Iar despre criză

O agenţie de rating ( agenţiile de rating sunt minunile alea de competenţă, rigoare şi clarviziune, care au făcut posibile vremurile minunate pe care le trăim) i-a strâmtat taiorul unchiului Sam. Toată lumea s-a pus pe pizduit agenţiile de rating, băuturile carbogazoase şi pizza vegetariană. Bursele au devenit spitale de boli nervoase, iar brokerii infirmiere puse să calmeze babele lovite de ipohondrie. Că agenţia de rating a greşit la socoteli cu vreo două mii de dolari, că prognozele sunt aşa şi pe dincolo. Discuţii şi para-discuţii. Nimeni nu s-a întrebat: de ce mama dracului se îmbracă unchiul Sam, moşneag serios, în taior, ca muierile?

Fetişul atotputerniciei pieţei, cârpit cu demenţa consumerismului şi fundamentalism neocon au născut haosul de astăzi. Şi ăsta e doar aperitivul. Cum nu sunt un decident în materie de economie planetară, am voie să am păreri. Ăia care sunt decidenţi ar fi trebuit să aibă soluţii. Dar şi ei tot păreri au.

Ani şi ani de zile s-a tot cântat corul dereglementării din opera “Cum să futem complet economia?”. Şi acum le-a ieşit. Au dereglementat, aşa cum scrie la catehismul neocon, eliminând tot mai mult statul din postura de agent de control şi reglementare. Rezultatul, firesc şi previzibil: crah, fraudă, haos. Când vine vorba de criză, cauza este rapid identificată: scăderea consumului. Când e vorba de soluţii din nou sună simplu: stimularea consumului. E ca şi cum i-ai spune unui drogat aflat în sevraj că pentru a-şi salva viaţa trebuie să-şi mărească doza.

America e cel mai bun exemplu. Un paradis consumerist. În care  paradigma economică e simplu formulată: consumul stimulează economia. Şi un întreg sistem a fost fabricat pentru a “stimula economia”. Un complex militar-industrial care să asigure resursele necesare. America este dependentă de importurile de resurse energetice. Electricitatea vine, în bună parte, din Canada. Petrolul din Venezuela şi Golful Persic. Cu toate astea consumatorul american plăteşte un preţ net inferior ( faţă de cel plătit de europeni) pe combustibili. Pentru că trebuie stimulat consumul. Pentru că producătorii de autoturisme ridicol de ineficiente trebuie să supravieţuiască. Iar consumul ăsta poate fi, în permanenţă, asigurat doar cu ajutorul sfântului credit. Adică amanetând ziua de mâine. Adică rostogolind la nesfârşit bolovanul datoriilor. Consumând mult mai mult decât îţi poţi îngădui, ca individ, companie sau stat.

Atunci când câteva importante bănci americane, din cauza hoţiei, prostiei şi incompetenţei, au intrat în rahat, statul american a uitat versetele dereglementării, decalogul neintervenţiei şi catehismul atotputerniciei pieţei şi a scos nişte sute de miliarde pentru a salva… afacerile private. Astăzi, acelaşi stat american constată că, de fapt, el însuşi are o problemă. Că el însuşi e dator vândut şi că de fapt, poate, nu-şi îngăduia să pompeze acele sute de miliarde. Că poate risipeşte neîngăduit pe programe militare – aşa cum făcea odinioară Uniunea Sovietică. Dar programele militare sunt vitale. Cu ajutorul lor se obţine petrol ieftin. Cu petrol ieftin, nu e aşa, se “stimulează” consumul. Iar pentru risipa şi obsesia consumului din hamburgărie nota de plată e trimisă către toţi cetăţenii planetei. Explicaţia e simplă: plătiţi, că dacă nu… ne prăbuşim; şi când ne prăbuşim vă băgăm pe toţi în rahat.

