Barcelona, Dinamo şi Olimpiada

Sunt dinamovist. Habar nu am ce mai înseamnă asta şi de ce. Adică într-o vreme, când mai aveam un vag interes pentru fotbal, ţineam cu Dinamo. Că trebuie să ţii cu cineva. Şi aşa a rămas. Azi nu cred că ştiu numele vreunui jucător de la Dinamo, dar la recensământ m-am declarat dinamovist. Mare şmecherie. Oricum, şi pe vremea când mă interesau chestiile astea, nu eram suporterul tipic. Adică nu făceam icter dacă ai mei nu câştigau cu orice preţ, n-aveam pete pe ficat dacă Dinamo mânca bătaie. Pentru că – aşa înţelegeam eu ideea de suporter- eu îmi doream ca echipa cu care ţineam să fie cea mai bună şi nu să câştige cu orice preţ. N-aveţi cum să nu recunoaşteţi: nu întotdeauna câştigă cel mai bun. Chiar n-aveam nicio erecţie dacă „ai mei” câştigau cu un penalty inventat sau cu golăneală de arbitraj. Ba, ţin minte, eram copil, l-am aplaudat pe Dobrin, într-o finală de cupă, când ne-a dat vreo trei boabe, făcându-le în ciudă arbitrilor. Asta e, am zis că nu sunt suporterul tipic.

Chestia e că, dacă mă uitam la fotbal, dacă ţineam cu Dinamo, era pentru că îmi plăcea fotbalul, în primul rând şi abia apoi pentru că îmi plăcea Dinamo.

N-am fost la super-şuşa cu Barcelona. Pentru că nu aveam de ce. Să-i văd pe „extratereştri”? Într-un meci la mişto, în care ăia au primit un purcoi de bani ca să vină să dea autografe? Nu, merci. Nu mă interesează. Am încercat, totuşi, să văd ceva din „meciul” respectiv la televizor, rezistând cu stoicism unuia dintre cele mai tembele comentarii pe care le-am auzit. Şi a fost exact ce mă aşteptam: o şuşă. Băieţii ăia au înţeles că-s musafiri şi s-au purtat frumos, dinamoviştii au înţeles că-s pe lângă sportul ăsta şi au fost penibili.

Dacă a rămas, totuşi, ceva de comentat, atunci e vorba de însăşi ideea meciului. Milionari bătrâni şi ramoliţi dau uneori căcălău de bani ca să facă şi ei o partidă de golf cu Tiger Woods, ca să aibă cu se făli în faţa amantelor şi ce poze arăta nepoţilor. Tiger Woods le ia banul şi încearcă să nu-i facă de rahat, pentru că ăia nu sunt adversari, competitori, ci clienţi plătitori. Cam aşa a fost şi cu „marele meci”. Diferenţa e că ăia de la Dinamo nu sunt chiar atât de bogaţi.E fuduleala ăluia care e fericit că a adus pe nu ştiu cine să-i cânte la nuntă.

Le vând un pont conducătorilor şi jucătorilor de la Dinamo. Exista posibilitatea de a juca pe bune cu Barcelona. Ba să mai primească şi bani pentru asta. Dacă ar câştiga campionatul şi s-ar califica în grupele Champions League. Iar dacă nu se întâlnesc în grupă cu „extratereştrii”, să se califice mai departe, în optimi, sferturi, semifinale. Şi dacă nici aşa nu le iese, să repet reţeta la anul, poate atunci se întâlnesc cu Barcelona.  Complicată soluţie, nu? Mai bine dai banu’ şi zici că ai jucat cu ei.

Sigur, spectacol, driblinguri, Messi etc. Şi? Am rămas cu ce? Cu o echipă mediocră, într-un campionat mediocru, care a jucat la mişto cu Barcelona.

La recent încheiatele Jocuri Olimpice am avut cele mai jalnice rezultate din ultimii 20-30 de ani. Am avut sportivi care au obţinut la o singură olimpiadă un număr de medalii comparabile cu ce a obţinut acum toată delegaţia ( comparabil spune!). Iar diseară preşedintele interimar primeşte şi premiază delegaţia noastră olimpică.

Poate nu vedeţi nicio legătură între cele două. Şi dacă n-o vedeţi, înseamnă că nici nu există.