Acasăcacatul in artaMor măcelăriile

Mor măcelăriile

La parterul blocului meu ( Nu e blocul meu, n-am devenit apropitar de beton îngrămădit, dar de vreme ce locuiesc în el, zic că e al meu; ipoteza că aş fi eu al lui fiind mult mai puţin atrăgătoare) exista o măcelărie. S-a închis. De fapt nu „s-a închis”, că măcelăria n-are diateză reflexivă. A închis-o dumnealui, patronul, pe care tocmai l-am salutat, în vreme ce lipea în geamuri un afiş pe care scrisese, cu litere mari cât falimentul: „Spaţiu de închiriat!”.

-Nu merge! mi se vaită patronul. (Ar trebui să îmbrac cuvântul ăsta în ghilimele?) Nu cumpără lumea. Ne-au omorât ăştia cu supermarket-urile.

Oftează. Oftez şi eu. Din politeţe. El crede că ştie de ce a scăpătat. Eu chiar ştiu. Dar nu-i spun. Mă îndoiesc că i-ar folosi la ceva. Îşi aprinde o ţigară, îmi oferă şi mie una. Îl refuz, le am pe ale mele. Îmi aprind şi eu una, deşi n-am niciun chef să stau la prohod cu el.

N-am nicio îndoială că frizura economiei naţionale nu depinde de „marii investitori”, care vin când e de supt măduvă din os (doar n-om ajunge să ne-o sugem singuri! – citiţi cum vreţi afirmaţia asta!) şi pleacă atunci când şi-au umflat maţul, nu înainte de a se căcă, făra a trage şi apa. Micul producător autohton, insoţit întru profitabil prieteşug de micul negustor – aici se află cheia unei economii cu ficatul sănătos. Mica brutărie de cartier, cu brutarul care se trezeşte cu noaptea în cap ca să frământe aluatul pe care l-a plămădit din făină cumpărată de la fermierul pe care îl ştie el şi în care are încredere. Micul măcelar, care tot asemeni se aprovizionează de la micul crescător, care nu-şi îngăduie să-şi bată joc de ceea ce produce. Şi tot asemenea, cizmar, cofetar, croitor ş.a.m.d. .  Aşa am văzut prin alte locuri şi aşa am văzut că e bine.

La noi însă nu se potriveşte. Şi nu se potriveşte pentru că românul nu vrea să fie brutar, ci patron de brutărie. Sau măcar de gogoşerie. El nu vrea să frământe aluatul, ci să găsească pe careva mai amărât decât el, care sa frământe el aluatul, pentru bani de nimic. Că de aia s-a făcut patron, ca să aibă unii pe care să-i pună la muncă. Apoi descoperă că salariile ălora costă. Că statul îşi vrea şi el partea şi afacerea gâfâie. Dar românul nu vrea mica lui afacere, de familie, prin care îşi dă de lucru sieşi şi alor lui, din care se întreţine. El nu vrea mica afacere. El vrea afacere! Să muncească alţii! El e patron. Îşi face cărţi de vizită, vorbeşte la telefon (cu contabila) se vaită că statul îi ia prea mult, că lefurile salariaţilor îl împovărează. Aşa că merge la mica înţelegere: juma din bani pe acte, restul la caiet. Iar caietul se mai pierde, se mai uită. Pe urmă apare constatarea că românii nu sunt muncitori serioşi. Că sunt puturoşi şi te mai şi fură. Asta constată orice patron de butic, fugit de la locul lui de muncă, să vadă ce fac vânzătoarele, pe care le suspectează că fură.

– O să ne ducem toţi dracu’! mi se vaită scăpătatul patron de măcelărie. O să ne cumpere străinii cu totu’! Că ne place să cumpărăm porcăriile lor, în loc să mergem la românii noştri!