Consumul e o sursă de creştere a economiei, desigur. Multă vreme s-a vorbit despre creştere “sănătoasă” şi “nesănătoasă”. La fel cum vorbesc astăzi “marii economişti” despre faptul că “băncile trebuie să dea drumul la credite pentru a stimula consumul”. De fapt sănătos este să consumi cât produci. Iar dacă te împrumuţi, să o faci penru a produce mai mult şi abia apoi pentru a consuma mai mult. Nu sunt eu consilierul lui Obama, dar mie aşa îmi sună sănătos. Mi se mai pare sănătos să gestionezi raţional resursele scumpe şi limitate. Dar eu nu-s specialist. Nici n-am pentagon în podul casei.

Soluţiile despre care discută astăzi toată lumea sunt de fapt nişte cârpeli ale falimentarei paradigme despre care vorbeam la început. Ori e limpede că de fapt e nevoie de formularea unei noi paradigme. Capitalismul e  o băşină puturoasă. Libera iniţiativă, competiţia – care ar fi trebuit să fie motoarele dezvoltări- sunt sufocate de un corporatism toxic, apăsător. Statul, în loc să îşi exercite rolul de reglementator şi supraveghetor al pieţei, se rezumă la rolul de salvamar excedat de numărul de ageamii care vor să înoate pe furtună. Conceptul de dezvoltare durabilă e privit ca un joc de societate, un exerciţiu de retorică pentru seminarii internaţionale şi atât.

America are neşansa de a traversa unul dintre cele mai complicate  momente ale istoriei sale având la Casa Albă un preşedinte inept. Oricum, adevăraţii puternici ai Americii nu par încă dispuşi să renunţe la “modelul economic” care a născut festivalul de astăzi. Se caută cârpeli care să facă taiorul unchiului Sam purtabil pe mai departe. De decenii SUA au impus lumii un model politic şi economic. Cu mai mare sau mai mic succes. Acum poate  a venit momentul ca lumea să impună Americii nu un nou model, dar un lucru simplu şi raţional, cu care noi ceilalţi, cu toţii, suntem obişnuiţi: cumpătare.

13 thoughts on “Iar despre criză”

  1. Esti reactionar!!!!

    😀

    Din pacate ai dreptate. Uitandu-ma la cele doua tabere americane am impresia ca ma uit la un spectacol ieftin de Guignol. Idem si pentru Europa. Dar atat timp cat statul insusi finanteaza pe de o parte lacomia privata cea mai exacerbata (dar nu si firmele-cheie ale economiei, anume IMM-urile), iar pe de alta parte lenesii societatii (cei care nu muncesc desi ar putea s-o faca), eu ce sa mai zic?

    Ma amuza cum se arunca cu invective zilele astea: ori esti socialist, ori esti capitalist putred. Se uita ca modele exista, ca modele functioneaza, ca modele pot fi adaptate si aplicate. Nu trebuie sa reinventam roata, trebuie doar sa ne asumam sevrajul care urmeaza. Da’ ai cu cine? Ai cu cine?

    1. Bre, asta e ca în bancul cu amorul. Când ai cu cine, ai cu ce şi de ce, n-ai unde… Când ai cu cine, cu ce şi unde, n-ai de ce,.. Când ai cu cine, de ce şi unde… n-ai cu ce.

  2. China ? Nimic ,liniste ? Parca chinezi sunt suparati ca le-au dat prea multi bani pe mina sparta a americanilor ? !! Sa vedem ce o sa iasa !

  3. A ,apropo Boc a schimbat directia in tunel ,a luat-o in sens invers ,noul Mare Licurici este chinez . I s-a luat de la China Town !!!

  4. Ai dreptate, si eu recunosc la fel ca ceilalti, “AI DREPTATE !”
    Da’ ma’ntreb eu, bancile astea, ce se tot inghesuie sa ne imprumute pe toti. Nu cumva au prea multi bani si n-au ce face cu eiu?
    :)) Sa faci agricultura este o tampenie, nu se castiga mai nimic, sa faci mobila, ramai cu ea pe stoc,.. cand se mai cumpara ceva nou? Sa faci telefoane… ar mai renta, dar in ultimul timp mai mult se asculta decat se vorbeste si pretul minutului creste asa de repede ca in curand vom amuti cu totii… Singura induustrie rentabila este sa imprumuti “pe cineva” ca sa plateasca salariile si pensiile….
    Ce zic de asta agentiile de raiting ?

