Nesimţirea nu e o chestiune de protocol

Dacă iniţial MRU a pompat flit din vermorel, evacuând orice discuţie despre lista de cumpărături şi socotind totul doar o croşetare de „prostiuţe”, ulterior, văzând că se îngroaşa gluma pe măsura obrazului, s-a simţit dator cu precizări mai elaborate din punct de vedere gramatical. Doar gramatical, pentru că altfel domnul cu pricina, pare-se, tot n-a priceput de ce i se bate şoriciul obrazului. Ba dimpotrivă, în loc de simţite şi necesare scuze, domnul MRU se socoteşte îndreptăţit să zbiere la noi, că nu pricepem cum interesul naţional impune ca maţul său să fie bine umplut, tegumentele sale bine hidratate, urechile bine curăţate de gălbenuş, iar unghiuţele mumos bibilite. Ia să vedeţi:

Cand se ridica drapelul Romaniei pe catarg, nu-l ridici plin de pete (…) Rostul unei discutii e ca un demnitar sa aduca beneficii pentru tara sa, chiar daca ramane nemancat. Cand e vorba de interesul national, precupetesti ceva? Cand e vorba de interesul national, faci orice, cheltuiesti oricat, indiferent de cat este vorba

Ce au imaginarele „pete de pe drapel” cu ceara din urechi, monşer? Cheltuieşti oricât? Ce vorbeşti, monşer? Serios? Când eşti pe banii lu’ tac’tu, că pe noi ne frecaţi cu austeritatea. Interesul naţional cere ca cetăţenii să fie bine hrăniţi, nu demnitarii. Interesul naţional cere ca românii să aibă acces la servicii de sănătăte, copiii la educaţie decentă, nu să poţi tu chefui după bunul plac. Iar aia cu sireacul demnitar care rămâne – oh, cum tremură naturelul simţitor de atâta milă – nemâncat, chiar e deplasată, pentru că, scuzaţi, domnu’ Ungureanu, privind la rotunjimile care vă acoperă, chiar nu daţi impresia că nu v-am fi hrănit îndeajuns. Altfel, desigur, pot fi de acord că, în anumite situaţii, chiar nu-mi doresc ca demnitarul care mă reprezinta ( dvs., totuşi, nu mă reprezentaţi pe mine, nici acum, nici când aţi fost premier sau şef de securişti, ci pe cu totul altcineva, despre care, dacă insistaţi, putem discuta!) să se poată prezenta civilizat în situaţiile care impun un protocol. Şi aş vrea să subliniez: civilizat! Pentru că, în niciun caz, nu am nici aşteptarea, nici dorinţa ca cel care ne reprezintă să facă pe nababul, nici să se prezinte ca un puţoi de bani gata, dar pe banii mei. Iar prezenţa civilizată poate presupune şi un dineu cu un meniu decent, dar nu extravagant. Şi un pahar de udătură mai subţire, dar nu matoleli de neam prost.

În niciun caz nu e treaba noastră, a cetăţenilor, contribuabililor ori boilor cu drept de vot, cum vreţi să ne numiţi, să ne ocupăm de igiena dvs. personală. Cu asta ar fi trebuit să veniţi de acasă, domnu’. Dimpreună cu un repertoriu de şapte ani. Nu e treaba noastră să avem grijă să vă spălaţi la subţiori, să vă tăiaţi unghiile, tunsul frezatul sau excavatul  în urechi ar trebui să facă parte din inventarul dvs. de bune obiceiuri. Nu-mi povestiţi cum suntem noi datori să vă spălăm, ştergem la cur cu şerveţele moi, să vă tundem şi să vă pomădăm, pentru că îmi daţi spaime, domnule Ungureanu. Să  înţeleg că dacă nu aţi fi fost demnitar, aţi fi devenit un pericol pentru igienă, o bombă olfactivă sau ce? Când nu eraţi demnitar nu vă spălaţi? Nu vă tăiaţi unghiile? Nu, monşer, igiena personală nu e o chestiune de protocol, ci de bună creştere!

„Oriunde in lume, un sef de guvern are alocat un buget pentru cheltuieli specifice. Suma vehiculata nu reprezinta cheltuielile personale ale primului ministru, ci cheltuieli de protocol cerute de activitatea de reprezentare la nivelul Palatului Victoria si ma refer aici la toate activitatile echipei mele, incluzand primirea delegatiilor oficiale din strainatate, a delegatilor oficiali de inalt nivel, sedinta de guvern comuna Romania – Moldova etc.

