Nu importă dacă sunt sau nu microbist. Dacă gaşca proptită de Băsescu la TVR a făcut jaf, să-i văd la pârnaie. Altfel e simplu: TVR îmi haleşte o groază de bani, din abonamentul pe care îl platesc obligat şi din impozite. Iar acum, dacă am chef să văd transmisiunile de la campionatul european de fotbal sau jocurile olimpice, aflu că tre’ să-mi pun pofta în cui. A, da, desigur, din banii mei TVR a cumpărat drepturile de transmisie, dar le-a cedat, în bună parte, unui cablist. Şi, fireşte, tot ce pot face, ca întotdeauna, e să ridic din umeri şi să zic: asta e. Altfel, sigur, Ponta îmi povesteşte cum a trimis el corpul de control la TVR şi cum are el grijă să vadă poporul meciurile. Sau cum să se umfle iar maţul unui privat pe banii contribuabilului!
Sictir!
P.S. Poate nu se înţelege care e dimensiunea golăniei. La atribuirea drepturilor de televizare, TVR are un statut privilegiat, fiind televiziune publică şi având o largă acoperire – criterii esenţiale. Televiziunile comerciale, ca PRO TV sau Antena 1, de exemplu, nu au cum se bate cu TVR. După ce îşi adjudecă drepturile, în numele meu, abonat, TVR decide să revândă drepturile uni cablist, care retransmite doar către abonaţii săi. În felul ăsta criteriul „acoperire” e fraudat lejer. Pe lângă telespectatori, mai sunt prejudiciate şi televiziunile comerciale, care sunt scoase din competiţie de către televiziunea publică, pentru ca apoi, aceeaşi televiziune publică, să favorizeze o anume televiziune privată, anexată unui distribuitor de tv prin cablu. Toată ţeapa asta se întâmplă pe banii contribuabilului/abonatului, care e răsplătit pentru plata impozitelor şi abonamentului cu dreptul de a nu vedea programele la care era îndreptăţit. Sau plăteşte TVR, pentru toţi abonaţii, factura la Dolce?
Chit că-s abonat Dolce, deci „privilegiat” şi chit că am lucrat mai bine de 10 ani în Romtelecom (pe vremea aia ne ocupam doar de telefonie) nu-s de acord cu porcăria asta!!! Monstruozitatea aia de TVR s-o transformat într-o afacere privată cu capitalul nostru. Mai ales TVR1. Pe 2 mai vezi cîte ceva, gen „natură şi aventură” a lui Dan Păvaloiu de la Cluj şi „garantat 100%” a lu’ tizu’ Ştefănescu, care tot de la Cluj vine…
În rest pupinbasism la maxim.
Totdeauna transmisiile de la olimpiadă au fost transmise de TVR. (de fotbal mi se rupe). Chestia cu „revinderea” îmi face greaţă.
Banzai!
Cica ar trebui sa-nchei cate-un contract si cu Romtelecom, dar si cu RDS, ca-s trei „televiziuni” care transmit: TVR (teapa voua tuturor, adicatelea), Dolce Sport si Digi Sport. Sa nu-ti vina sa le bagi furcuta-n oua? 😀
unde întorci capu lighioane manglitoare
definiția primarului: unu care halește butoiu de rahat că la fund e aur
[…] blogul emisiunii „Ora de business”! Tu ai vrea să ieși cu ea? • TVR a cedat o groază de meciuri de la Euro către Dolce Sport. Deci, dacă aveți vreo gagică abonată la Romtelecom, ar fi cazul […]
se va tramsmite si la tvr, pana la urmă. Problema mea cu antenele, la genul ăsta de manifestări, sau cu alte televiziuni care ar putea participa la licitatii, e ca nu se ostenesc sa le faca HD. ditamai trustul Intact, nu-i in stare sa+si faca, macar pe un canal, tvhd? e ca si cum ai fi refuzat sa treci la tv color, în anii 90
curata nesimtire!!!!
Golaniile astea ma fac sa accept fie si pentru o clipa ideea ca poate-i mai bine ca statul sa fie redus la minim. O greseala enorma, dar aici ajungi cu gandul daca nimeni nu mai raspunde pentru jaful din ograda statului.
[…] uit la Rusia-Cehia, undeva pe net, că altfel nu se poate. Tocmai ce-au dat gol rusnacii, iar eu voiam să postez că ţin cu […]
[…] mă piş pe conducerea TVR! Share […]
@mircea1965
Antenele n-or sa fie HD nicidecum, pentru ca nu asta ii intereseaza, ci altceva – stim noi ce 🙂 Plus ca HD inseamna camere noi, decoruri noi, oameni instruiti.. NOT!
voi vreti sa vedeti toate competitiile sportive, gratis, in fullHD, cu numai 4 lei/luna ?? hai sictir !