  5. In ultimele zile, de cand cu deranjul pe burse am ajuns sa am alergie la cuvantul “investitor(ii)”.
    Cine sunt investitorii? Niste oameni onorabili care au strans cinstit un cheag si l-au pus la CEC?
    Nu, sunt niste speculanti care au facut mega-averi prin coruptie, lobby, lovituri de stat, manipulari de diferite forme, dezinformari si cate si mai cate.
    Si nu era vorba ca in afaceri iti asumi riscuri?
    Nenorocitii astia triseaza. Ei vor un joc la care ei sa aiba optiunea SAVE-LOAD. Cand nu le iese, dau LOAD, ca cica ei sunt “too big to fail” si ne belesc pe toti daca ei pierd bani.
    Deci, sa nu mai aud de investitori ca plec in Kiribati 🙂

  6. După ce s-a întâmplat în 2008 a devenit clar că cine se ia după agenţiile de rating americane e un fraier şi o să-şi piardă banii. Şi de fapt mai nimeni nu le-a luat în serios. Adică drept urmare a Îngrozitorului Downgrade dobânzile la bondurile protejate la inflaţie pe 10 ani ale trezoreriei SUA au scăzut de la dobânda ridicolă de 0.20% la dobânda dementă de 0.00% (zero absolut). Cu alte cuvinte, SUA pot împrumuta acum pe termen mediu fără dobândă. Ba greşesc, cineva a luat în serios agenţiile de rating: presa, publicul şi politicienii. În afară de ultimii, care sunt în slujba bancherilor, ceilalţi sunt fraieri şi o să piardă bani.

    Asta nu înseamnă că americanii nu au o problemă cu datoria şi deficitul. E o problemă, doar că nu pe termen scurt. Mult mai urgente sunt alte probleme: şomajul şi creşterea economică. Obama a încercat un “stimulus fiscal” în 2009, însă prea mic şi prost gândit – care în loc să relanseze economia a dat argumente oponenţilor lui. Acum s-a lăsat convins să ia măsuri de austeritate în stil Băsescu deşi e foarte clar atât din anii 1930 cât şi din istoria recentă unde duce austeritatea. De asta au căzut bursele: pentru că nu există nici o perspectivă de creştere.

    Dar de ce se insistă atât de tare cu problema datoriilor? Păi simplu: sunt o grămadă mare de bani care circulă în afara sistemului bancar, în cadrul programelor de stat: pensii, educaţie publică, asistenţă socială şi medicală. Dacă astea dispar atunci vor fi surse uriaşe de profit. Cum am spus: fraierii vor pierde bani. Fraierii sunt cei care cred că economia e un teatru moralist, chiar dacă cel care predică virtutea este necuratul însuşi.

  7. Sigur ca modelul copitalist este prost dar is cel putin doua probleme: una este ca (virgula) clasa dominanta il prefera tocmai pentru ca le permite sa domine. Schimbarile care sa ii miste de la putere sint excluse. A doua este ca toti au creierul intr-o camasa de forta ideologica (piata libera, copitalism, etc.) si asta exclude cautarea de solutii alternative. Asa ca nu ramine decit prabusirea sistemului ca mecanism de schimbare. Ceea ce s-a intimplat regulat in istorie. Partea proasta este ca noi vom fi prinsi sub ruine…

  8. Culmea e ca ‘statul’ injecteaza bani tot in sistemul bancar salvandu-l de la faliment. Cine sunt actionarii bancilor? Eu? Nu. Tu? Poate. Dar actionarii majoritari sunt oameni bogati, ultrabogati. Iar de acestia n-ar trebui ca statul sa aiba grija.

  9. bah deci eu cred ca e un Market Maker cu M mare, dar foarte mare, care pur si simplu a zis hai sa ma joc cu toate, deci el ( n.m. MM) face acum ce voia sa faca ala in Fight Club, care isi aduce aminte filmul din ’99. Dar va rog sa intelegeti ca invers, ala din Fight Club voia tabula rasa pentru datorii, asta in schimb vrea tabula rasa din averi sau invers in cresterea datoriilor.

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.