AcasăRabbi ziceDespre torţionari vreţi să...

Despre torţionari vreţi să vorbim?

În grozava luptă a marilor bărbaţi cu bau-baul comunismului, la 24 de ani de la parastas,  au venit acum la rând câţiva hodorogi. Nu ne putem bucura în voie de binefacerile şi răsfăţul capitalismului românesc de tip alba-neagra decât dacă râgâim anti-comunism între ciorbă şi salată. Să fie, dacă aşa e moda. Dobitoc bătrân, nea Stere mai are şi el uneori dreptate: „o fi comunismul de căcat, dar ăştia de 25 de ani tot vând ce au construit comuniştii şi încă n-au terminat! da’ ei… când mama dracului mai construiesc şi ei ceva?”

Ultima mare bătălie  a anti-comuniştilor e cu nişte rablagiţi, nişte hodorogi,  botezaţi ad hoc „torţionari comunişti”! Foarte bine! Jigodiile alea să plătească pentru porcăriile făcute, aşa cum se cuvine! Pentru ticăloşiile pe care le-au comis nu există nici prescripţie, nici uitare, nici iertare. Doar că te apucă sila când descoperi că nici aici nu e vorba de justiţie, nici de dreptate, ci de răzbunare turbată, de propagandă jegoasă şi golăneală pe faţă. Jigodiile alea bătrâne sunt fugărite acum doar pentru că ticăloşiile lor s-au întâmplat în comunism. Dacă se întâmplau acum… nici în cur nu-i durea. Pentru nemerniciile de acum nu mai plăteşte nimeni.

Procurorii care fugăreau amărâţii pe tarla, ca să-i întrebe de votul de la referendum, sunt bine mersi! Că doar ei n-au torturat ca bestiile alea de comunişti, iar nişte intimidare, puţine ameninţări acolo… astea nu se pun, aşa se procedează în democraţie ca să fie lumea veselă. Javra care a omorât o copilă pe trecerea de pietoni nu plăteşte. Că e prosperă figură a capitalismului şi deţine lovele, pile, tupeu. Adică resursele fundamentale ale capitalismului de ţambal românesc. Ba mai dă şi statul în judecată că a stresat-o procesul.

E bine că îi fugărim chiar şi acum pe rahaţii ăia de torţionari comunişti. E bine. Tortura, bătaia, practicile inumane nu se iartă. Doar când găzduim închisorile CIA, atunci e altceva. A, da, uitaseţi, nu? Că v-aţi luat cu anti-comunismul şi fugărirea unor căcaţi bătrâni şi aţi uitat că România a găzduit ( şi pare-se că încă o face!) odioase stabilimente dedicate torturii. Doar că de data asta ăi care frigeau deştele cu autogenu’ erau agenţii celui mai viril capitalism, aşa că e voie, doar avem parteneriat strategic. Toate abominaţiile alea nu mai revoltă pe nimeni. Foştii activişti de mâna a şaptea, deveniţi anti-comunişti, n-au zbateri la chestia aia, că acolo era pe axă, tortura era din aia bună, capitalistă, cotată la bursă. Că doar noi nu apărăm principii, nici valori umane, ci integritatea membranei în care e înghesuit salamul!

Important e că s-a mai deschis o bortă, de unde să ţâşnească nişte ură în ograda românească cea copleşită de creştinism militant şi McUmanitate. Pentru că, din nou constatăm, nu avem valori reale pe care să le respectăm, nici măcar valorile fundamentale ale umanităţii, nu avem nici principii. Avem doar goarnă în loc de gât şi un maţ enorm în loc de toate celelalte.

P.S. Nu pot să nu-mi amintesc scene de prin ’90, când hoarde de cretini îl înjurau pe Coposu ( a, şi asta aţi uitat?) şi purtau sicrie şi cruci cu numele lui, urându-i de bine. Doar puţini ani mai târziu aceleaşi hoarde „îl plângeau pe senior”, iar azi vor belirea jigodiilor ălora de torţionari comunişti. Pe urmă votul popular l-a ales preşedinte pe Băsescu. Bine, pa!

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

6 Comments

  1. Dear Rabbi,
    Revolta la români este întotdeauna direct proporţională cu interesul şi invers proproţională cu apărarea valorilor . Când d-l Băsescu lua în derâdere în mix-ul de guvern dreapta-stânga( au, ce crimă!) pe fruntaşii ţărănişti, pe Ticu Dumitrescu cu legea lustraţiei, etc, era baiat de gaşcă, mulţimile avide( şi vide ) îl aplaudau. D-l Băsescu era de stânga, d-l Diaconescu era de dreapta, dar era în interes naţional, nu era o alinaţa de curve şi peşti, cum o prezintă acum pe alianţa USL. Da, torţionarii sunt ceva câh, dar nui cei americani, pentru că, nu-i aşa, de la curcubeu ni se trage. Ai lor, ai americanilor, nu sunt câh, doar interesul naţional primează. Da, natura trebuie protejată, dacă nu ne legăm cu lanţurile de sonde… dar Gold Corporation, este de interes naţional. Urmăriţi-le interesul şi veţi şti, de fiecare dată, la ce să vă aşteptaţi! Aştept ( cu interes total), candidatura d-nei Udrea, candidatură care va da sens, tot războiului bezmetic şi agitaţiei sifonistice a d-lei Băsescu, din ultimele luni!

  2. Dom-le, ideea e că periodic îi străbate (pe formatorii de opinie) câte-o fior de inspiraţie anticomunistă, să le mai dea să mănâncă şi gura lor ceva, „specialiştilor” în trebi din astea. Asta şi pe fondul lipsei altor subiecte pe care presa să le mestece cu oareş’care succes. Şi profită că încă mai au obiectu’ muncii, torţionarii Parkinson şi Alzheimer în viaţă.
    Da’ să fim liniştiţi, anticomunismu’ lor, ca şi pe vremuri lupta de clasă nu se va termina, ba se va ascuţi. În faza următoare vor înfiera stafii şi pen’că nu vor mai putea dresa procese etapa va deveni evident superioară, că se va muta în plan spiritual! Hă, hă, hă!
    PS – Doar că mi se pare că campaniile astea nu prea mai stârnesc interesul nimănui. Dacă vor realiza asta poate vom avea şi noi şansa să scăpăm de… radicalizarea anti…! 😯

  3. Am urmarit si eu emisiunea lui Gadea si nu am inteles de ce dintre toti amaratii de pensionari, singurul comparat cu tortionarul principal a fost Regele Mihai, care drept sa spun a capatat cam mult pentru 7 ani de serviciu.

  4. În sfârşit, anul acesta avem de toate, s-a îndeplinit visul domnului Caţavencu, am intrat în rândul lumii, ne-am recuperat teroristul nostru şi am descoperit torţionarul ascuns în pivniţă timp de 23 ani 🙂

    • Nu chiar „de toate”: inca n-au fost „dati pe fata” (in mod oficial, nu prin zvonuri si barfe) „teroristii arabi” care au tras la revolutie, nici esotericele personaje care i-au determinat pe mineri sa vina la Bucuresti sa planteze flori…

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...