Pe buza fântânii, Maimuţa grizonată hohotea neîncetat, scuturând lanţul care cobora prin gâtlejul fântânii spre maţele pământului. O duhoare cleioasă, împuţită, se ridica din adânc, mozolind piatra umedă şi spărgându-se la ieşirea din fântână, desfăcându-se ca o hârtie mototolită şi aşezându-se, cu capul în mâini, ca într-o dintotdeauna meditaţie, pe cochilia melcului erudit, care moţăia lângă fântână, consumând reverii despre marile umezeli.
Măgarul Stephenson se întorcea de la câmp, fluierând vechiul cântec „Noi suntem în subţioara istoriei şi aici totul miroase a var”.
-Se fac potcoave bune anul ăsta? l-a întrebat Porcul lunii, înfăşurându-şi trompa în jurul gâtului, ca pe un fular, pentru a-şi menaja glasul cu care, la lăsarea serii, avea să le strice tuturor: Veniţi de luaţi întuneric!
-Anul ăsta n-am mai semănat potcoave! i-a răspuns Măgarul Stephenson. Se anunţă un an cu burtă şi chelie, a scris la gazete, aşa că am semănat porţi cu două zăvoare!
-Şi astea cum sunt? a mai întrebat Porcul lunii, doar pentru că învăţase la cursul de râgâieli politicoase că o conversaţie civilizată e alcătuită din minim două întrebări şi două răspunsuri.
-Cu două zăvoare! i-a răspuns Cel Care Nu Pune Niciodată Întrebări.
-Tu nu exişti! l-a repezit Maimuţa grizonată.
-Aşa e… – a oftat cu obidă Cel Care Nu Pune Niciodată Întrebări. Şi a continuat să nu existe.
Colbul a pornit să se ridice, nestârnit de niciun vânt, de nicio adiere. Se ridica uşor, în vălătuci moi, unduind fuioare subţiri, care…
-Ăsta iar a luat-o razna! şi-a ieşit din fire Prispa Niciunei Case. Stai naibii liniştit!
A scuipat de trei ori. Colbul a scos limba la ea şi s-a domolit, aşezându-se cuminte acolo unde îi era locul.
Apoi s-a făcut linişte. Liniştea avea forma unui cub căruia cineva îi sfârâmase un colţ. Pasărea inutilă a acoperit liniştea cu o prelată şi a zbierat către Maimuţa grizonată:
-Tot secată e fântâna?
-Depinde din ce punct al istoriei priveşti! i-a răspuns Maimuţa grizonată fără să o privească.
Atunci au venit grămadă oile polemice. Au golit căldările cu apă în fântână, bulucindu-se şi contrazicându-se despre cea de-a şaptezecişiopta zecimală a lui Pi.
-Voi când o să încetaţi cu porcăria asta? a întrebat Maimuţa grizonată.
-Care? a răspuns cu arţag Oaia C. Şi imediat a fost certată de Oaia A:
-Nu te băga! Am zis că lucrăm alfabetic! Tu urmezi după B. Eu sunt prima!
Apoi întorcându-se spre Maimuţa grizonată, a răspuns. Tot cu arţag:
-Care?
-Asta! s-a răstit Maimuţa grizonată.
Oaia A s-a întors spre grup:
-B, hai că e rândul tău! Răspunde-i!
-N-am chef. Mă piş! Să răspundă C!
Şi C a răspuns, fericită că o poate face acum procedural:
-Care?
-Asta! a strigat şi mai tare Maimuţa grizonată. Să aduceţi, cu găleţile, apă de la Râul concret la Fântâna secată.
Oaia D, obeză, s-a strecurat cu greutate în faţă, gâfâind, şi a explicat:
-Când… of, e greu… când… când umplem fântâna! Poate cândva ne decidem să devenim o ţară. Şi atunci vom avea nevoie de o fântână.
Cu toţii au rămas pe gânduri. Mai puţin Cel Care Nu Pune Niciodată Întrebări, pentru că nu exista. Au rămas pe gânduri până când un glas melodios răguşit le-a strigat:
-Veniiiiiiţi de luaaaaaţi întuneeeeeeeric!
Ce nebunie! Lucreaza intr-o veselie cel ce imparte intunericul! Si ce poate fi mai rau decat atat?
Vorba maimutei grizonate:” Depinde din ce punct al istoriei priveşti! “