Nimeni nu are cum fi cruţat de epidemia de becalită judiciară. Ieri tot norodul a înţepenit cu micul în furculiţă, aşteptând să vază dacă la apus de soare o să mi-l condamne. Şi l-au condamnat, ca atare coarda vorbirii naţionale a intrat în misie şi a vibrat până s-a făcut de nani. Nimic de mirare că, şi de data asta, reacţiile rumânilor s-au împărţit în două. M-aş fi avântat să spun că, în condiţii normale, decizia justiţiei ar fi trebuit doar notată cu valoare de inventar şi atât; reacţiile mai mult sau mai puţin emoţionale nu-şi au sensul, fiind vorba de o decizie care nu ne priveşte direct. Dar nu suntem noi singura naţie care stă cu urechea ciulită la ciocănelul judecătorului. Au mai existat şi pe la alţii mega-show-uri judiciare, că a fost vorba de O.J. Simpson sau altceva.
Personal îmi e greu să mă decid pentru un anume tip de reacţie. Pe de o parte simt o anume naturală compasiune pentru un om aflat într-o situaţie dificilă. Pe de altă parte ştiu că personajul respectiv s-a băgat singur în rahat, în repetate rânduri, iar ajuns acolo a tropăit ca un căpiat, cât să se asigure că sar stropi în toate direcţiile. Aşa că pot privi toată povestea asta cu relaxată indiferenţă. Postura asta, recunosc, are certe avantaje. Poţi asculta argumentele ambelor părţi fără să te apuce dracii.
Gigi Becali e un personaj zgomotos, mai degrabă imatur, obraznic, insuportabil. Dar pentru asta nu se face puşcărie. Puşcărie se face pentru pungăşii. Nu cunosc dosarul în care a fost condamnat, aşa că nu pot comenta decizia instanţei. Când eram copii, după ce vedeam vreun film cu bătăi, ne cocoţam şi noi pe garduri, ne făceam coif din ziar şi ne credeam mari super-eroi. Şi hâţa-hâţa pe garduri zbieram ca nişte apucaţi, ferm convinşi că e de ajuns ce am văzut în film şi gardul vecinului ca să devenim nişte grozavi. Becali face asta şi la o vârstă la care a schimbat deja buletinul de câteva ori. I-a povestit careva o carte pe care el oricum n-are de gând s-o citească şi i-a intrat în cap că e „războinicu’ luminii”. A văzut la televizor filmul lui Nicolaescu, „Mihai Viteazu” şi a doua zi era cocoţat pe gard crezându-se voievod şi el. Asta e ţăcăneală, imaturitate şi pentru aşa ceva nu se face puşcărie. Ridicolul nu e sancţionabil penal. Pungăşiile da.
Şi ajungem la esenţa problemei. Care ne priveşte pe noi şi are doar buricul tăiat de la întâmplarea lui Gigi Becali. Există, în vizuina naţională, o categorie mult mai numeroasă decât suntem dispuşi să admitem (mă încumet să spun că e categoria dominantă, majoritară) de oameni pentru care „combinaţia”, „şmenul”, „descurcăreala”, „învârteala”, „trasul statului pe ţeavă” şi „şmechereala” reprezintă nu doar solide repere culturale, ci un autentic mod de viaţă. Orice „şmecher” care reuşeşte să facă o golănie e aplaudabil. Un derbedeu plin de tupeu, care şmenuieşte valori îndeajuns de mari e nu doar respectabil, devine un model de urmat. Sigur, în cazul lui Becali mai există şi puseele paradoxale de generozitate. Şi credinţa prăbuşită în bigotism. Care şi ele devin tot golănii atunci când se transformă în prilej de circ.
Există şi o altă categorie de români. A celor care chiar cred în valorile tradiţionale, pe care unul ca Becali doar le maimuţăreşte. A celor care trudesc din greu pentru fiecare franc, înghiţindu-şi obida, înghesuiţi de facturi, griji şi drămuindu-şi existenţa aşa cum îşi drămuiesc şi unicul bănuţ. Pentru aceştia e greu de înţeles cum, „din muncă cinstită”, personaje bizare, echipate cu o inteligenţă de strictă supravieţuire, reuşesc să dosească averi incredibile. Pentru aceştia, actele de „generozitate” ale unuia ca Becali sunt ca un scuipat în ochi, afişarea credinţei becaliene e o batojocorire a credinţei lor, autentică şi cuminte.