Lista prezentata nu reprezinta o cerere a primului ministru ca persoana, ci ceea ce a considerat RA-APPS ca trebuie sa comande pentru acoperirea activitatilor de protocol”

Hai, zău! Au ales ăia de la protocol, de capul lor, nişte parfumuri, şi dumneata, docil, te-ai lăsat stropit cu ce a vrut RA-APPS? Nu simţi mâncărime la epiderma obrazului când scoţi aşa ceva de sub osul craniului? Nici nu mă interesează dacă ăia de la protocol au socotit, de capul lor, că trebuie să toace parale pe sulimanuri şi forfecuţe. Întrebarea este: le-ai folosit? Atunci, monşer şi stimat DNA, aici discutăm despre foloase patrimoniale necuvenite! Iar de data asta e o chestie serioasă, nu o bancuri de copil cretin, ca în acuzaţiile aduse lui Dragnea.

Ungureanu îi tot dă la muzicuţă cu măreţia dreptei şi virtutea măreţului capitalism, dar şi-a dus întreaga existenţă în postura de brav atârnător la stat. Din postura asta, iată, omul s-a deprins cu traiul bun şi cărturăreştile plăceri îndeobşte numite lux, dar încă şi mai potrivit numite „neam prost”. Şi crede că i se cuvine? De ce? Că aşa crede el. Pentru că a fost premier câteva săptămâni. Săptămâni în care ţara era sub zăpezi şi belelele curgeau, dar uite, MRU a avut vreme să se grijească şi de micile plăceri!

Aflat într-o emisiune la Realitatea. Theodor Baconschi, alt predicator de dreapta atârnat de bugetul statului, asemeni lui MRU, deprins şi el cu traiul bun pe banii proştilor, găsea potrivit sa expedieze chestiunea cu sictir: „Ei, uite, şi de aia n-a intrat România în Schengen, din cauza protocolului lui MRU!”. Nu, musiu, România n-a intrat în Schengen pentru că am avut miniştri de externe nesimţiţi, cretini şi incompetenţi. Ghici la cine mă gândesc! Despre extravaganţele lui Baconschi ar fi, de asemenea, de povestit. Şi el crede ca totul i se cuvine. Lui şi găştii lui. Oricui altcuiva nu. De ce? Că aşa zice el! Nu vedeţi petele de pe drapel? Păi? Uite de aia trebuie jacuzzi, să iasă petele, monşer.

Acum câţiva ani, Băsescu le punea avionul la dispoziţie lăutarilor din dotare. Pardon, intelectualilor personali. Adică Pleşu, Liiceanu, canibalistul Avramescu şi alte asemenea făpturi. Ca să îşi deplaseze dumnealor savantele cururi la Neptun, la o şuetă, o cafea şi un fursec. Din nou, tot pe banii proştilor. La acel moment dl. Liiceanu s-a arătat cu peste măsură de indignat de toate întrebările presei şi insistentele scrutări ale obrazului, exclamând ( citez din memorie!): ” Ce atâta caz! Nu are voie un mare intelectual al României să se deplaseze cu avionul când este convocat de Preşedintele României?”. Ba da, monşer. Pe banii lui, dacă merge la mare, la grisine. Că nu era urgenţă naţională, nu era CSAT convocat de urgenţă la Cotroceni. Dar Liiceanu manifesta aceleaşi simptome: lor li se cuvine! Ei sunt ( aşa au stabilit ei!) elite, bre! Şi li se cuvine! Cui altcuiva dacă nu elitelor drepte, cele care laudă hărnicia, cinstea şi iniţiativa privată, li se cuvine cel mai abitir sa înfulece ca neamurile proaste din banul public?

Repet, cheltuielile de protocol reprezinta un lucru firesc, atunci când ele nu ies din cimitirul decenţei. O prezentare civilizată nu înseamnă nici opulenţă, nici benchetuială, nici răsfăţ de mitocan pe banii publici. Toţi ăştia, însă, cred că lor li se cuvine. De ce cred ei asta? Pentru că li s-a îngăduit. Au primit îngăduinţă. Nu de la cetăţenii pe care ar trebui să-i reprezinte şi de la care aveau a cere, cu adevărat, îngăduinţă. Ci de la stăpânul lor. Cel pe care îl socotesc ei stăpân peste toate. Proprietar al României sau doar gestionar al magaziei numită România, în numele adevăraţilor stăpâni.

Nesimţirea, domnule MRU, nu este o obligaţie de protocol.