Am intrat de câteva ori în măcelăria lui. De fiecare dată prăvălia era goală. Vânzătoarea, revărsată pe un scaun, stătea în uşa care dădea „în spate” şi dădea cu degetul în telefon. Nici n-a ridicat privirea când am intrat. Nici nu s-a sinchisit că exist. Nici pomeneală să îşi ridice osânză, să străbată micul hol şi să mă întrebe dacă am văzut meciurile, dacă am umbrelă, cum o mai duc cu sănătatea… să mă întrebe ceva! Am stat câteva minute, m-am holbat la vitrina frigorifică în care erau cutii cu margarină, parizer grecesc, feliat, la folie, halva bulgărească. Şi ceva cărnărie. Nu multă, nu foarte arătoasă. Asta a fost prima vizită.

A doua oară era o altă vânzătoare. Pe acelaşi scaun, dar cu alt telefon. Urla în telefon: „Nu mai mă dau, fă, cu decolorant că mi-a făcut aia permanentu şi a zis că mi-aduce ea de la turci vopsea de-aia originală!… Ce vacă e!… Aşa a zis? … Vaaai!” . Şi aşa mai departe. M-am salutat cu halvaua, cu margarina, cu sticlele de vodcă ( la sticlă de plastic, de 1,5 L) nou apărute. Cu aceeaşi carne de la vizita anterioară. M-am simţit ca la muzeu. Singur şi deprimat. Am dat să ies. Din culcuşul ei, vânzătoarea zbiară la mine: „Dacă vrei ceva să-i zici!”. Întotdeauna mă bucur când oamenii mă simt unul de al lor şi mă tutuiesc.

Au mai fost câteva vizite. O dată am întrebat de nişte ciolan de porc. N-aveau. Altădată de ceva carne de vită. N-aveau. O dată am avut noroc. Aveau piept de pui dezosat, de Slobozia. La casoletă. Dacă nu mă deranja că expirase de o zi, al meu era. Ultima dată m-am regăsit cu grasa care degeţea în telefon. S-a ridicat. A venit agale. S-a proptit în faţa mea. „Bună ziua!” am zis. Degeaba. Deja era absorbită de butoneala în telefon. Am întrebat ceva. A întins un deşt gros, slăninos. Mi-a arătat în ce vitrină să mă uit. În vitrina aia nu exista ce mă interesa. Doar eticheta cu preţul. Mai întreb o dată. Mai întinde o dată deştul. Mă duc spre uşă. Ea se scurge spre scaunul ei, cu ochii beliţi în telefon.

Acum „patronul ” e amărât. Închide lacătul. Aruncă ţigara. O striveşte sub călcâi. Oftează:

-Să văd de unde o să cumpere acum, că eu am închis! zice. Că eu înhchiriez şi îmi convine să stau din chirie, nu mai creez locuri de muncă, nu mai… Asta e!

Îmi strânge mâna. Se urcă în merţanul vechi, înmatriculat în Bulgaria şi porneşte. Vorbeşte la telefon. Iese cu spatele. Îl claxonează unul. Coboară amândoi, se înjură. Blochează traficul. Eu plec. E greu. Greu. Era o măcelărie atât de liniştită, în care puteai intra să te reculegi, să…

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

6 Comments

  1. Sa stii ca am vazut deseori magazine in care patronul vine si te intampina de la usa, te intreaba de sanatate, dupa ce cumperi sau doar te uiti iti multumeste si te mai invita sa vii si altadata. Ghinionul face ca toti astia erau irakieni, palestinieni si israelieni. Chiar si un chinez, dar ala o facea in limba gimnastica, pentru ca nu parea sa stie nici boaba de romana. Vorbesc acum de vremurile recente. Cu ‘jdemii de ani in urma, cand au aparut „mandatarii”, era unul care facea la fel, la o cofetarie vizavi de Palatul Telefoanelor, unde facea niste prajituri nemaipomenite pt vremea aia.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

- A word from our sponsors -

De citit

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...