Mai există o categorie. A unei prezumtive, incerte şi confuze clase de mijloc. Alcătuită dintr-o populaţie pestriţă, care se revendică de la cea de a doua categorie dintre cele pomenite mai sus, dar aspiră cu nesaţ la prima. Care inspiră principii şi expiră şmecherie. Care ţinteşte tribuna intelectualităţii, dar nimereşte mereu în peluza sferto-docţilor. O categorie ambiguă de oameni care nu au reuşit să împace ceea ce cred ei despre ei cu ceea ce sunt de fapt. Cărora le pute România aşa că fac vacanţele la bulgari, unde îşi pot exersa rudimentele de engleză. Fireşte, excepţiile sunt datul oricărei cauze.
Nimic de mirare, deci, că într-o astfel de afacere judiciară precum cea despre care vorbim şi reacţiile se împart. Există reacţia: „Băi, păi dacă şi unu’ ca Gigi o păţeşte… atunci noi chiar suntem în dificultate. Trebuie să zbierăm!”. Apoi există reacţia: „Bine că mai intră şi câte unul din ăsta, nu doar amărâţii!”. Reacţii pe care le socotesc egal greşite. Mai avem, desigur, şi hlizeala celor cu acces la internet şi mult timp liber, pentru care orice ştire devine ocazia de a „socializa”, testând rezistenţa la întindere a ideii de umor.
Afacerea pentru care e fugărit Becali e una în care statul român ar fi fost păgubit, în urma unui schimb de terenuri. Acelaşi stat român, proprietar al aceleiaşi justiţii, care ţinea morţiş să ofere cadou unor străini aurul de la Roşia Montană. Acelaşi stat care insistă să cadorisească o companie străină cu exploatarea gazelor de şist, primind la schimb prăpăd şi flegme în ochi. Acelaşi stat care s-a împrumutat cu 20 de miliarde sărăcindu-şi şi înfometându-şi cetăţenii, pentru a salva nişte bancheri străini. Este exact acelaşi stat! Acelaşi stat pentru care golănia Robertei Anastase e doar o nostimadă pasabilă! Justiţia nu funcţionează şi nu trebuie să funcţioneze prin comparaţie. Nici evaluările noastre asupra justiţiei nu ar trebui să funcţioneze astfel. Dar dacă nu încetăm să privim şi lucrurile pe care tocmai le-am pomenit, atunci vom înţelege de ce statul ăsta e aşa cum e şi de ce justiţia stă frumos la poză, când vin fotografi de afară.
Am bifat subiectul obligatoriu.
P.S. Observ că prieteniile din USL se manifestă tot mai intens, iar unii pesedişti bat subţire toba pe ideea că Becali a fost adus în Parlament de catre Crin Antonescu. Ceea ce e corect. Crin a făcut o enormă prostie. Dar are măcar meritul de a nu-l fi adus el pe liste şi pe Cătălin Voicu, da?
http://www.youtube.com/watch_popup?v=lH55WnskIxA
In Italia artistii inca isi mai asuma rolul de modele sociale. Poate se inspira si ai nostril, ca inca mai avem oameni subtiri capabili sa cultive valori reale si opinii corecte.
Maitre, sper ca la exceptii ma incluzi… 😉
„Fireşte, excepţiile sunt datul oricărei cauze.”
,, Pentru aceştia e greu de înţeles cum, “din muncă cinstită”, personaje bizare, echipate cu o inteligenţă de strictă supravieţuire, reuşesc să dosească averi incredibile. Pentru aceştia, actele de “generozitate” ale unuia ca Becali sunt ca un scuipat în ochi, afişarea credinţei becaliene e o batojocorire a credinţei lor, autentică şi cuminte.”
Aiic ma bag !
erata : aici
Corect. Becali se maimuțărește. Pentru că norodului îi place asta. E simpatic, nu? 🙂 Iar el își permite. Dar asta nu contează prea mult în ecuație.
Adevărul e că Becali a făcut, face și probabil va mai face „învârteli” și „șmenuri” pentru că a avut, are și probabil va mai avea posibilitatea.
Pentru că niște neni la fel de dubioși ca și el, dar investiți cu niște funcții, niște neni îmbrăcați în haina statului (degeaba?), în sfârșit niște neni puși pe căpătuială I-AU PERMIS asta.
Dacă alde Cioflină și Babiuc ar fi fost onești… Dar asta ține de realismul magic… e ca vrăjitorul cu fluturii lui galbeni, al lui Marquez… Ar putea să existe, dar nu a văzut nimeni, încă, așa ceva.
Restul e tăcere.
Rabbi, pe 25.04.2013 (adica acum nici o luna) acelasi razboinic al luminii stinse a fost gasit vinovat de Curtea de Justitie a Uniunii Europene pentru comportament inadecvat (ca sa folosesc eufemismul maxim) la adresa minoritatilor sexuale. Despre respectiva decizie (dosar C-81/12) nu s-a scos nici o vorba, nici un tapaj. Dar când e vorba de închiderea persoanei becaliene, scandal maxim.
