Fabulosul pe înţelesul tuturor

Azi am să vă spun despre un loc fabulos.

Cei mai mulţi dintre voi, probabil, nu au auzit niciodată despre Topalu. Acum aflaţi că există o localitate cu numele acesta. Un sat, pierdut la o margine a Dobrogei, pe malul Dunării, undeva pe drumul rău şi rar bătut care leagă Cernavodă de Hârşova. De ce s-ar încumeta drumeţul în pustia aceea? Poate pentru o adiere de linişte şi o zbatere de gând. Dacă, totuşi, vă veţi încumeta vreodată să adunaţi sub roţile maşinii resturile de asfalt, iar în minte smârcurile răsărite de sub revărsarea Dunării, pădurea înghiţită de apă şi sălbăticia frumoasă şi icnit roditoare a pustiului de apă, lut şi piatră care este Dobrogea, atunci, în temerara voastră preumblare, căutaţi localitatea aceasta: Topalu. Şi poposiţi acolo, cât să răsuflaţi şi să descoperiţi autentica definiţie a fabulosului. Pentru că, îmi imaginez, la orice vă puteţi aştepta hălăduind prin ţinutul acesta încă nepărăsit cu totul de oameni, dar mă îndoiesc că v-aţi putea măcar imagina ce uluitoare comoară se ascunde într-o casă din Topalu.

Ei bine, prieteni, acolo, în neştiutul şi rar călcatul Topalu există „Muzeul de artă Dinu şi Sevasta Vintilă”. Numele muzeului este dat de către regretatul doctor Dinu Vintilă, un priceput şi împătimit colecţionar de artă românească, alături de soţia sa, împreună cu care a donat o fabuloasă colecţie statului român, în 1960. Şi e important de ştiu un lucru: comuniştii nu au avut nimic de a face cu această uimitoare întâmplare. Doctorul Vintilă chiar si-a dorit să lase localităţii sale natale un astfel de muzeu.

Până aici pare interesant, un lucru de notat, dar nimic fabulos – aşa cum, repet, este ceea ce veţi găsi trecând pragul acestui muzeu. Încă un bob zăbavă, rogu-vă. Încă de la poartă vă întâmpină un bust în bronz al doctorului Vintilă realizat de nimeni altul decât… Oscar Han! Cu bronzurile lui Han, de altfel, o să vă mai întâlniţi înlăuntrul muzeului.

Abia intrând în muzeu veţi descoperi minunăţia. Pentru că în căsuţă deloc spectaculoasă se află un muzeu în toată legea, care ar cinsti orice respectabilă capitală europeană. Doar că se află aici, la marginea ţinutului aspru al Dobrogei, pe malul Dunării, la Topalu.

Primul lucru pe care va trebui să îl remarcaţi este bucuria cu care sunteţi întâmpinaţi. Gazdele – pentru că nicio clipă nu sunteţi lăsaţi să vă simţiţi altfel decât ca bineveniţi şi preţuiţi oaspeţi- vă vor pofti, cu dreaptă mândrie, să vedeţi comoara tăinuită a satului lor. O colecţie absolut fabuloasă de artă plastică românească! O colecţie în care veţi găsi o bogăţie de picturi ale unor maeştri precum: Grigorescu, Iser, Tonitza, Sava Henţia, Dărăscu, Andreescu, Octav Băncilă, Luchian, Satmary, Pallady, Petraşcu, Piliuţă, Şirato, Ştefan Dumitrescu, Ressu, Ghiaţă, Baba. Mă opresc aici cu ameţitoarea  înşiruire. Dar ea ar putea urma încă multă vreme. Pentru că în colecţie se regăsesc zeci de pictori români – cu siguranţă cei mai importanţi. Şi nu cu câte o lucrare rătăcită, ci cu adevărate şi nepreţuite colecţii. Adăugaţi la asta sculpturile realizate de Jalea, Han, Tudor Gheorghe – ca să dau doar puţine exemple. Sau incredibila colecţie de grafică, din nou (iertat să fiu, dar e una din ocaziile în care repetiţia exaltării e îndreptăţită) uluitoare. Iar toate acestea se găsesc într-un loc aproape uitat de lume.

Acum aţi aflat ce înseamnă fabulosul. Iar dacă în drumul vostru spre mare găsiţi vreme şi suflet pentru un mic ocol, faceţi cumva şi ajungeţi acolo.  Cât încă se poate. Pentru că – aşa cum se tot întâmplă – nişte imaginari urmaşi de ai doctorului, de prin America, vor să ceară statului român să li se „retrocedeze” tot ceea ce se află acolo. Dar ăsta e urâtul despre care putem vorbi cu alta ocazie. Îndrăznesc să-mi însoţesc îndemnul cu câteva stângace fotografii ale nepriceputului fotograf care sunt, doar pentru a vă da mărturie despre întâmplarea miracolului.