Par sau impar

E simplu: viaţă sau moarte! Nu e simplu? Cum nu e simplu? Viaţă. Moarte. Ce nu e clar? Două substantive.

Substantivul nr.1:

VIAŢĂ

Substantivul nr.2:

MOARTE

Vedeţi ce simplu e dacă lucrăm organizat, contabiliceşte? Substantivul nr.1 înseamnă respiraţie, copii, uneori zâmbet, cărţi, lumea. Substantivul nr.2 se reduce la logica florilor în număr par.

Acum hai să vedeţi cum lucrurile devin şi mai simple.

Şase luni. În doar şase luni cineva poate deveni un sinonim al substantivului nr. 2. Pentru că o boală cumplită poate reduce totul la asta, în doar şase luni. 6 luni. Un cancer plecat în galop poate câştiga un rămăşag cumplit, în doar şase luni.

Sau, tot în şase luni, cineva poate redeveni sinonim al substantivului nr.1. Poate deveni substantivul însuşi. Ştiţi care e diferenţa dintre numerele pare şi cele impare, într-un buchet de flori? O singură floare – aţi crede. Nu! Diferenţa e de 15.000 de euro, lunar, vreme de şase luni. Nu e revoltător?

Prieteni, în mai multe ocazii v-am cerut ajutorul pentru a salva vieţi. Şi încă nu v-am mulţumit îndeajuns pentru ajutorul pe care cu generozitate l-aţi oferit, în mai multe ocazii. Acum am să vă rog din nou, cititori, prieteni şi trecători, am să vă rog mai mult ca niciodată să îmi fiţi alături.

Nu mai e vorba de un copil, aşa cum se întâmplă de prea multe ori. Ci de un om împlinit. O femeie de 49 de ani, conferenţiar universitar, un om de o rară nobleţe şi bunătate: doamna Adela Rogojinaru. E revoltător că un astfel de om, de o astfel de condiţie, după ani de muncă nu poate obţine cel mai simplu dintre lucruri: dreptul de a supravieţui! Pentru că preţul supravieţuirii este cel despre care v-am spus: 15.000 de euro lunar, vreme de şase luni. Asta e diferenţa dintre viaţă şi moarte! Adela are un cumplit cancer de piele pentru care există tratament, cu şanse maxime de recuperare totală! Da! Aţi citit bine: există o cale! Doar că pentru asta este nevoie de bani. Mulţi. Pe care un om care a muncit o viaţă, aici, în România, nu-i poate avea. Adela are, totuşi, altceva: semeni. Şi prieteni!

Ştiu că drama unui copil vă tulbură mai adânc decât suferinţa unui adult, dar vă rog să îmi fiţi alături. Citiţi aici ceea ce trebuie să aflaţi şi fiţi, vă rog, o dată în plus, prietenii mei dragi.

Nu vă cer nimic pentru mine, vă cer doar preţul unui buchet de flori. Fiţi voi cei care decid dacă florile din buchet sunt în număr par sau impar. Sunt multe moduri în care ne putem da semne că vremurile prin care trecem nu ne-au stricat de tot, nu ne-au dezumanizat, dar acesta e cel mai de preţ: dând viaţa unuia dintre semeni.

Ştiu că sunt citit de foarte mulţi oameni politici. Acelora dintre dvs, domnilor şi doamnelor politicieni, care vor păstra florile fără soţ în buchet, vă promit, le voi oferi publicitate electorală gratuită vreme de trei luni, indiferent de partidul din care face parte. Dacă vreo companie găseşte bunătatea de a o ajuta pe Adela, de asemenea, promit, va avea parte de reclamă gratuită.

Prietenilor din blgosferă care vor decide să îmi fie alături, de asemenea, nu le voi rămâne dator. Şi… prieteni… zău puteţi ajuta. Dincolo de vanităţile şi nebuniile noastre, de ceea ce ne leagă sau desparte, dincolo de trafic şi ambiţii, ar trebui, încă, să mai ştim alege dintre substantive. Vă rog, pe toţi, mai mult ca oricând: ajutor! Vă strig asta! Şi nu am să contenesc până când nu o vom salva pe Adela.

Ajutor! Mă auziţi?