E clar, eu nu pricep ce vrea presa din România.
Cum? A fost găsit vinovat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene? Adică a chestiei ăleia care ne obligă pe noi să asomăm porcii și din cauza căreia ne stă micu-n gât? Hai, bre, ne lași cu UE asta a matale… Nea Jiji siguuur avea dreptate. Ia mai dă-i în mă-sa de homalăi! Aicea e vorba de altceva,bre! Și ce, matale vrei să știi ce e în mintea lu’ madam Drăgotescu, de exemplu? Ia vezi!
Sub genericul „Și politicienii e oameni și suferă și ei”, vă prezentăm: http://www.rtv.net/antonescu-am-un-sentiment-de-profunda-tristete-si-de-solidaritate-in-plan-uman-fata-de-becali_80711.html
Zdai seama? Ponta ne spune că îi e simpatic, Antonescu simte tristețea direct în plexul solar, soțietatea, dragul mieu, îl adoră și, estimp, Măria-Sa ce-mi face? Tace, înțelepțind masa plumitivilor. Adicătelea, vezi, dom’le, ăsta nu obstrucționează justiția… nu-și dă cu părerea ca proasta-n târg… el cujetă pentru binele nației…
„Există, în vizuina naţională, o categorie […] de oameni pentru care “combinaţia”, “şmenul”, “descurcăreala”, “învârteala”, “trasul statului pe ţeavă” şi “şmechereala” reprezintă […] un autentic mod de viaţă.”
Atata timp cat este vizibil „cu ochiul liber” ca acest „model de comportare” aduce succesul socio-economic, si cat mai este la fel de vizibil SI faptul ca „tunurile” scapa (mai-)intotdeauna nepedepsite (spre deosebire de multe dintre „tepele” marunte, de unde nu prea ai CE sa imparti in suficiente parti suficient de mari), poti sa-i condamni din tot sufletul? Oamenii vor sa parvina, au in fata exemplul „unora” (care nu-s mai presus de ei ca putere de judecata) care au reusit (repede si usor) s-o faca, ei se simt in stare s-o faca si ei (pe aceeasi cale, desigur, caci ACEST „model” il au in fata) – atunci DE CE sa n-o faca?
(Si-apoi… pe de alta parte, CONSTATAM cu totii, mereu, cum „statul” ne da noua mereu ba „tunuri” mai mari, ba „tepe” mai mici; CUM sa nu vrei „sa-ti iei revansa”, facand (intr-un fel) „justitie naturala”?)
„…puseele paradoxale de generozitate.”
DE CE „paradoxale”? Omu’ si-a folosit (din plin) latura agresiva (cruzimea si incrancenarea) pana a reusit. Acum isi manifesta latura compatimitoare a firii, ca – slava Domnului! – „are de unde”. (Sau nu stiai ca firea omului (in principiu, nu numai a lui) este duala, ca in natura omului coexista binele si raul – chiar daca unul dintre aspecte este predominant?)
„…credinţa prăbuşită în bigotism.”
Nu ma pot pronunta categoric (nu-l cunosc personal, nici indeajuns de bine) dar consider ca nu este exclus ca acea credinta a lui sa fie autentica (asa cum o simte el), doar nu (si-)a rezolvat paradoxurile incalcarii de catre el a „poruncilor” si „sufera” la capitolul „decenta si coerenta a modului de manifestare”.
„A celor care trudesc din greu pentru fiecare franc, înghiţindu-şi obida, înghesuiţi de facturi, griji şi drămuindu-şi existenţa aşa cum îşi drămuiesc şi unicul bănuţ.”
Pai PE ASA UNII te astepti sa si-i ia Becali drept model? Sa munceasca „pe chinuitelea” pt mai-nimic in loc sa stea pe sume mari? ASA crezi ca ar concepe el „sa faca avere” – si sa mai si reuseasca?
„Mai există o categorie. A unei prezumtive, incerte şi confuze clase de mijloc […] Fireşte, excepţiile sunt datul oricărei cauze.”
Incerta si confuza ESTE ea, dar ipotetica (pardon: „prezumtiva”) (consider eu ca) nu-i, ci este doar excesiv de ne-numeroasa (ADEVARATA „clasa de mijloc”) (ACESTIA constituie „exceptiile”), respectiv de „ne-„de-mijloc” ” (cei relativ multi care se revendica (in mod iluzoriu) drept apartinand clasei de mijloc dar care in realitate nu reprezinta mai mult decat (IN CEL MAI BUN CAZ) o patura superioara a clasei de jos (atat ca resurse materiale disponibile si ca perspective – tot materiale – cat si (MAI ALES) ca educatie (in special – dar nu numai – economica) si ca mentalitate).