar de Tecuci. Si, mai ales, de ce dracu’ o fi lumea nostalgica dupa salamul cu soia. Oare din pricina ca s-a saturat de salamul cu plastic si chimicale (asta din capitalismul cel ticalos de la noi) si cel cu soia li se pare, de la distanta, mai cinstit?
În consecinta, ma închin cu plecaciune, rugându-te înca o data sa îmi spui pe unde este magazinul cu parizer ca pe vremea lu’ Ceausescu.
Am gasit Eugenia exact ca Ceasca,si culmea ,marmelada la cutie de lemn.Ce n-am gasit, este pasta de peste din tub ce seamana cu ce-l de pasta de dinti,si nici creveti din Vietnam.Nu de pomana s-a descoperit ca ce-l mai atragator miros sexual nu e cine stie ce parfum ci mirosul de placinta de mere(pentru domni).QED.
[…] toate cele de mai sus, Parizerul (aceasta institutie deja dupa cum inteleg, caci “Parizerul adevărat ca pe vremea lu Ceauşescu funcţionează ca un ideal“) e … un ideal de-a dreptul ideal. E roz, e fals, e din trecut, e purtator de nostalgii […]
Da` de ce scrii ‘ce-l’?
da chiar, de ce scrii „ce-l”? raspun-de 🙂
dati-le domnilor o adresa, oricare, cu usturoi sa fie.
Parizer ca pe vremea lui Ceausescu!!!
O mizerie, intamplator am facut o vizita la Popesti-Leordeni la fabrica de mezeluri care facea mezeluri pentru partid si am vazut cum se face parizerul si de atunci (1980) eu nu mai mananc asa ceva..
Intr-o istalatie ca o moara se puneau oase (parca erau luate de la Antipa) care se macinau si iesea o pasta din ele care intr-un malaxor se amesteca cu resturi de carne luate de pe alte oase doi saci de soia si o cantitate destul de mare de gheata se amestecau pana se infierbanta si apoi acest ameste era tras in membranele acelea de plastic si iesea parizerul.
Asa ceva se dadea la copii pentru ca avea un continut ridicat de calciu.
Dupa o operatie pe cord deschis si un AVC-scuzati greseala.Sunt din pacate o ruina si de multe ori circulatia in instalatia la mansarda da rateuri.LOL.”A”