OTV şi două filme americane

Primul film american la care poţi fi tentat să te gândeşti e ăla despre scandalul Larry Flint, mai exact Larry Flint vs. USA. Cum în filmul ăla Flint era jucat de Woody Harelson, iar avocatul său de către Ed Norton, toţi am găsit că Flint e simpatic şi dreptatea e de partea lui. Am văzut, deci, cum în marea democraţie americană ( pe aici se impuneau nişte ghilimele) dreptul cetăţeanului de a vedea buci şi ţâţe nu poate fi îngrădit. Dreptul ăsta a fost numit, mult mai elegant, libertatea presei.

Al doilea film, tot american, se numea „Incoruptibilii” şi îl avea în rolul principal pe Kevin Costner, care îl juca pe Eliot Ness, nenea ăla care l-a băgat la zdup pentru impozite neplătite. Nu pentru contrabandă, jaf sau măcelăreală, ci pentru taxe neplătite.

Acum lăsăm Hollywood-ul şi sărim în microbuzul de Bucureşti. CNA a ridicat licenţa de emisie postului deţinut de Dan Diaconescu. Avem două tipuri de reacţii: a) pretindem că nu mai încăpem în izmene de democraţi ce suntem şi ne arătăm îngrijoraţi de „atentatul la libertatea presei” b) ne bucurăm ca SANEPID-ul a intrat în sfârşit şi dă cu dezinfectant.

Mai întâi am să vă spun că nu găsesc nicicum că închiderea haznalei ar fi vreun atentat la libertatea presei. Sigur nu sunt un mare admirator al operelor compozitorilor de la CNA, dar în niciun caz aici nu este vorba despre vreo lucrare la libertatea presei şi asta pentru bunul motiv că OTV nu avea nicio treabă cu presa. Nici DD vreo treabă cu jurnalismul.

Vomitatul în faţa camerei de filmat, aniversările maneliştilor, încăierările în direct, transmisiunile live de pe căcăstoare şi toată mizeria care curgea prin canalizarea otv nu avea nicio treabă cu ideea de presă. Plonjonul în abjecţie, traficul de calomnii jegoase, arătarea de ţicniţi fugiţi de acasă şi toată mizeria de acolo putea fi numită în multe feluri, dar în niciun caz nu avea de a face cu jurnalismul. Că făpturi neinventariate de Darwin găseau în otv principala sursă de informaţie şi divertisment, asta chiar nu e de mirare. Pentru orice rahat există o categorie de bacterii care să-l considere delicatesă.

Apoi haznaua s-a transformat în „partid politic” şi a dat pe dinafară. Nu fără mirare am putut vedea cum pe sticla jegoasă a otevicii se arătău fără să roşească politicieni cu pretenţia de respectabilitate, oameni cu carte, academicieni. Toţi părând să sufere de serioase tulburări olfactive. Toţi înghesuindu-se să-l curteze pe seninul imbecil „domnu’ Dan”. Iar „domnu’ Dan” a început să creadă că România e un fel de otv în care îşi scutură el mătreaţă. Că poate vomita pe oricine. Că dacă aşa vrea tegumentul lui face din privatizarea, într-un moment complicat, unui combinat un întreg circ cu manele. Şi nimeni n-are ce-i face. Că dacă începe campania electorală, atunci latrina lui poate deversa vagoane de rahat şi nimeni n-are ce-i face. Că în buboiul numit PPDD vinde locurile pe listele electorale cum vrea cocoşelul lui şi nimeni n-are ce-i face.

Acum OTV-ul a fost închis şi n-are nicio legătură cu niciun film american. Nici cu libertatea presei, conservarea biodiversităţii sau libertatea de expresie. Dacă îţi tunzi flocii şi dai cu gaz nu înseamnă că lipseşti păduchii laţi de dreptul la liberă exprimare, ci că realizezi un necesar act de igienizare.

M-aş arăta îngrijorat dacă ar exista chiar şi cel mai mărunt act de  încălcare a libertăţii presei, cu singura condiţie de a vorbi despre presă. Puteţi admite sau nu, dar n-aş sta cu mâinile în sân daca ar fi hingheriţi, de exemplu, cei de la B1, pentru care n-am nicio umbră de simpatie, dimpotrivă. În cazul ăsta însă nu e vorba nici de presă, nici de libertatea de exprimare. Otv trebuia închis pentru mizeria pe care o reprezintă, nu pentru amenzi neplătite, dar important e că infecţia e evacuată.

Şi dacă avem o rezervă de principii necheltuită, dacă simţim nevoia să vorbim şi să sărim în apărarea unor libertăţi fundamentale, hai să o facem acolo unde e cazul.